Ieşirea din criză

- pe uşa din dos -

Pe de o parte, ne-am pierdut umorul şi seninătatea: luăm totul prea în serios, ne ciorovăim din orice, sîntem nevricoşi. Televiziunile care pretind că „ne distrează“ nu fac decît să ne întreţină proasta dispoziţie, temerile, anxietăţile, nevricalele: „trag“ cît pot de cîte o catastrofă publică (reală sau presupusă) ori de cîte un necaz privat. Comentatorii politici cei mai cunoscuţi de la tv şi de la ziare numai politici nu sînt: ocupaţiunea lor predilectă este să-şi dea cu părerea despre o vorbă ori vreun gest al preşedintelui. Rar discută cîte unul cu adevărat vreo chestiune de politici publice, vreun fapt politic. Şi totul se face într-o atmosferă încrîncenată, cu un aer definitiv: „se duce dracului rapiţa!“. 

Pe de altă parte, ne-am pierdut seriozitatea. Duşi cu vorba şi cu privitul la televizor, trecem nepăsători sau superficiali pe lîngă o actualitate alcătuită din probleme mult mai importante decît ce-a mai spus sau n-a mai spus Traian Băsescu. De exemplu, cîteva sondaje recente arată că „starea naţiunii“ e foarte proastă, dincolo de austeritate, preţuri şi inflaţie. 80% dintre respondenţii unui sondaj (realizat de CCSB pentru Pro Democraţia) declară că direcţia în care merge ţara e „greşită“. Este una dintre întrebările „clasice“ din sondaje. Nici acum vreo zece ani, cînd „direcţia“ era cît de cît clară (spre NATO şi UE), nu lipseau opiniile cum că ar fi „greşită“, dar procentele erau mai mici. 80% însă exprimă o derută generalizată: dincolo de orice interpretare sociologică rafinată (care se face prin corelarea cu celelalte răspunsuri la întrebările din sondaj), e limpede şi la o privire cu ochiul liber că acest procentaj arată mai mult dezorientare şi teamă de viitor decît părerea clară că „direcţia e greşită“. În alt sondaj (realizat de CSOP pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului), procente destul de însemnate dintre respondenţi au declarat că era mai bine înainte de 1989 şi că doctrina comunistă a fost „o idee bună, dar greşit aplicată“. Vladimir Tismăneanu consideră acest fapt (în Evenimentul zilei din 29 septembrie) „frapant şi neliniştitor“, dar nu crede că „putem deduce, din datele acestui sondaj, că românii ar ofta de dor după minunatele vremuri comuniste“. „Anxietăţile prezentului mai degrabă decît romantizarea comunismului autohton explică opiniile favorabile epocii Ceauşescu. În situaţii de criză există întotdeauna ispita de a nu vedea libertatea drept o şansă“ – conchide Vladimir Tismăneanu. Are dreptate, dar cred că ar mai trebui adăugat ceva pentru a întregi explicaţia: faptul că „despărţirea de comunism“ s-a făcut doar pe jumătate, cu bîlbîieli şi împiedicări de tot felul. Legea lustraţiei n-a fost votată, activitatea CNSAS a fost, ani la rînd, blocată sau sabotată „subtil“, dezbaterea publică despre regimul comunist şi efectele sale s-a subţiat de tot în ultimii ani, iar consecinţele concrete ale condamnării regimului comunist de către şeful statului întîrzie să apară. Paradoxal, oamenii „nu mai ştiu“ ce şi cum era comunismul, iar criza şi instabilitatea de azi reduc memoria la cîteva simple „cîrlige“ cu rol de autoapărare: măcar atunci aveam toţi locuri de muncă şi ziua de mîine era previzibilă... În fine, tot în sondajul Pro Democraţia 50% dintre români răspund că ar vota pentru introducerea pedepsei cu moartea dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. E ca şi cum – total nesociologic şi neştiinţific vorbind – jumătate dintre noi ar vrea să scape de cealaltă jumătate. Iar 80% cred că alegerile sînt fraudate. La toate aceste date care iau pulsul opiniei publice, se adaugă un fapt semnalat (pe bună dreptate) de Ovidiu Nahoi ca fiind foarte important: Consiliul Investitorilor Străini a prezentat un program anticriză. Acest consiliu grupează firme care produc 30% din PIB cu doar 5% din totalul angajaţilor, iar programul prezentat este nu doar „o palmă dată clasei politice“, dar şi „o provocare pentru lumea academică şi intelectuală, atît de tăcute în ultima vreme, dar care ar trebui să vină cu soluţii la criza politică şi morală“ (v. articolul lui Ovidiu Nahoi aici). 

Despre toate acestea (şi despre alte subiecte la fel de serioase) se comentează pe ici, pe colo, ca şi cum ar fi nişte subiecte de „fapt divers“. Aşa încît o să ieşim din criză, la un moment dat, „traşi de păr“. Dar pe uşa din dos.