Omul şi preşedintele

Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Franţa putea fi considerată un succes încă înainte de a începe. Pentru simplul fapt că a avut loc. Altminteri, preşedintele nostru nu prea se bucură de invitaţii din partea omologilor săi europeni, iar acum cîteva luni, cînd se afla la un Consiliu European, le-a declarat jurnaliştilor că nu prea îi place să plece de acasă, se simte stingher printre străini. Era sincer şi, din punct de vedere uman, scuzabil. Dar în vizitele din străinătate (care intră în "fişa postului" oricărui şef de stat) nu pleacă omul Traian Băsescu, ci preşedintele României. Or, una dintre însuşirile dlui Băsescu este suprapunerea perfectă a celor două entităţi, omul şi funcţia. În rol de preşedinte, domnia sa este autentic şi direct, "fără fasoane", aşa cum era şi ca primar al Capitalei. Se vede că îi plac "băile de mulţime" nu pentru că e politician şi are nevoie de voturi, ci pur şi simplu pentru că relaţia directă cu oamenii îi face bine: se comportă natural, vorbeşte "ca orice om", fără să-şi aleagă prea bine cuvintele, mai face cîte o glumă, mai ironizează presa ş.a.m.d. Iar presa se dă în vînd după astfel de ieşiri în public ale personajului Traian Băsescu, pentru că din această naturaleţe a preşedintelui are mai totdeauna de pescuit cîte un "subiect" bun să dreagă audienţa. Un nou exemplu ne-a fost oferit zilele trecute: la o sărbătoare populară în Maramureş, preşedintele a simţit nevoia să le facă o bucurie oamenilor adunaţi şi le-a promis că va păstra "la Cotroceni" clopul, traista şi bundiţa primite cadou, şi anul viitor va reveni cu ele, "ca să nu fiţi nevoiţi să-mi daţi altele". Imediat televiziunile s-au aruncat într-un fel de efort hermeneutico-semiotic aplicat, despicînd în 4x4 fraza cu pricina şi încercînd să interpreteze această amabilitate a preşedintelui faţă de gazdele sale ca pe un fel de anunţ voalat al candidaturii pentru un al doilea mandat, după logica: din moment ce va păstra lucrurile la Cotroceni şi va reveni cu ele se cheamă că va reveni în calitate de preşedinte, nu? Dar vizitele oficiale în alte ţări funcţionează după alt regim decît cel "al bundiţei şi traistei". După ce, în primul an al mandatului, dl Băsescu încă mai avea o bună imagine în Uniunea Europeană datorită felului în care a cîştigat ale-gerile (în ciuda aşteptărilor) şi datorită discursului său compact anticorupţie, relaţiile abia înfiripate s-au răcit. Au rămas fixe în calendar doar întîlnirile comune ale liderilor europeni, cu protocolul de rigoare. Plus summit-ul NATO de la Bucureşti din 2008. Dar nici preşedintele nostru nu a fost invitat în prea multe vizite bilaterale, nici prea mulţi şefi de stat europeni n-au ajuns la Bucureşti. Agende încărcate? Să zicem. Dar şi o anume neglijenţă din partea dlui Băsescu faţă de problemele europene şi faţă de cultivarea relaţiilor externe. Mă tem că aici omul Băsescu joacă în defavoarea preşedintelui. Pe cît de activ este în ocuparea spaţiului intern " începînd cu vizitele prin ţară şi sfîrşind cu nepotrivitele şi desele intervenţii în direct la televiziuni atunci cînd în vreo emisiune se spune ceva ce nu-i convine " pe atît de indiferent se arată preşedintele faţă de dobîndirea unui statut printre liderii europeni. E adevărat, de mai multe ori ne-a anunţat, ca pe un succes, "menţinerea pe agenda europeană a Republicii Moldova şi a politicilor la Marea Neagră". Dar nu s-a întîmplat nimic mai mult decît o simplă "menţinere" (şi aceea neclară, după cum s-a văzut cu ocazia evenimentelor de la Chişinău, cînd UE a avut o poziţie reţinută). În rest, dl Băsescu vorbeşte rar şi în termeni foarte generali despre subiecte ori politici europene şi despre poziţia României în legătură cu acestea. Printre altele, pentru că nu există o poziţie clar formulată a României în tot felul de probleme, după cum nu există o colaborare sistematică în cadrul UE cu ţări care au interese asemănătoare cu ale noastre. În plus, dl preşedinte nu reuşeşte să se întîlnească cu ambasadorii ţărilor europene acreditaţi la Bucureşti, cu aceeaşi asiduitate cu care frecventează serbările populare de prin ţară. E limpede, omul Băsescu se simte bine printre "ai săi" şi nu-l lasă pe preşedintele Băsescu să deprindă obiceiurile (ceva mai apretate, ce-i drept) prin care poate lega relaţii mai strînse cu ceilalţi lideri europeni. Aşa încît pare mai degrabă ignorat pe plan european, fiind depăşit (din alte motive) doar de preşedintele Poloniei. Pînă şi preşedintele ceh Vaclav Klaus, care ţine să-şi joace pînă la capăt rolul antipatic de "eurosceptic de serviciu", se bucură de mai multă atenţie. Am impresia că singurul lider european cu care empatizează dl Băsescu este Silvio Berlusconi " posesor, de asemenea, al unui "naturel" mai degrabă atipic. Dar " vai! " privit şi el cu tot mai multă răceală de omologii săi. Aşa încît vizita în Franţa, cu care avem parteneriat strategic, a fost un succes prin simplul fapt că a avut loc (deşi Nicholas Sarkozy l-a primit pe preşedintele nostru doar la un dejun de lucru, fără să fie urmat de declaraţii pentru presă). Pe cînd era preşedinte, dl Emil Constantinescu spunea că "tranziţia s-a încheiat" şi că România a devenit "o putere subregională". După aproape zece ani, dl Traian Băsescu este preşedintele unei ţări care ocupă locul şapte în UE ca mărime, dar n-a reuşit, într-un întreg mandat, să-i convingă pe omologii săi că România se poate comporta ca un stat european. Poate va reuşi în al doilea (şi ultimul!), cînd se presupune că nu ar mai trebui să fie atît de ocupat să le dea replici dlor Geoană, Tăriceanu, Crin Antonescu sau Valentin Stan...