O vară cu babele
⢠Pe la televizor, datul cu părerea despre nimic continuă în nota obişnuită, iar televiziunile de ştiri se transfomă pe zi ce trece în "televiziuni de opinii": multe talk-show-uri întorc pe toate feţele cîte o frază a premierului sau a preşedintelui, toacă mărunt cîte un accident sau cîte o catastrofă locală (un acoperiş dărîmat de furtună, mizeria dintr-un spital etc.). Adică o non-ştire e transformată în subiect de "dezbatere", fără să aibă nici cel mai mic potenţial de a genera opinii sau argumente pro şi contra. Şi totuşi, moderatorii noştri au deprins arta de a broda insistent în jurul nimicului. Din toată această pălăvrăgeală, din modul cum moderatorii conduc discuţia, pare că trebuie să rezulte un singur lucru: stăm prost, avem conducători proşti, nimic nu merge, "autorităţile statului" nu fac ce trebuie şi, în general, sîntem victimele unei situaţiuni de netolerat. Să zicem că aşa ar fi; ce facem? Păi, cam asta: unii pălăvrăegsc la televizor, ceilalţi stau şi se uită. Şi aşteptăm să "vină" iar ştirile, să ne minunăm de nenorocirile pe care le abate Dumnezeu asupra noastră, să ne indignăm că guvernul e prost, să ne enervăm că preşedintele spune ce nu trebuie, să ne vină lehamitea că politicienii fură, să ne înverzim de invidie că oamenii de afaceri se îmbogăţesc. Să ne umplem cu fiere şi să putem lîncezi în continuare, nemulţumiţi că lumea asta nu ne merită. Presa şi televiziunile mainstream au devenit un cor de babe prăpăstioase care ne anunţă la tot pasul că lucrurile merg prost şi vor merge şi mai prost. Iar vara - cînd politichia se mai înmoaie - spaţiul tipografic şi vizual se umple şi mai abitir cu non-ştiri din care sînt stoarse emoţii, "stări". Dacă ne uităm ce se dă pe la televiziunile europene, constatăm că tocmai vara (cînd şi "la ei" ştirile politice sînt mai puţine) apare mai clar pe ecran şi în ziare normalitatea unor societăţi care îşi văd de treabă fără să despice în patru o frază a preşedintelui sau a premierului. Şi la ei, vedetele TV sînt în concediu, emisiunile de dezbateri se întrerup pînă în toamnă, aşa încît spaţiile de emisie rămase libere sînt umplute cu divertisment, documentare, reportaje şi - mă scuzaţi - cultură. Cu cîţiva ani în urmă, scriitoarei Catherine Clément i-a fost solicitat, de către ministrul Culturii din Franţa, un raport despre prezenţa culturii la televiziunile franceze. A rezultat un document intitulat La Nuit et lâété. Sună ca un titlu de roman sau de serial, ironiza autoarea însăşi, dar exprimă de fapt perioadele cînd cultura e prezentă pe micile ecrane: în timpul sezonului - seara tîrziu, iar vara - la toate orele posibile, pentru a suplini absenţa vedetelor, emisiunilor de dezbateri politice etc. Una peste alta, "la ei", vara, lumea pare a se simţi mai degrabă bine şi pare să evite plictisul. "La noi", babele prăpăstioase din mass-media o ţin tot într-un bocet. Pînă la iarnă care, se ştie, nu-i ca vara... ⢠Cît pe-aci să explodeze din nou conflictul preşedinte-premier - şi tocmai din cauza unui avion! Sigur, nu un avion oarecare, ci un adevărat Air Force One: marea dezvăluire a caniculei este că se va cumpăra o aeronavă pentru uzul preşedinţiei. Cea veche poluează şi nu mai e primită pe aeroporturile lumii decît pentru că e preşedintele în ea. Cum presa romÃnă e populată nu doar de babe prăpăstioase, ci şi de babe civice, corul a început imediat să zumzăie pe tema "banilor publici". Ba chiar s-a interpretat apariţia acestei ştiri tocmai acum (căci, nu-i aşa, nimic nu e întîmplător) ca o premeditată lovitură anti-Băsescu, care să-i facă pe cetăţeni să spună "aha, zice că nu sînt bani de pensii, dar el îşi ia avion ca al lui Bush!". Oricum, corul de babe civice, care explodează de cîte ori o instituţie a statului îşi cumpără ceva, a găsit un subiect de ronţăit măcar pînă la ploile următoare (cînd, împreună cu babele prăpăstioase, vor sări în capul autorităţilor care "n-au luat măsuri" pentru a evita înfundarea canalizării). Sînt de acord că, în diverse instituţii publice, banii sînt uneori cheltuiţi aiurea. Dar sfintele indignări care apar prin ziare de cîte ori se cumpără maşini (iar acum, avion) pentru preşedinţie ori pentru vreun minister au o retorică şi un ton de ţaţă care se uită peste gard. Dacă împingem logica babelor civice pînă la capăt, ar trebui ca demnitarii să umble în Dacie sau Trabant la mîna a doua şi să meargă în vizite oficiale cu clasa economică sau cu vreo companie low cost pentru că, nu-i aşa, ţara e săracă... Un amestec de populism şi de lipsă de respect faţă de eticheta necesară unui demnitar al statului generează astfel de atitudini. Plus - presupun - un fel de justiţiarism al gazetarilor, care au învăţat prea repede (şi nu pînă la capăt) lecţia care spune că "presa e cîinele de pază al democraţiei" şi acum latră preventiv, gudurîndu-se pe lîngă picioarele contribuabilului, de cîte ori vede prin gard bani publici. Dar rolul de justiţiar e jucat prost, cel de cîine şi mai şi... Cel mai bine le ies gazetarilor tot rolurile de babe - prăpăstioase sau civice... În rest, căldură mare!
