Of, imaginea...
De ani întregi, politicienii români sînt obsedaţi de imagine. Simplitatea gîndirii politicianului român şi explozia mass-media au creat această obsesie, alimentată generos de jurnaliştii care aleargă cu limba scoasă după tot felul de fleacuri din viaţa şi vorbele politicienilor. Zilele trecute, bunăoară, a început şcoala. Parlamentarii au lăsat baltă activitatea legislativă, au mutat o şedinţă importantă şi un discurs al preşedintelui pentru a se duce să ţopăie prin curţile şcolilor, să-i vadă mamele, taţii, bunicile şi bunicii care îşi aduc odraslele la şcoală. Campanie electorală pură, deghizată " căci la asta nu ne întrece nimeni, după decenii de dublu discurs şi limbaj de lemn " în "prezenţă în teritoriu, în mijlocul cetăţenilor". De prisos să spun că, în SUA, iniţiativa lui Barack Obama de a ţine un discurs la începerea anului şcolar a generat controverse: i s-a reproşat că politizează învăţămîntul, care ar trebui să rămînă departe de orice act politic. La noi, de ani întregi, primarii, prefecţii, deputaţii, senatorii şi miniştrii se duc la şcoli pe 15 septembrie să se facă văzuţi. Caraghioslîcul situaţiei este că, tot în fiecare an, o sumedenie de şcoli sînt nepregătite pentru începerea cursurilor, nezugrăvite, fără autorizaţie sanitară etc. Evident, politicienii se duc în cele "de protocol", conform lecţiei deprinse dinainte de 1989. Directorii şi inspectorii şcolari acceptă bucuroşi acest spectacol ridicol " nişte discursuri gogonate cărora elevii şi părinţii prezenţi oricum nu le acordă atenţie " în speranţa că se mai lipesc de ceva (fonduri, posturi, avantaje etc.) sau pentru că e sarcină de partid. Şi uite-aşa, dragii moşului, la fiecare 15 septembrie triumfăm din vorbe în curtea încăpătoare a unui sistem educaţional aflat pe butuci. Vestea bună este că anul acesta au existat şi reacţii de împotrivire la acest ceremonial. Sindicatele le-au recomandat profesorilor să ignore prezenţa politicienilor. Ba chiar şi un inspector şcolar din Bistriţa " omul zilei, după gustul meu " a spus clar că profesorii "se vor retrage în clase" cu elevii. Nu e mare lucru, dar poate fi un bun început: un pas mic în afara sistemului construit pe teama de prezenţa "tovarăşilor de la centru". Pe de altă parte, asemenea contre demonstrative provin din aceeaşi logică: politicienii vor imagine, sindicatele le bagă strîmbe, adică le fac "contra-imagine". Nu e o mare dovadă de exerciţiu democratic. Ca să capete substanţă, trebuie să aşteptăm să se schimbe şi politicienii, şi liderii sindicali " înţepeniţi pe posturi de ani întregi, deşi rezultatele "luptei" lor sindicale sînt aproape nule. Pînă la urmă, la ce bun atîta îndîrjire în jurul micului ceremonial al prezenţei în curtea şcolii? De ce se duc ditamai deputaţii, senatorii şi miniştrii în mijlocul unor copii care în cel mai bun caz nu-i bagă în seamă, iar în cel mai "rău" caz fac poante pe seama lor? Probabil pentru că asta au priceput dumnealor din lecţia (prost învăţată) "cum să ne facem imagine". Începutul şcolii le aduce pe tavă, adunaţi la un loc, mii de oameni (başca niscaiva reportaje pe la televiziuni), aşa că instinctul le spune că trebuie să fie acolo. Ca şi la sărbătorile populare. Nu contează că se poate lăsa cu huiduieli (vezi exemplele recente de la Ţebea şi Valea Doftanei, unde politicienii " y compris Traian Băsescu " au făcut nu doar băi de mulţime, dar şi ceva duşuri reci de vorbe grele şi interjecţii bine ţintite), mintea politicianului român nu poate ieşi din stereotipiile cu care trăieşte de atîţia ani. De ani întregi, politicienii români umblă disperaţi după imagine. N-au reuşit decît să obţină efectul contrar: politica în general are o imagine foarte proastă. Ion M. Ioniţă, într-un comentariu de săptămîna trecută din Adevărul, punea un accent foarte corect: sondajele arată că 75% dintre cetăţenii români nu urmăresc scandalurile politice. Şi atunci, în ochii cui vor politicienii români să-şi facă o imagine bună şi ce sens are să cheltuieşti milioane de euro în campania electorală cînd o mare majoritate a electoratului se declară dezamăgit ori neinteresat de politică? Politicienii români au ajuns într-un fel de unghi mort din care nu mai văd realitatea. Obsedaţi de imagine cum sînt, vor pierde "pe mîna" consilierilor de imagine. Numai că, între timp, pierdem toţi: trăim într-o ţară în care politica e văzută de cei care o practică doar ca un ambalaj bun de păcălit electoratul. Iar electoratul s-a convins de mult că e păcălit, dar se complace în situaţie. Sau nu-i pasă. În aceste condiţii, se cheamă că sîntem o democraţie?
