Nu suspendăm preşedintele. Amînăm Crăciunul

Înainte să-şi petreacă Paştele alături de familie (premierul - acasă, preşedintele - în public), protagoniştii telenovelei politice naţionale au mai avut un schimb de replici, introducînd în discuţie un element obsedant al tranziţiei: imaginea României în lume. Premierul i-a solicitat preşedintelui să nu mai facă afirmaţii care ar putea afecta imaginea ţării; preşedintele i-a răspuns să se abţină de la fapte care ar dăuna numitei imagini. Amîndoi au vrut, de fapt, să-şi mai administreze cîte un croşeu verbal; şi amîndoi au fost pe lîngă subiect. Căci răul s-a produs deja. Şi nu e neapărat (sau numai) o problemă de imagine. E adevărat, am ratat iarăşi valorificarea beneficiului de imagine obţinut în urma aderării. Intrarea în UE ne-a făcut, timp de cîteva săptămîni, personaje principale în mass-media europeană; europenii păreau, în general, porniţi să ne considere "de-ai lor", să ne trateze cumsecade, să accepte că, de-acum, sîntem altfel, din moment ce am căpătat statutul de ţară membră a Uniunii Europene. Am scrîntit-o. Am ţinut cu tot dinadinsul să arătăm că, la vîrful politicii, sîntem la fel: incapabili să ne gestionăm problemele, crizele, schimbările. De-abia de aici începe adevărata problemă. Agenţia Standard & Poor’s ne-a scăzut perspectiva ratingului de ţară, ambasadorul SUA şi ambasadorul Germaniei au avertizat că instabilitatea politică din România creează neîncredere printre investitori, importante ziare occidentale au publicat analize critice asupra situaţiei de la noi, Günter Krichbaum, raportor pentru România în Bundestag, a spus că se aşteaptă ca ţara noastră să se comporte ca un membru al Uniunii Europene, comisarul european Meglena Kuneva şi-a exprimat regretul că Monica Macovei nu mai face parte din guvern. Toate aceste "semnale negative din exterior" (şi multe altele, exprimate public sau pe canalele discrete ale diplomaţiei) nu înseamnă o "simplă" stricare a imaginii. Citite şi interpretate cum trebuie, ele exprimă de fapt concluzii grave asupra stării democraţiei în România. Din perspectiva unor politicieni sau analişti din ţări cu experienţă democratică, este îngrijorător nu faptul în sine că am avut/avem o criză politică, ci modul în care instituţiile statului şi politicienii de vîrf se comportă în contextul acestei crize. Lucruri cît se poate de serioase, precum suspendarea preşedintelui sau schimbarea guvernului, ajung subiecte de "contre" între partide; disputele între preşedinte şi premier pe tema reformelor - fireşti, într-o democraţie - se transformă în acuzaţii grave, dar nesusţinute cu probe, de "apartenenţă la grupuri de interese"; apelul la Curtea Constituţională se face săptămînal, pe tot felul de subiecte, ca şi cum această instanţă (serioasă şi credibilă în ţările occidentale) ar fi un simplu cabinet de consultanţă juridică pentru uzul politicienilor care vor să-şi regleze conturile. Şi, după luni întregi de scandaluri la televizor, se găseşte în sfîrşit soluţia: un nou guvern. Se numeşte, se instalează, dar preşedintele îl contestă. Şi nu e clar ce fel de majoritate reprezintă. Există şi în alte ţări guverne minoritare, dar ele funcţionează pe baza unor acorduri scrise şi pe baza unui program negociat cu partidele care ar urma să ofere sprijinul parlamentar. Or, la noi, noul guvern a trecut prin Parlament cu o majoritate solidă, dar nu e clar cum de liberalii le-au devenit, brusc, atît de simpatici celor din opoziţie încît le-au acordat votul: nici vorbă de program, nici vorbă de negocieri, ci doar zvonuri consistente despre aranjamente "pe sub masă" cu PSD. Aşadar, "criza" - care este o stare naturală a democraţiei - nu s-a rezolvat la vedere, prin mijloacele democratice ale negocierii între partide, ci într-un mod care, pentru parlamentarii occidentali, e suspect. Cît despre suspendarea preşedintelui, după toată isteria mediatică, pare să fi devenit un simplu mod de a-l ţine în şah pe Traian Băsescu: "s-ar putea să nu se ştie", vorba cuiva. Deocamdată s-a amînat. Dacă săptămîna viitoare se decide suspendarea, Europa va avea încă o dovadă a imaturităţii noastre democratice: aşa-zisele încălcări ale Constituţiei sînt subţiri de tot. Dacă se renunţă la suspendare, după ce s-a vorbit de "19 încălcări ale Constituţiei", e şi mai prost: pentru europeni, va rezulta că în România chiar şi o chestiune gravă precum încălcarea Constituţiei de către şeful statului este un simplu joc de vorbe. Una peste alta, nu despre simpla "imagine a ţării" este vorba, ci despre condiţia ei de ţară democratică, membră a Uniunii Europene, dar incapabilă de un comportament la nivelul cerinţelor europene. Deocamdată însă, văzut cu sacii în car, Guvernul pare preocupat să se poarte frumos, ca să mai atenueze impresia proastă lăsată partenerilor europeni. Dl Sebastian Vlădescu a anunţat că există "mai multe variante" pentru modificarea taxei de primă înmatriculare, spre a evita chemarea României la Curtea Europeană de Justiţie. Deci, se poate. Iar noul ministru al Apărării, secondat de premier, a anunţat că soldaţii români vor rămîne în Irak conform angajamentelor faţă de partenerii din coaliţie, dar că "ar trebui să înceapă" o dezbatere publică în vederea întocmirii unui calendar de retragere. Deunăzi, premierul Tăriceanu declara plin de elan că îi va aduce pe soldaţi acasă pînă la Crăciun. Pe cale de consecinţă, deducem că, de dragul noului Guvern şi al bunelor relaţii cu partenerii, vom face totul pentru a amîna Crăciunul.