Noul ministru al Educaţiei din România: Dumnezeu
Începe şcoala. În Franţa e rău de tot: vor fi suprimate cîteva mii de posturi în învăţămînt, în ciuda protestelor sindicale. În Italia e şi mai rău (iar Italia avea oricum un sistem educaţional mai puţin performant decît cel francez): fonduri reduse, "reformă", posibile suprimări de posturi etc. În Marea Britanie e catastrofal: în mai, a fost elaborată o listă cu 638 de şcoli care ar urma să fie închise dacă nu-şi îmbunătăţesc activitatea (adică dacă un anumit procent din absolvenţii lor nu au rezultate peste media naţională). Times din 5 septembrie spune că respectivele şcoli au rămas în aşteptare - unele şi-au îmbunătăţit performanţele, altele nu; pericolul închiderii încă planează asupra lor. Şi exemplele ar putea continua: în mai toate ţările europene există dezbateri despre reformarea sistemelor educaţionale. Pînă şi în ţările nordice - care ies bine în toate testele şi studiile internaţionale privind nivelul de cunoştinţe şi abilităţi al elevilor, în care respectul pentru carte şi pentru şcoală are un conservatorism sănătos, în care adulţii citesc mult (pentru că şcoala i-a învăţat ce trebuie despre satisfacţiile lecturii) - începe să scoată capul morbul "contradicţiei": globalizarea şi postmodernitatea - bată-le vina - cer de la absolvenţi altceva decît cunoştinţe solide, cultură generală şi respect faţă de a şti. La noi e bine. Într-o conferinţă de presă, ministrul Cristian Adomniţei a anunţat că "în toate cele şapte regiuni de dezvoltare în care s-au ţinut licitaţii pentru achiziţia de microbuze au fost încheiate contracte", urmînd să fie livrate 1000 de microbuze şcolare (zice o ştire de pe Realitatea.net). Ministrul de Interne, Cristian David, ne-a asigurat că "vor fi verificate şi autovehiculele folosite pentru transportul elevilor, care trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice pentru a circula". Aşadar, dragi părinţi şi bunici, staţi liniştiţi la locurile voastre: microbuzele vor avea volan, frîne, suspensii şi tot ce le trebuie pentru ca elevii să ajungă în siguranţă la lecţia despre teorema lui Pitagora sau la cea despre Scrisoarea III de Mihai Eminescu. În plus, începerea în bună regulă a anului şcolar va fi supravegheată îndeaproape de prefecţi: "Prefecţii au examen pe 15 septembrie" - a spus, pe un ton hotărît, ministrul Educaţiei. Acuâ să te ţii destituiri de prefecţi dacă - de exemplu - Gigel din clasa I a căzut în curtea şcolii şi şi-a julit un genunchi sau Costel din clasa a V-a a tras-o de codiţe pe colega lui de bancă! Chiar şi investiţiile în infrastructură au mers mai bine în 2008: "Anul acesta nu m-aţi mai auzit înfierînd primarii ca ministru al Educaţiei" - a spus Adomniţei. Ce-i drept, dl ministru a înfierat altele: de exemplu, opiniile celor care au criticat organizarea bacalaureatului; ca pe vremea cînd "înfierarea" se practica sistematic în şedinţele de partid comunist, dl ministru a considerat criticile drept "un atac politic". În rest, e bine. Iar pînă în 2009, toate şcolile româneşti vor fi conectate la Internet, anunţă o ştire de ultimă oră. Mă rog, unele probleme mai sînt. Vreo 9.000 de şcoli nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, majoritatea din cauza lipsei foselor septice ori a apei potabile. Dar într-o ţară în care closetul din fundul curţii este încă un fenomen social larg răspîndit, doar n-o să le provocăm bieţilor copii un şoc cultural instituind, la şcoală, alte reguli şi amenajări privind igiena decît cele cu care sînt obişnuiţi de acasă. Profesorii au anunţat că vor boicota începutul anului şcolar dacă nu va fi votată în Camera Deputaţilor legea privind mărirea salariilor propusă de PSD. Dar asta fac profesorii la fiecare început şi sfîrşit de an - ameninţă cu boicotarea, ceea ce spune multe despre talentul de negociatori al reprezentanţilor cadrelor didactice. După concursul de titularizare din vară, au rămas neocupate mii de posturi didactice, mai ales în mediul rural. Dar asta este o situaţie cu care sîntem obişnuiţi de mult, ceea ce nu-i împiedică - nu-i aşa - pe olimpicii noştri să obţină rezultate etc., etc., etc. În fiecare an, învăţămîntul devine un subiect pentru presă la bacalaureat (mai ales dacă iese vreun scandal) şi pe 15 septembrie (cînd laitmotivul este lipsa autorizaţiilor sanitare de funcţionare). În rest, se mai "dezbat" diverse subiecte de tabloid: vreo scenă de violenţă filmată în clasă cu telefonul mobil, viaţa sexuală a vreunei profesoare şi cam atît. De atîtea "reforme", educaţia din România a ajuns pe butuci. Aparent, problemele sînt aceleaşi: nivelul tot mai scăzut al profesorilor (sau lipsa lor, mai ales în mediul rural), infrastructura proastă, programele prea încărcate, salariile mici ale cadrelor didactice, lipsa de şanse pentru elevii de la ţară de a-şi continua studiile, birocratizarea excesivă şi celelalte. Dar numai aparent problemele sînt aceleaşi. Nerezolvate la timp, ele se agravează şi capătă caracter de sistem. Soluţiile găsite sînt, adesea, proaste: de pildă, înfiinţarea a două agenţii pentru asigurarea calităţii, în fapt două forme fără fond (ARACIP şi ARACIS) care birocratizează şi mai mult sistemul. Pactul naţional pentru educaţie a fost o iniţiativă necesară, dar deocamdată fără consecinţe. Partidele au căzut de acord să aloce educaţiei procentul din PIB prevăzut de lege (căci la noi, pentru a respecta legea, e nevoie de un Pact naţional...) şi cam atît. Substanţa procesului educaţional rămîne aceeaşi, rezultatele elevilor noştri la testele internaţionale sînt tot mai slabe. Se întrevede însă o soluţie, sugerată de ministrul Adomniţei. "Va veni o zi, de la bunul Dumnezeu, cînd toate şcolile vor avea autorizaţie de funcţionare." Va veni o zi cînd toate problemele învăţămîntului vor fi rezolvate de bunul Dumnezeu. Pînă atunci, ne descurcăm şi noi cum putem, cu suplinitorii - şi la nivel de profesori, şi la nivel de ministru.
