În aşteptarea imigranţilor

Ocupată cu "dezbaterile" despre înzăpezire şi deszăpezire, presa noastră a trecut cu vederea o opinie a comisarului european Leonard Orban, rostită în primele zile ale anului: peste zece ani sau chiar mai curînd, spunea domnia sa, România se va confrunta cu aceleaşi probleme privind integrarea imigranţilor cu care se confruntă acum Italia. Nu am nici o îndoială că aşa va fi. Iar dacă iarna "ne ia prin surprindere" an de an, problema imigranţilor ne va găsi cu totul nepregătiţi - politic, administrativ, cultural şi uman. În plin conflict între preşedinte şi premier pe tema ministrului Justiţiei, pare de pe pereţi să te gîndeşti la imigranţii care vor veni în România peste cîţiva ani. Există totuşi o legătură între mediocritatea politicii de la noi (căci, pe scurt, asta dovedeşte noul conflict între "Palate") şi ceea ce ni se va întîmpla mîine, dacă nu ne pregătim de azi. Stă mărturie chiar cazul Italiei. La jumătatea lunii decembrie, două ziare prestigioase - The Times şi The New York Times - au publicat, fiecare, cîte un amplu articol despre Italia, ajungînd la aceeaşi concluzie: în loc de la dolce vita, în Peninsulă s-a instalat o solidă depresie colectivă. Semnele ei nu rezultă doar dintr-un studiu recent care îi arată drept cei mai nefericiţi dintre vest-europeni, dar şi din realităţile concrete: dacă acum 20 de ani Italia se mîndrea că a ajuns din urmă Marea Britanie la performanţele economice, acum se vede depăşită de Spania; creşterea demografică este zero; datoria publică este de 106% din PIB (mai mare decît în Zimbabwe); între 2001 şi 2005, s-au pierdut în medie 120 de zile pe an la mia de angajaţi din cauza grevelor (faţă de numai 26 de zile în Marea Britanie); 70% dintre tinerii între 20 şi 30 de ani locuiesc împreună cu părinţii, "ceea ce îi condamnă la o adolescenţă prelungită", notează The New York Times; SUA au investit în Italia anul trecut doar 17 miliarde de dolari (în Spania - 50). Populaţia e îmbătrînită (1 italian din 5 are peste 65 de ani), dar şi clasa politică la fel; pînă şi la concursul Miss Italia, media de vîrstă a membrilor juriului era de 70 de ani. Dar nu vîrsta în sine e problema, ci "stilul" şi teama de nou: clasa politică italiană este dominată de decenii cam de aceleaşi figuri specializate mai ales în "trasul sforilor" pe coridoare, în lungi negocieri şi pertractări, în elaborarea unor legi complicate (care au creat un sistem birocratic enorm). Cartea cea mai vîndută în 2007 în Italia a fost La Casta. Cos