La ce foloseşte Ministerul Turismului?

Am petrecut cîteva zile de vacanţă umblînd prin Transilvania, fără o ţintă stabilită dinainte, poposind ici şi colo, unde mă prindea seara. Singura "idee" era să ies din drumurile naţionale şi să caut locuri mai puţin ştiute. Am fost, cu alte cuvinte, un turist "rural, ecologic şi cultural", dacă folosim expresia consacrată. A meritat. N-am ajuns la vorba bine ştiută "frumoasă ţară avem, păcat că e locuită", ci mai degrabă am tras concluzia "frumoasă ţară avem, păcat că are atîţia miniştri". Am străbătut mai ales două zone: cea dintre Ţara Bîrsei şi Valea Tîrnavelor, luînd la rînd mai multe sate, biserici şi cetăţi săseşti, şi o bună parte din Ţara Moţilor. Voiam mai mult să văd atmosfera locurilor decît să "bifez" neapărat anumite "obiective turistice". La Viscri, de pildă (unde ajungi doar dacă observi la timp un indicator mic pus pe şoseaua naţională nu de autorităţile române, ci de străinii care s-au implicat în renovarea satului), doar cetatea este ceea ce se cheamă un obiectiv turistic; în rest, se pot vedea cîteva case săseşti vechi restaurate şi transformate în pensiuni, se pot cumpăra artizanale de producţie locală şi cam atît. Oricum, ceea ce s-a întîmplat acolo este enorm faţă de nivelul de la care s-a pornit: un sat vechi, la care se ajunge greu pe un drum îngust şi prost, a devenit, după ce Prinţul Charles s-a implicat în opera de restaurare, un fel de simbol al păstrării tradiţiilor. Dar dacă se contează în continuare numai pe influenţa şi interesul moştenitorului coroanei britanice, mă tem că lucrurile nu vor merge foarte bine. În sat locuiesc oameni săraci, iar majoritatea caselor sînt în continuare dărăpănate " deşi prin dimensiuni şi resturile de ornamente amintesc de proprietarii înstăriţi de odinioară. Încă nu e loc pentru o viaţă comunitară adevărată la Viscri, iar opera de restaurare e pe termen lung. În zilele cînd mă aflam acolo, tocmai poposise un camion cu ajutoare din Belgia, iar sătenii veneau pe rînd să-şi ia cutia de carton trimisă de concetăţenii lor europeni... Saschiz " plasat pe drumul naţional, deci zguduit zilnic de zeci de camioane de mare tonaj " are şi el tradiţionala biserică în mijloc şi case vechi, multe dintre ele ceva mai bine întreţinute. Pe dealul din apropiere, ruinele unei cetăţi pentru a cărei renovare autorităţile locale solicită acum fonduri europene amintesc de gloria medievală a locului, care s-a luptat o vreme pentru supremaţie cu Sighişoara. Au apărut cîteva pensiuni; una dintre ele, nouă şi frumoasă, deschisă anul trecut cu fonduri europene chiar la intrarea în sat, se cheamă "Violeta", iar patroana povesteşte că are planuri mari pentru acel loc (care ar urma să ofere şi echitaţie, şi pescuit, şi alte forme de agrement), dar deocamdată dezvoltarea trebuie amînată pînă trece criza. De Sfînta Maria trebuie să vină aici cîteva sute de saşi, la sărbătoarea satului, dar pînă cînd turismul rural va prinde cheag mai durează. Patronul pensiunii crede că zona satelor şi cetăţilor săseşti a fost întrucîtva promovată în exces, peste posibilităţile concrete ale infrastructurii şi peste ceea ce are, deocamdată, de arătat. Are dreptate: în afară de renovări pe ici, pe colo, satele săseşti au acelaşi aspect trist şi părăsit, deşi fac parte din patrimoniul cultural naţional. În Apuseni, după ce treci de Cîmpeni, la Albac şi în satele din jur pensiunile se înşiră de o parte şi de alta a drumului, sugerînd o anume prosperitate şi o bună redefinire a zonei, care a trăit înainte din meşteşuguri tradiţionale ori din minerit. Aşa cum se prezintă acum, situaţia e foarte bună: pensiuni mici şi restaurante care păstrează specificul local dau locului personalitate. Sper să nu se ajungă la o "masificare" a turismului, ca la Sinaia şi pe toată Valea Prahovei. Ar fi păcat. În toate aceste locuri " şi în altele prin care am trecut " turismul a început să se dezvolte fără ca ministerul de resort să aibă vreun rol. Proprietarii de pensiuni şi restaurante au învăţat să-şi facă reclamă singuri, autorităţile locale au mai învăţat şi ele să pună în valoare ce au şi să-i sprijine pe întreprinzători, Internetul a devenit o formă de promovare ideală pentru astfel de locuri, aşa încît se poate spune că dezvoltarea turistică se face, în astfel de cazuri, pornind "de la bază", de la ideile şi iniţiativele oamenilor. Iar astfel de exemple se pot găsi şi în alte zone din ţară. La ce e bun, aşadar, un minister al Turismului? La promovare " spun doamna ministru şi alţi oficiali. Numai că imaginile TV cu dna Udrea pe plajă, la raliu, la concertul de jazz etc. îi promovează exclusiv imaginea personală. Iar banii daţi la Eurosport pentru a le comunica străinilor "veniţi în România!" ar fi fost mai eficient folosiţi, de pildă, pentru a pune nişte indicatoare şi nişte panouri cu informaţii turistice şi culturale mai amănunţite prin zone precum cele pomenite mai sus, care au început să se dezvolte şi să atragă destui turişti, inclusiv străini. Mai au rost comparaţiile? Italia " care scoate o grămadă de bani din turism " nu are un minister dedicat acestei activităţi... În vremuri de criză, guvernul de stînga-dreapta a înfiinţat un minister doar pentru că, probabil, cineva a considerat că merită şi dna Udrea o experienţă ministerială. Deocamdată, această experienţă înseamnă doar cheltuirea unor sume mari de bani publici pe mai nimic. Turismul se dezvoltă şi se promovează singur în alte părţi, nu la minister şi nu la televiziuni, ci acolo unde nişte oameni au avut idei şi iniţiativă. O simplă vacanţă de-a lungul şi de-a latul ţării e suficientă pentru a constata cît de ridicole sînt campaniile "de promovare" ale Ministerului Turismului.