Multilingvism şi copiator

Ni s-a repartizat copiatorul - a spus, după ce dl Leonard Orban a fost desemnat comisar european pentru multilingvism, un "analist" veşnic dispus să-şi dea cu părerea despre orice, de la dosarele secrete ale istoriei, la politica americană în Irak. Probabil că a fost mîndru de "poanta" sa, înscrisă în ireductibila tradiţie a băşcăliei naţionale. I-au ţinut isonul, peste cîteva zile, socialiştii din Parlamentul european: e un portofoliu prea mic pentru o ţară atît de mare. E ciudat cum tocmai socialiştii au dat de înţeles că, într-o organizaţie de ţări cu aceleaşi drepturi şi statut egal, în repartizarea protofoliilor trebuie să se ţină seama - totuşi - de mărime. În această logică, din moment ce România va fi a şaptea ţară din UE, ar trebui să "ni" se dea portofoliul pe care l-a deţinut a şaptea ţară de pînă la aderarea României. Iar Sloveniei şi Luxemburgului să li se dea cîte o jumătate de multilingvism. Dacă adăugăm că pînă şi preşedintele Parlamentului european, Josep Borell, şi-a exprimat speranţa că portofoliul va fi extins, s-ar părea că aşa este: comisarului român i s-a repartizat un portofoliu neînsemnat. Şi totuşi... Nu îmi este deloc clar de ce portofoliul multilingvismului este considerat lipsit de importanţă. Asta chiar dacă unele contraargumente au apărut imediat după desemnare: dl Leonard Orban ar urma să aibă în subordine peste 4000 de oameni (enormul aparat de traducători-interpreţi şi funcţionarii care se ocupă de editarea documentelor oficiale) şi 1% din bugetul comunitar; fiecare european - s-a mai spus - plăteşte 2 euro pe an numai pentru acest sector. Cifrele impresionează întotdeauna, dar mi se pare că nu în mărimea bugetului şi numărul funcţionarilor constă importanţa acestui portofoliu. Mai ales că, în cadrul instituţiilor europene, există de multă vreme dispute, tocmai în jurul sumelor prea mari care se cheltuiesc cu traducerea şi publicarea documentelor. Nimeni nu prea spune pe faţă, dar acesta este preţul plătit pentru protejarea orgoliilor naţionale: Uniunea Europeană are 20 de limbi oficiale, de la 1 ianuarie 2007 se vor adăuga irlandeza, româna şi bulgara, şi fiecare stat consideră că propriii cetăţeni au dreptul să fie informaţi în limba lor. Din acest amestec de orgolii naţionale şi birocraţie rezultă un adevărat Turn Babel, peste care va fi şef comisarul român. Dar semnificaţia acestui nou portofoliu (căci pînă acum multilingvismul era o "felie" din portofoliul comisarului ceh Jan Figel) - dacă trecem de nivelul de suprafaţă (traduceri, elaborarea documentelor oficiale etc.) - este strategică. Europa este şi va rămîne un spaţiu locuit de oameni care vorbesc limbi diferite, iar aceasta este - cum se spune în toate documentele şi în toate împrejurările - una dintre valorile fundamentale ale UE. Logo-ul cîştigător al concursului pentru aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma sugerează exact multilingvismul. (Au fost 1710 participanţi, cîştigătorul este un student la arte plastice din Poznan, Szymon Skrzypczak, iar printre cele zece logo-uri finaliste cel puţin două mizau tot pe multilingvism; detalii la www. logo-competition.eu/ 65.0. html). În sarcina comisarului român vor intra programele de învăţare a limbilor străine, proiectele de tehnologie lingvistică (de exemplu, traducerea asistată de calculator şi altele), considerate o prioritate politică a Uniunii. Unul dintre obiectivele Agendei Lisabona este ca fiecare cetăţean european să înveţe două limbi străine. Ceea ce în era globalizării nu mai este un simplu "act cultural", ci are implicaţii directe în viaţa de toate zilele şi pe piaţa muncii. Cînd piaţa muncii va fi cu adevărat deschisă (iar UE nu va mai putea multă vreme să evite această problemă, dacă doreşte să nu piardă trenul globalizării), cunoaşterea limbilor străine va reprezenta un mare avantaj pentru mobilitatea şi adaptabilitatea forţei de muncă. Iar conştiinţa cetăţeniei europene şi a apartenenţei la o uniune, care vrea să fie şi politică, nu doar economică, se va accentua pe măsură ce oameni din ţări diferite se vor simţi tot mai apropiaţi, inclusiv prin cunoaşterea limbii şi culturii celuilalt. Bineînţeles, toate acestea sună idealist, dacă ne raportăm la problemele serioase şi urgente ale UE: blocajul Tratatului constituţional, criza instituţiilor, creşterea economică slabă şi altele. Dar dacă Uniunea Europeană e capabilă să privească spre viitor, nu poate ocoli acest element strategic: sutele de milioane de cetăţeni europeni vor trebui, pe de o parte, să-şi păstreze identitatea lingvistică, iar pe de altă parte, să comunice eficient între ei, să poată locui şi lucra de-a lungul şi de-a latul continentului, să facă faţă (şi în acest mod) globalizării, să intre în societatea bazată pe cunoaştere. Toate acestea sînt provocări substanţiale care cer soluţii pragmatice, dar şi un pic de vizionarism. Aşa încît, chiar dacă multilingvismul este încă văzut mai degrabă ca un stindard cu care se poate defila frumos atunci cînd vine vorba despre identitatea şi valorile UE, constituirea unui portofoliu aparte, pentru acest domeniu, îi conferă şansa de căpăta, în viitor, o importanţă tot mai mare pentru evoluţia politică, tehnologică şi economică a Europei. Asta dacă se va înţelege la timp că sub acest portofoliu "mic" stau multe probleme mari. Dacă nu, Europa va rămîne la stadiul de copiator.