Intelectuali publici, dar ''ai cui''?...

Publicat în Dilema Veche nr. 235 din 14 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Scriam săptămîna trecută despre topul intelectualilor realizat de revistele Prospect şi Foreign Policy şi lăsam o fereastră deschisă către varianta românească a noţiunii de "intelectual public". În SUA, există o definire foarte clară a acestei categorii: e vorba despre o persoană care provine din mediul universitar, specializată într-o anumită disciplină academică, şi care decide să se adreseze unui public mai larg decît cel al cunoscătorilor domeniului în care profesează. În Europa continentală, lucrurile sînt ceva mai complicate decît în lumea anglo-saxonă. Poate doar în Germania funcţionează, într-o oarecare măsură, definiţia americană (şi acolo prin "intelectuali" înţelegîndu-se, în primul rînd, universitarii). În rest, conceptul îi include pe scriitori şi artişti şi se extinde, adesea, şi la alte "profesii de bază". În România, lucrurile se încurcă. În comunism, cei care dădeau uneori bătaie de cap regimului (cu vreo creaţie mai îndrăzneaţă ori vreo aluzie scăpată de cenzură) au fost mai degrabă scriitorii şi artiştii, decît universitarii. Gesturile de disidenţă cele mai apăsate tot din partea scriitorilor au venit (Paul Goma, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu). Aşa încît, după 1989, beneficiind şi de un anume prestigiu al breslei, scriitorii au fost foarte prezenţi în peisajul public. La începutul anilor ’90, ziarele erau pline de opiniile lor. A fost o întreagă dezbatere despre "implicarea intelectualilor în politică", care a durat ani întregi şi a împărţit lumea culturală în două: unii considerau că intelectualii sînt datori faţă de societate cu o atitudine civică, alţii militau pentru "autonomia esteticului" şi se declarau "apolitici". Disputa nu e nouă şi nu e românească: au trecut şi alţii prin ea, în alte epoci. La noi însă, o mare parte a discuţiei era fără rost şi ajungea la concluzii false (rod al insuficientei culturi democratice a societăţii, dar şi a "elitelor" noastre de la acea vreme): "apoliticii" credeau că, dacă intelectualii scriu la ziar pe teme politice, dacă au atitudini critice faţă de Guvern sau Preşedinţie, se cheamă că fac politică. Nu-mi amintesc să fi întîlnit, în presa de la începutul anilor ’90, sintagma "intelectuali publici", dar cei care scriau în ziare şi vorbeau la televizor despre problemele societăţii, despre politică, despre integrarea în Europa ş.a.m.d. (deci despre alte subiecte decît cele care ţineau strict de specializarea lor) asta se străduiau să devină: intelectuali publici. Cei care au făcut politică (mai ales în Partidul Alianţei Civice, un "partid al intelectualilor") au eşuat, neputînd să se "acomodeze" la stilul politicii româneşti. Ce a rămas din vîltoarea acelor ani haotici şi plini de confuzii? Cu siguranţă, deprinderea din mers a "ideii de dezbatere". De la monologurile paralele şi intolerante din primii ani postcomunişti, s-a ajuns astăzi la o atmosferă în care - totuşi - oamenii cu opinii diferite nu mai ţipă unii la alţii (sau nu chiar "din prima"). Dilema îşi poate asuma la acest punct o operă de pionierat: în 1993-1994, faptul de a aduna la un "Divan" sau în paginile unui număr de revistă intelectuali şi politicieni din partide diferite, din curente ideologice sau culturale diferite, era privit ca o ciudăţenie în presa română, împărţită atunci în două tabere ireconciliabile. Ce nu s-a schimbat prea mult de atunci încoace ţine, pe de o parte, de "greaua moştenire" postcomunistă, iar pe de altă parte de zbaterile tranziţiei. Chiar dacă pot contabiliza unele realizări (de pildă, condamnarea comunismului de către preşedintele Traian Băsescu a pornit de la o scrisoare deschisă semnată de intelectuali), intelectualii nu mai au un rol public atît de pregnant. Scriu în continuare în presă, uneori reuşesc să "pună pe agenda publică" unele probleme, dar societatea în ansamblu e ocupată acum cu altele şi tinde să nu-i mai crediteze cu prestigiul de odinioară. În parte, e şi "vina" lor: adesea, dezbaterile s-au "diluat" în dispute de orgolii ori au alunecat spre subiecte neinteresante pentru un public mai larg, în timp ce alte teme nu se bucură de atenţie. Dar în bună măsură e vina presei şi a televiziunilor care, în numele audienţei sau din incapacitatea de a găsi formule interesante pentru a trata subiecte aparent "complicate", nu îi mai invită pe intelectuali să-şi spună punctele de vedere, nu mai acordă credit "expertizei" acestora. Mulţimea de talk-show-uri în care se bate apa în piuă şi se discută amatoristic despre orice, cu oricine, a creat o atmosferă dominată de "datul cu părerea", în care nu prea mai e loc pentru argumentaţie şi competenţă. Pe de altă parte, din 2004 încoace a avut loc o re-politizare, la un nivel primitiv, a vieţii publice, mass-media stimulînd acest proces: pagini întregi de ziar şi lungi ore de transmisie TV sînt dedicate hachiţelor politice naţionale, conflictelor şi speculaţiilor mărunte, gogoriţelor spuse de politicieni. Nu e un cadru serios în care să poţi dezbate ceva. Iar atunci cînd cîţiva intelectuali s-au manifestat, raţional şi cu argumente, în favoarea unor iniţiative politice ale Preşedinţiei (de pildă, condamnarea comunismului sau lupta împotriva corupţiei), au fost taxaţi rapid drept "intelectualii lui Băsescu". Deocamdată, e greu de vorbit în România de o prezenţă consistentă a "intelectualilor publici", atîta timp cît "ideea de public" este otrăvită de scenarii, bănuieli, "cine-al-cui-om-este" etc. Şi nici nu e cazul să aplicăm definiţia americană. Dacă am face-o, ar rezulta că Valentin Stan (universitar, care va să zică, şi om care se adresează unei audienţe mai largi...) este "intelectual public". Doamne fereşte!...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.