Mitică a murit

La ultima serie de inundaţii, cînd în unele cartiere din Bucureşti apa trecea de jumătatea Daciei parcate pe trotuar, cred că n-a existat reporter ori prezentator de ştiri român care să fi "ratat" comparaţia cu "o capitală europeană". Intraţi în apă pînă la genunchi şi indignaţi că "francezii de la Apa Nova" nu fac nimic, jurnaliştii se întrebau retoric, de la faţa locului, "cum e posibil să se întîmple aşa ceva într-o capitală europeană?", susţinuţi din studio de prezentatorii care intrau în direct cu prefectul, cu primarul, cu responsabilii de la Apa Nova şi cu feluriţi cetăţeni, reluînd întrebarea şi amplificîndu-i efectele retorice: "cum e posibil... în capitala unei ţări care se pregăteşte de aderarea la UE?". Întrebarea subînţelegea dimensiunea tehnică şi de civilizaţie: cum e posibil să nu funcţioneze canalizarea, cum e posibil ca serviciile publice să nu poată face nimic pentru cetăţenii plătitori de taxe? Iar comparaţia apare în discuţie ori de cîte ori "ceva nu merge" în Bucureşti. Dar statutul de "capitală europeană" ar trebui să ne preocupe şi în timpuri normale, fără fenomene meteorologice ieşite din comun. Or, mă tem că o comparaţie cu Roma, Parisul, Berlinul sau Budapesta ne este defavorabilă mai degrabă fără ploi decît cu ploi. "La ei", eficienţa serviciilor publice este, desigur, vizibilă la tot pasul. Traficul este peste tot oribil, dar se vede peste tot încercarea de a-l sistematiza cît mai bine, de a descuraja mersul cu maşina proprie organizînd un transport public eficient. Poliţia e prezentă pe străzi, o simţi "mereu aproape". Utilităţile funcţionează "banal", pe nesimţite, iar orice defecţiune este remediată eficient. (Deşi apar şi acolo accidente de parcurs, uneori greu de prevăzut: în torida vară a lui 2004, la Roma, au fost mari pene de curent provocate de utilizarea excesivă a aparatelor de aer condiţionat; cum "tehnica modernă" n-a putut face nimic, singura soluţie a fost apelul autorităţilor către cetăţeni de a mai opri, din cînd în cînd, aerul condiţionat...) În fine, organizarea vieţii citadine a intrat în reflex, acolo, de multă vreme, pentru că oraşele occidentale au o veche istorie ca entităţi urbane. Roma, mama tuturor capitalelor, cunoaşte conceptul de canalizare din antichitate (spre deosebire de Paris, unde pe vremea Regelui Soare "apele reziduale" - altfel spus, lăturile - continuau să se azvîrle direct în stradă, mais enfin ...). Din acest punct de vedere, orice comparaţie e inutilă, căci intră în categoria "mere cu pere". Dar nici fatalismul românesc nu e deloc folositor atunci cînd ia civilizaţia ca pe un dat şi proclamă sceptic că "noi n-o să ajungem niciodată la nivelul lor". La urma urmei, este vorba despre o pură chestiune de evoluţie tehnologică şi de capacitate de organizare: toate acestea se pot învăţa şi deprinde, know-how -ul este transferabil... Cartierele mărginaşe ale Bucureştiului, fără asfalt, reţea de apă şi canalizare, nici nu pot fi definite ca spaţii urbane, după criteriile moderne: sînt un fel de zone semirurale (inclusiv în ce priveşte modul de viaţă al oamenilor, care cresc găini şi porc şi cultivă roşii şi ceapă în spatele casei) "ataşate" oraşului. Urbanizarea lor reală este doar o chestiune de investiţii. Dar capitalele europene sînt, înainte de toate, oraşe cu o anume personalitate, pe care şi administraţia, dar şi locuitorii o cultivă. Dincolo de elementele comune ale civilizaţiei, fiecare capitală are un stil , de care cetăţenii sînt conştienţi; există rituri urbane, există viaţă comunitară, există tradiţii şi sărbători împărtăşite. Care e, mă întreb, personalitatea Bucureştiului? Şi cum mai poate fi definit "bucureşteanul" de azi ca tip cultural expresiv pentru oraş? Mă tem că problema Capitalei noastre nu este aceea a diferenţei prea mari faţă de capitalele europene în problema serviciilor publice: canalizarea, străzile, transportul, reţeaua de apă sînt chestiuni care pot fi aduse la un numitor european cu investiţii şi cu o bună organizare. Dar mă tem că trăim într-o capitală care îşi pierde personalitatea sau (mai rău) riscă să-şi construiască o personalitate falsă - nu e nici europeană, nici neeuropeană; e un loc care ne ţine pe toţi la înghesuială, un loc din care fiecare dintre noi încearcă să scoată un ce profit; un teritoriu în care dimineaţa maşinile cară bezmetice nişte oameni spre locul de muncă, pe seară îi cară înapoi (eventual, cine are bani şi chef se înfundă în cluburi şi cîrciumi, cu senzaţia că participă la "viaţa de noapte", ca-n Occident...). În rest, nu mai avem nici măcar obiceiul ieşirii pe Corso (care la Roma este în continuare o tradiţie nesmintită), cu atît mai puţin alte rituri, mituri şi tabieturi care să ne facă să simţim că aparţinem unei comunităţi umane. În schimb, ni se pare tot mai mult că devenim occidentali dacă umplem trotuarele de maşini luxoase, dacă avem buticuri de modă şi blocuri noi de sticlă fumurie, atît. O coajă civilizatorie ne împiedică să observăm că un oraş cu şapte primării îşi lasă în paragină centrul istoric, că singurele evenimente "comunitare" sînt niscaiva concerte rock în Piaţa Revoluţiei, că trăim întîmplător într-un mare oraş în ale cărui valori nu mai credem şi al cărui farmec nu-l mai putem păstra. Sîntem tot mai nevrozaţi şi nu mai ştim decît să ne răstim la autorităţi. Nu mai avem nici un haz. S-a rupt de tot gazometrul. Mitică a murit. P.S. În articolul trecut, în seria de cuvinte referitoare la şpagă, am făcut o greşeală: nu e "mîzdră", e mîzdă . Ca filolog, îmi fac autocritica. Deşi nu cred că rigoarea filologică poate stăvili corupţia...