Înapoi prin Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
Preşedintele Băsescu şi fatalitatea jpeg

Rămăsesem, săptămîna trecută, la un Apfelstrudel şi un schnaps. La Viena. De acolo am pornit spre Salzburg, m-am plimbat puţin pe străzile oraşului vechi, am urcat la castel, am remarcat că se fac pregătiri pentru Festspiele, celebrul festival care ocupă o bună perioadă din vară (în timp ce la noi, încă de prin luna mai pe la instituţiile culturale începe să se cînte refrenul „vine vara, iar vara oamenii nu sînt interesaţi de cultură…“), după care am ieşit din Uniunea Europeană. În Elveţia.

Îmi vine să fac şi eu o notă informativă, precum dl Radu Cosaşu (dar mult mai seacă şi mai superficială). Şi o fac. Precizez că în timpul plimbărilor prin Viena şi Salzburg nu am auzit claxoane de maşini (nici nu erau prea multe maşini, căci transportul public funcţionează excelent, iar parcarea în oraş costă), nu m-a împins nimeni pe stradă sau la intrarea în magazin, oamenii erau relaxaţi şi zîmbitori şi păreau să-şi vadă realmente de treabă, pe autostradă nu mi-a „băgat“ nimeni farurile pentru că voia să meargă mai repede, la o benzinărie casierul mi-a spus surîzător că am de plătit 41 de euro şi un cent şi m-a aşteptat să mă scotocesc prin buzunare, după care, neavînd eu un cent şi dîndu-i 42 de euro, mi-a dat restul 99 de cenţi fix (tot surîzător, desigur), iar la altă benzinărie, unde aveam de plătit 39,99 de euro, casiera mi-a dat restul un cent şi a insistat să-l iau. De asemenea, ţin să adaug – asumîndu-mi eventualitatea de a mă face de rîs – că, incapabil de fior metafizic cum sînt, îmi imaginez şi eu Paradisul cum pot: bunăoară, dacă Acolo există transport public, cu siguranţă că a copiat modelul vienez. Vă mai informez că, la intrarea în Elveţia, poliţistul de frontieră ştia să combine, în vorbă şi în port, fermitatea, politeţea şi zîmbetul, ceea ce pentru mine a fost ca o aspirină cînd ai guturai – căci am avut de-a face, de-a lungul trecerilor mele prin vămi (cum care vămi? ale noastre, evident!), cu tot felul de priviri şmechereşti şi întrebări aluzive despre ce am în portbagaj, ba chiar şi, în anul de graţie 1997, cu întrebarea directă „ştiţi că n-aveţi voie să introduceţi în ţară cărţi cu conţinut religios?“, stîrnită de găsirea în portbagajul meu a unei ediţii italiene a Istoriei credinţelor… lui Eliade. Acelaşi poliţist elveţian vindea şi vignete pentru autostradă – ceea ce m-a făcut să-mi amintesc că, în România, am colindat odată vreo cinci benzinării pînă am găsit numita rovignetă. Scuzaţi comparaţia. Trecînd peste aceste fleacuri, închei mica mea notă informativă şi trec la un subiect mai serios.

 ● Am avut, la Lausanne, o controversă. Spuneam, într-un cerc de oameni cu dileme, că la noi televiziunile dau divertisment ieftin, că au pervertit publicul, l-au condiţionat, l-au făcut să creadă că asta e televiziunea, şi că asta are implicaţii serioase asupra societăţii şi spiritului public şi, implicit, asupra democraţiei. Căci – ştim asta – politicienii noştri sînt obsedaţi de televizor şi disperaţi să apară pe sticlă. Cineva mi-a spus că şi în Occident e la fel, că trăim în vremea televiziunilor comerciale, că peste tot e divertisment ieftin. E fatal. I-am răspuns că există o mare deosebire. În Europa de Vest („lumea liberă“, cum îi spuneam noi pînă în 1989) publicul a crescut odată cu televiziunea, a trecut firesc prin toate etapele ei de dezvoltare. Noi ne-am pomenit brusc (adică în cîţiva ani, ceea ce la scara istoriei se poate numi „brusc“) cu zeci de televiziuni distractive şi colorate, după ce, în anii ’80, am avut parte de două ore de transmisie pe zi, dominate de Ceauşescu şi de emisiuni propagandistice. Nu ştiam, carevasăzică, să ne uităm la televizor. Iar cînd am mai primit, pe nemestecate, şi sloganuri precum „te uiţi şi cîştigi“, ne-am lăsat seduşi de binefacerile ieftine ale televiziunilor. Avem o „democraţie TV“, care nu se va modifica decît dacă televiziunea-aşa-cum-o-ştim va reuşi să se schimbe sau va intra cu totul în criză (eu cred mai mult în varianta a doua). Se mai aude ceva de proiectul anunţat cu tam-tam de Dan Diaconescu de a deschide un OTV în Austria? Am fost convins încă de atunci că e o gogoaşă, dar, într-un fel, aş fi vrut să fie pus în practică, pentru a-mi verifica empiric ipotezele: bag mîna în foc că nu s-ar fi uitat nimeni la österreichischer OTV. Pînă una-alta, controversa mea din Lausanne s-a încheiat cu observaţia cuiva stabilit acolo: „dar în România există TVR Cultural“. Ceea ce m-a făcut să mă gîndesc că, de multe ori, nu ştim să preţuim ce avem. Din afară se vede altfel.


