Omul, funcţia şi instituţia
„De ce protestează dl Patapievici, că nu vreau să-l schimb?“ Aşa a spus premierul Victor Ponta într-o discuţie amicală la Viena.
Dacă jurnaliştii au transcris şi reprodus corect declaraţia, atunci dl prim-ministru a săvîrşit un acte manqué sau, mai simplu spus, s-a dat de gol. Formularea „nu vreau să-l schimb“ pleacă de la presupoziţia că dl Ponta ar putea să-l schimbe pe preşedintele ICR, dar nu vrea. Carevasăzică, în mintea premierului nostru există ideea că, ajuns la putere, poate schimba oamenii din funcţii. (Ceea ce, de altfel, a şi făcut actualul guvern – cu prefecţii, directorii de întreprinderi de stat etc. Aşa cum a făcut şi PDL cînd era la putere, pentru că aşa e înţeleasă la noi politica: o luptă între găşti.) Numai că despre schimbarea legii de funcţionare a ICR dl Ponta a vorbit pînă acum doar în termeni de „ieşire din ilegalitate“, „democraţie“, „transparenţă“ şi alte asemenea valori. Ordonanţa prin care ICR este trecut în subordinea Senatului stabileşte clar cine numeşte conducerea instituţiei: nu premierul, ci Biroul Permanent al Senatului. Numai că dl Ponta s-a dat de gol şi a spus ce gîndeşte: „eu, premierul“, schimb ce vreau. Dacă vreau.
Prin această scăpare, şeful Executivului arată că, de fapt, nu e vorba de nu ştiu ce intenţii de schimbare a mecanismelor instituţiei, ci de persoana lui H.-R. Patapievici. Asta e, de fapt, miza esenţială. Şi nu atît pentru că ar fi „intelectualul lui Băsescu“ (nu mai cred în acest clişeu stupid nici măcar cei care îl tot repetă ca papagalii), ci pentru că enervează: gîndirea lui, viziunea lui, felul apăsat în care îşi afirmă liber ideile nu pot fi înghiţite de soldăţeii ieşiţi de sub pulpana lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Aşadar, mai întîi, jos Patapievici, căci restul vine de la sine: recucerirea ICR de către tipul de cultură atît de iubit în PSD, un partid care, din punct de vedere politic, s-a mai scuturat de „foştii“ regimului comunist (fie şi prin simpla schimbare generaţională), dar din punct de vedere cultural e încă acolo – iubitor de Adrian Păunescu, Dinu Săraru şi alţii, ejusdem farinae. Într-un stil pornit dintr-o gîndire – totuşi – totalitară, lăcrămoşii care deplîng faptul că „străinătatea nu ne apreciază valorile“ vor avea ocazia, după ce îl vor schimba pe H.-R. Patapievici cu o persoană desemnată „pe linie de partid“, să-i bage pe gît străinătăţii poeziile lui Păunescu, romanele lui Dinu Săraru şi celelalte preferinţe culturale ale corifeilor PSD. Vor avea un eşec zdrobitor, tocmai pentru că, în ultimii ani, prin activitatea ICR, „străinătatea“ ne-a cunoscut valorile: cele adevărate, care se adresează sensibilităţii şi ideilor contemporane.
Tot acest balet cu „depolitizarea ICR“ şi cu „trecerea sub control parlamentar“ e de fapt o fentă tipică: partidul lui Iliescu şi Năstase are metode verificate în vopsirea democratică a gardului pentru a ascunde pielea bătătorită de leopard pe care scrie „noi şi-ai noştri“. Ceea ce este oarecum surprinzător e că dl Ponta – care în destule ocazii a dat dovadă că e raţional şi bine temperat – se comportă, de cînd a devenit premier, ca şi cum singurul său scop este să refacă „modelul“ de guvernare al lui Adrian Năstase. Or, e prea mic pentru asta. Şi ar fi şi păcat, căci are înainte o carieră politică, iar liderii europeni cu care îşi doreşte atît de mult să se fotografieze nu prea apreciază datul cu bîta în baltă. Mai mult, socialiştii domniei sale sînt în general buni prieteni şi susţinători ai culturii şi ai artiştilor. Dacă PSD e frustrat că nu are „intelectualii săi“ (sau că nu a fost capabil în două decenii să-şi alăture nişte minţi luminate) nu înseamnă că trebuie să-şi propună în continuare să rămînă în orizontul cultural dintre „geniul“ lui Adrian Păunescu şi stilistica Antenelor. Ar fi cazul să se mai cizeleze – dacă nu să se modernizeze cu adevărat. Dacă singurul „conţinut cultural“ cu care a înţeles dl Ponta să se întoarcă din Occident e icon-ul Che Guevara, nu i-ar strica să-şi angajeze un consilier personal care să-i explice pe scurt şi pe înţeles care mai sînt trend-urile culturale prin Vest. Poate va înţelege astfel că, în mare măsură, ICR-ul „lui Patapievici“ a exportat o cultură foarte apreciată în mediile de stînga din Occident (de la muzici la arte vizuale, de la o anumită „tipologie“ de artişti la un anumit stil al evenimentelor). Dacă ar fi cu adevărat bine intenţionat şi ceva mai open minded decît predecesorii săi Iliescu şi Năstase, ar pune pe cineva să-i adune la un loc cine şi ce a scris în presa europeană despre activităţile ICR şi ar constata că are destule subiecte de conversaţie cu amicii săi socialişti înainte şi după pozele de grup.
Dl Ponta se poartă însă, uneori, ca şi cum ar mai fi încă în studioul Antenei 3, croind planuri din vorbe. Nu. E la putere. Are o înaltă demnitate a statului român. Ca atare, ar trebui să fie mai respectuos cu valorile şi instituţiile naţionale. Şi – dacă nu din convingere, măcar pentru că „dă bine“ în Occident – să respecte şi să înţeleagă valorile culturale. Or, dl Ponta nu e deocamdată în stare (şi probabil nici nu va fi vreodată) să facă în aşa fel încît să vorbească funcţia, demnitatea pe care o are. N-a înţeles – şi nici nu va înţelege vreodată – că premierul nu e un fel de vătaf sau de director administrativ care dă oamenii afară şi angajează alţii. Pornit, în tradiţia lui Iliescu şi Năstase (perpetuată prosteşte, ce-i drept, de PDL), să schimbe oamenii din funcţii, nu pricepe nimic despre instituţii şi despre construcţia lor. Gafează şi va mai gafa. În cazul ICR, şi-a ridicat în cap într-un mod stupid şi gratuit (doar din dorinţa de a-şi „servi“ partidul care l-a propulsat în funcţie) o bună parte a societăţii civile şi a lumii intelectuale. Dacă merge tot aşa, din gafă în gafă şi dintr-o mică aroganţă în alta (măcar Năstase era un arogant cu ştaif, cu cotă...), PDL şi preşedintele Băsescu îi vor mulţumi, la toamnă, că i-a ajutat să-şi ridice un pic cota din sondaje...
