Marketing de stînga

La Gaudeamus a fost lansată o carte extrem de interesantă, coordonată de Victor Neumann (profesor la Universitatea din Timişoara) şi Armin Heinen (profesor la Universitatea din Aachen): Istoria României prin concepte (apărută la Editura Polirom, http://www.polirom.ro/catalog/carte/istoria-romaniei-prin-concepte-perspective-alternative-asupra-limbajelor-social-politic-3938). Este o culegere de studii care analizează termenii, conceptele şi limbajele folosite în textele socio-politice, juridice, literare şi publicistice. Practic, este o propunere de rescriere a istoriei României pornind de la discutarea felului în care utilizăm termeni precum naţiune, popor, progres, proprietate, liberalism, educaţie, tranziţie şi alţii. Este necesară o asemenea rescriere? – se întreabă coordonatorii. Cu siguranţă. Nu numai pentru că majoritatea acestor termeni datează din secolul al XIX-lea (şi mulţi autori îi folosesc cu accepţia de atunci), dar şi pentru că – aşa cum ne arată dezbaterile publice din ultimele două decenii – neînţelegerile, disputele, reacţiile sînt provocate adesea de o „neaşezare“ terminologică, de ambiguităţi ori sensuri greşit înţelese. 

Bunăoară, în anii ’90 presa (culturală sau intelectuală, dar nu numai) era plină de polemici pe teme precum proprietatea, economia de piaţă, liberalismul, democraţia, societatea civilă etc. Polarizarea politică de atunci (pe de o parte „neocomuniştii“, pe de altă parte „partidele democratice“) lăsa prea puţin loc pentru nuanţe ori pentru gîndirea independentă. Iar discursul politic şi-a „remorcat“ întrucîtva discursul intelectual: GDS-ul era considerat „de dreapta“ pentru că susţinea mai degrabă PNŢ şi PNL (deşi membrii grupului nu erau neapărat oameni de dreapta – sau nu toţi). Intelectualii din preajma lui Ion Iliescu se autodeclarau „de centru-stînga“, deşi unii erau adepţii unui accentuat naţionalism post-ceauşist (iar textele publicate atunci stau mărturie). Construcţia unei „axe“ politice pe criteriile stînga-dreapta (şi a „culturilor“ aferente de stînga şi de dreapta) a fost ratată. Dar termenii au continuat să fie folosiţi, adesea cam alandala, eventual ca simple etichetări comode, pentru identificarea „adversarilor“. 

Treptat, pe măsură ce societatea noastră s-a deschis către lumea occidentală, au fost importate de acolo elementele care ar trebui să redefinească cei doi „poli“. Mi se pare însă că au fost împrumutate mai degrabă lucrurile de suprafaţă: un vocabular şi o listă de subiecte „la modă“ (adesea neconectate la realităţile tranziţiei româneşti). De pildă, despre „corectitudinea politică“ s-a scris – pro şi contra – enorm şi cel mai adesea superficial, editorialiştii neamului preluînd din mers tema şi dîndu-şi abitir cu părerea, fără a o cunoaşte profund. Tot aşa, pe măsură ce în discursul public a pătruns termenul „capitalism“ (iniţial evitat, „eufemizat“ prin folosirea expresiei „economie de piaţă“), s-au pronunţat despre el nu doar experţii, dar şi oameni care nu ştiau de cîte feluri este şi care îi este substanţa, dincolo de simpla etichetă. 

Astăzi, mi se pare că asistăm la o redefinire a discursurilor intelectuale „de stînga“ şi „de dreapta“. O altă carte lansată la tîrg – Repere intelectuale ale dreptei româneşti de Cristian Pătrăşconiu (Editura Humanitas) – conţine zece ample interviuri cu personalităţi ale culturii de azi (detalii, aici: http://www.humanitas.ro/humanitas/repere-intelectuale-ale-dreptei-rom%C3%A2ne%C5%9Fti). Sînt oameni care s-au declarat într-o formă sau alta ca fiind de dreapta, dar care au şi fost etichetaţi ca atare de către „adversari“. Întîmplător sau nu, sînt şi personalităţi cu o mare notorietate în spaţiul public (Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Virgil Nemoianu, Vladimir Tismăneanu, Andrei Cornea, Lucian Boia, Alexandru George). Dar, mai mult decît atît, sînt autorii unor cărţi importante şi, unii dintre ei, publicişti foarte activi în ultimii 20 de ani. Pînă acum, cei mai vizibili din lista de mai sus (Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu) au generat, pe lîngă tot felul de atacuri în publicistica de toată mîna (cel mai lipsit de sens fiind eticheta de „intelectualii lui Băsescu“), şi contestări cu oarece fason şi cu pretenţii de metodă. Boierii minţii, de pildă, după ce pornea aparent sistematic de la Maiorescu şi Gherea şi aplica o teorie americană ceva mai veche şi depăşită (a „grupurilor de prestigiu“), ajungea să-şi dezvăluie teza cu care de fapt pornise la drum: că cei trei ar fi alcătuit un fel de „monopol intelectual“. Teza este reluată în recenta culegere Idolii forului, unde „unghiul“ de atac este altul: celor trei li se contestă competenţele. Tot aşa, o nouă revistă online (criticatac.ro) publică, pe lîngă lucruri inspirate din temele de dezbatere ale stîngii occidentale, şi unele texte preocupate doar să „reacţioneze“ faţă de textele celor trei. Deocamdată, „noua stîngă“ se defineşte prin contestarea (uneori obsesivă) a dreptei. Din acest tip de atitudine a făcut un instrument de marketing. Aşa încît sînt extrem de curios cum va fi privită/primită cartea lui Cristian Pătrăşconiu dinspre „polul de stînga“. Mi-ar plăcea să asistăm la o dezbatere pasionantă de idei, dar mă tem că nu va fi aşa.