Ipocrizie publică

Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Scriam, în numărul trecut, despre cum se străduieşte Guvernul să reducă „procentual“ personalul din instituţiile culturale. Îmi imaginam vreun burtă-verde de la consiliul local care îi recomandă directorului de filarmonică să mai reducă din numărul de viori, ori directorului de teatru să pună în scenă spectacole fără decoruri, ca să nu mai aibă nevoie de maşinişti. Pe dilemaveche.ro, comentariul unei cititoare (care semnează Adriana) mă corectează: nu e nevoie să ne imaginăm nimic, chiar aşa stau lucrurile, burtă-verde e real: „El chiar vine! Există! Are nume şi CNP. În schimb, obedienţa, incompetenţa şi prostia unor directori de instituţii culturale, ajunşi ca şi ăilalţi în «foncţie», determină un exces de zel care rade mai mult decît (nu) cere blestemata de ordonanţă 63“. O altă cititoare, dna Aurelia Ghircoiaşu, e în dezacord cu afirmaţia mea că nu li se poate imputa artiştilor şi intelectualilor de azi faptul că guvernanţii de azi sînt, în mare măsură, inculţi şi incapabili; ba da, crede domnia sa, li se poate imputa, pentru că „artiştii pot fi, iar intelectualii sînt prin definiţie creatori de opinie...“. 

Accept ambele observaţii. Ne plîngem de 20 de ani că n-avem manageri culturali. Între timp am început să avem – fie că au învăţat de la început meseria asta (cei mai tineri, care au avut ocazia să se şcolească), fie că au învăţat „din mers“ (actori, regizori, muzicieni, muzeografi, scriitori şi alţii care, vrînd-nevrînd, şi-au ridicat mînecile şi s-au apucat de treabă, adesea punîndu-şi între paranteze meseria lor de bază). Sînt destule cazuri de succes – de la teatre şi muzee pînă la festivaluri de muzică, de film, de teatru, care sînt organizate şi conduse profesionist şi au rezultate. Pe de altă parte însă, dacă privim în urmă, găsim şi numeroase exemple de concursuri „aranjate“ pentru posturi de director, de numiri şi destituiri pe criterii de cumetrii politice ori de simple aiureli locale sau naţionale, cu instituţii lăsate în coadă de peşte de organismele tutelare (fie ele locale sau centrale), cu şefi interimari, cu dări în judecată reciproce ş.a.m.d. Am avut de toate în tranziţie. Dar mi se pare că, în continuare, nu competenţa este criteriul principal în alegerea/numirea şefilor de instituţii culturale. Sau, chiar şi atunci cînd este, chiar şi atunci cînd un director are rezultate, oricînd poate fi schimbat de cei care cîştigă alegerile. Meteahnă, veche, desigur. Dar această nesiguranţă este principala cauză pentru care nu se poate instaura la noi un comportament instituţional. În mod normal, un teatru, o filarmonică, un muzeu ar trebui să funcţioneze normal şi decent, indiferent cine e director (desigur, cu inevitabile variaţiuni în funcţie de capacităţile – mai bune sau mai puţin bune – ale persoanei din fruntea sa). Problema nu e dacă avem un număr suficient de mare de manageri culturali care să „acopere“ cît mai multe instituţii, ci dacă pot fi lăsaţi (şi sprijiniţi!) să-şi facă treaba, fără să depindă de toanele vreunui şef mai mare sau vreunui politician. Or, aşa ceva încă nu se întîmplă. Iar managerii buni nu vin la instituţiile de stat nu numai pentru că sînt mai prost plătiţi, ci şi pentru că nu sînt lăsaţi în pace, trebuie să „facă frumos“ pe lîngă consiliul local pentru a-i aproba fondurile, pentru că legislaţia în materie culturală pune beţe în roate iniţiativei şi are constrîngeri contabile aberante. Şi atunci, în locul lor se strecoară, de multe ori, tot felul de oameni de casă ai partidelor. Care, evident, cînd partidul ridică o sprînceană, se simt datori să facă exces de zel... 

Cît despre formatorii de opinie care sînt/ar trebui să fie artiştii şi intelectualii, nu cred că am dus lipsă, în tranziţie, de eforturile de a crea curente de opinie în favoarea culturii şi artei. E plină presa de opinii ale protagoniştilor scenei culturale (dar şi ale altora – de la politicieni şi oameni de afaceri pînă la cititori de cărţi şi spectatori de teatru). S-au spus, desigur, şi multe naivităţi, s-au plătit şi poliţe, au fost şi multe dispute ad personam. Dar, în ansamblu, de 20 de ani încoace ne tot străduim să dezbatem problemele culturii şi ale instituţiilor culturale. Am reuşit? Prea puţin faţă de cît ar trebui. Iar între timp, ne-am obişnuit să convieţuim cu un anumit grad de ipocrizie publică: pe faţă, toată lumea vorbeşte frumos, cu ochii daţi peste cap, despre „cultura neamului“ şi despre „marii noştri artişti“; în fapt, majoritatea uită repede omagiile şi vorbele frumoase. Iar politica zilei nu mai dă două parale pe opiniile artiştilor şi ale intelectualilor.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.