● Am urcat cu maşina pînă la Oberalppass şi am trecut, pe un drum perfect curăţat, printre zăpezi încă înalte, printre sate aruncate pe vîrfuri de munte, adormite cu totul după sezonul de schi încheiat, în aşteptarea turiştilor „de vară“. Paralel cu şoseaua trecea calea ferată. M-am gîndit, inevitabil, la „comandamentul de iarnă“ care îşi pierde nopţile în şedinţe cînd se pun cinci centimetri de zăpadă în Bucureşti şi la desele apariţii ale primarului Capitalei la TV, dînd asigurări că „s-au luat măsuri“. Vedeţi că ipoteza mea cu televiziunile nu e – totuşi – greşită?

Drumul înapoi este exact ca în Alecsandri: „mai lungă-mi pare calea acum, la-ntors acasă“. Mersul în coloană pe Valea Oltului, duminică după-amiază, şoferii „tari“ care depăşesc coloana pentru a cîştiga două minute (sau a-şi pierde viaţa), senzaţia că toată lumea se agită şi nimic nu merge, bărbaţii în pantaloni scurţi şi maiou ridicat peste burtă, care intră în benzinărie să-şi cumpere ţigări şi nu spun „bună ziua“, ci doar îi aruncă „fetei“ de la casă, pe un ton dezabuzat „dă-mi şi mie, păpuşă, un pachet de Kent d’alea uşoare“. Naţie vitală, cu potenţial. Dacă se fac autostrăzile şi reuşim să închidem televizoarele, vom fi pe cai mari.

______________________

Găsiţi aici poze din călătorie.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Palmieri cu ciocolata webp
Rețetă pas cu pas. Palmieri cu ciocolată. Cum să-i prepari rapid?
Gustările de peste zi își dau energie să mergi mai departe. Acești palmieri cu ciocolată pot face parte din meniul zilnic și pot fi gustările perfecte din prima parte a zilei. Îi prepari în timp record la început de săptămână și te bucuri de gustul lor deosebit mai multe zile.
ChatGPT Image 11 sept  2026, 20 38 00 png
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testează constant limitele Occidentului, de la Ucraina până pe flancul estic al NATO, iar fiecare răspuns ezitant al Washingtonului și al aliaților riscă să fie interpretat la Kremlin nu ca prudență, ci ca permisiunea de a împinge „baioneta” încă un pas înainte
temu jpg
Încă o taxă pentru comenzile ieftine de pe Temu și Shein. De când se va aplica
Românii care comandă produse ieftine de pe platforme precum Temu, Shein sau alte magazine online din afara Uniunii Europene ar putea suporta indirect un nou cost începând din noiembrie. UE introduce o taxă de procesare pentru coletele mici, separată de taxa vamală de 3 euro aplicată deja.
pexels ahmet hacisabanoglu 136435772 10239194 jpg
Afacerea cu care doi români au dat lovitura: „Uitaţi ce producţie frumoasă avem anul acesta"
Afacerea cu care doi români au dat lovitura. Fructul nu este greu de recoltat, iar producția merge la export.
image png
Cum a ajuns un camion înmatriculat în Olt pe un drum din Afganistan. „Mergeau de la Băbana spre Păpucești”
Un camion înmatriculat în județul Olt a fost fotografiat pe un drum din Afganistan. Românii au încercat să afle cum a ajuns acolo.
Cranii și picioare de porc depuse în apropierea construcției din lemn
Un tumul funerar din Epoca Bronzului, transformat de romani în centrul unui complex religios
Romanii au fost adevărați maeștri ai ingineriei: au construit rețele vaste de drumuri, apeducte spectaculoase și arene în întregul imperiu. Dar au excelat și la reutilizarea construcțiilor și monumentelor mai vechi.
femei securitate tabel CNSAS jpg
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arată cât de extins era aparatul Securității în ultimul an al regimului Ceaușescu. În septembrie 1988, structurile sale numărau 14.629 de angajați, însă femeile aveau o prezență redusă, mai ales în funcțiile de conducere.
Nicușor Dan
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan SURSE
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, într-un cerc restrâns al partidului, posibilitatea suspendării președintelui Nicușor Dan, susțin surse politice pentru Adevărul.
incendiu Brac jpg
Incendiu devastator pe o insulă din Croaţia. Peste 500 de persoane au fost evacuate
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate în noaptea de sâmbătă spre duminică de pe insula croată Brac, afectată de un incendiu care a distrus 3.500 de hectare de vegetaţie şi s-a apropiat de locuinţe.