Iar "nu ne vindem ţara"

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
Cetăţeanul european  Cu drepturi jpeg

A reapărut în discursul public o temă care în anii ’90 a stîrnit mari dezbateri: „nu ne vindem ţara“. De data aceasta e, parcă, mai puţin agresivă şi uneori se pierde în detalii. Dar tinde să aibă, din nou, efectul pe care l-a avut şi acum aproape 20 de ani: să deturneze orice discuţie spre căi lăturalnice şi să creeze false probleme. De data aceasta însă – cred – cu efecte pe termen lung.

În anii ’90, cînd era nevoie de privatizare şi de investiţii străine, „nu ne vindem ţara“ a apărut ca un fel de ecou al propagandei naţionalist-comuniste care cultivase ani la rînd mîndria faţă de industria socialistă şi faţă de „realizărili“ ei (pentru cei mai tineri, precizez că „realizărili“ este transcrierea pronunţiei lui Nicolae Ceauşescu). Reciclarea unor vechi legende (cum că România ar fi fost „grînarul Europei“) a contribuit, de asemenea, la împotrivirea unei mari părţi a populaţiei faţă de ideea de a vinde fabricile, uzinele, IAS-urile, terenurile şi alte alea unor investitori străini, priviţi mai degrabă ca un fel de semi-bandiţi care ar fi urmat să plece de aici cu comorile ţărişoarei în cîrcă sau în portbagaj. Evident, incultura economică şi politică a celor mai mulţi dintre concetăţenii noştri (inclusiv a celor care îşi dădeau cu părerea prin ziare şi pe la televizor) a avut de asemenea un rol în ampla rezistenţă faţă de ideea de a vinde – mai ales străinilor – „bunurile poporului“, „averea ţării“ ş.a.m.d. Conducătorii de atunci ai ţării – să ne amintim de primele mandate ale lui Ion Iliescu şi de guvernarea Văcăroiu – au contribuit şi ei, cu limitele lor de gîndire, la poticnelile tranziţiei: legislaţia privind privatizarea şi restituirea proprietăţilor a trenat sau – în cel mai bun caz – a fost adoptată pe sponci, cu jumătăţi de măsură şi cu consecinţe pe care le mai plătim şi acum (şi le vom plăti şi în viitor – a se vedea multele procese la CEDO, în urma cărora instituţia europeană i-a dat statului român un fel de „ultimatum“ pentru revizuirea legilor proprietăţii care expiră în iulie a.c.). Una peste alta, chestiunea a fost tratată emoţional: în loc să găsim soluţii pragmatice pentru a pune lucrurile în mişcare şi pentru a folosi „averea poporului“ în scopul simplu şi clar de a trăi mai bine, ne-am lăsat duşi de chestiunea „de principiu“ că ce e al poporului şi al ţării trebuie să rămînă al poporului şi al ţării, nu să fie dat unor venetici...

Buuun... Între timp, privatizarea s-a făcut (aşa cum s-a făcut), iar Radu Vasile, pe cînd era premier, a declarat că „nu mai e nimic de furat în ţara asta“. (S-a înşelat amarnic, dar asta e altă discuţie.) Acum, s-a privatizat Cuprumin, iar preşedintele a anunţat că am putea deveni „independenţi energetic“ datorită gazelor de şist. Au apărut cîteva reacţii legate de impactul ecologic (mai ales în chestiunea gazelor de şist), dar mult mai puternice au fost (mai ales în cazul Cuprumin) reproşurile că Guvernul „vinde resursele ţării“. În principiu, dacă eliminăm sentimentul naţional, problema e valabilă: de ce să vindem (= consumăm) resursele acum, de ce nu le-am lăsa acolo, căci în pămînt stau mai bine şi generaţiile viitoare vor mai rămîne şi ele cu ceva? (E valabil şi pentru Roşia Montană, în care un argument al celor pro este acesta: avem tone de aur care ar putea foarte bine să stea în depozitele BNR; greşit: mai sigur decît în depozitele BNR, rezervele de aur stau în pămînt, iar tehnologiile viitoare – mai puţin poluante – s-ar putea să le scoată la iveală întru binele copiilor noştri sau să le lase în continuare acolo, cu munţi cu tot.) În plus, toată discuţia în jurul resurselor (de cupru, de gaze de şist, de aur şi argint) ne aruncă înapoi, în retorica „ţării binecuvîntate“ de Dumnezeu (sau de Natură, pentru atei), mîndră de bogăţiile sale, dar (relativ) incapabilă de a face ceva cu ele. De o sută şi mai bine de ani, tema bogăţiilor noastre naturale este un element fundamental al construcţiei identitare: aşa învăţăm la şcoală, aşa ni se transmite din generaţie în generaţie, că „avem o ţară bogată“. Corect. Nu sîntem însă învăţaţi mai deloc că de resurse se alege praful dacă oamenii nu ştiu ce au de făcut. Nu ni se spune nici că pe lume există ţări sau comunităţi cu mai puţine resurse naturale decît ale noastre, dar în care oamenii trăiesc mai bine, pentru că au reuşit să compenseze „lipsa binecuvîntării“ dumnezeieşti cu eforturi proprii de muncă şi creativitate. Olanda e o ţară cu totul prăpădită din punctul de vedere al resurselor, dar olandezii trăiesc mai bine ca noi. Italia n-are pic de petrol (doar ceva gaze), dar creativitatea italiană umileşte tot, te face să te întrebi, ca Bulă, „ce le-a pus Dumnezeu ăstora în cafea?“. Şi exemplele pot fi continuate.

Simplific, desigur, dar ideea principală e că, aşezaţi comod în mitologia „ţării binecuvîntate“, cu multiple resurse, nu reuşim să ne construim o identitate modernă, axată mai degrabă pe eforturile umane decît pe binecuvîntări dumnezeieşti sau pe vreo pleaşcă providenţială pe care (totuşi...) tehnologia modernă născocită de alţii (precum în cazul gazelor de şist) ne-o aduce la lumină... Nu, deocamdată nu. N-am ajuns în faza aceea. Deocamdată trăim tot în mitologia „resurselor naţionale“ şi – cu ajutorul agitatei noastre prese – ţipăm imediat că „nu ne vindem ţara“ ori de cîte ori vreo firmă străină vine pe-aici să facă – ajutată şi de tehnologia pe care noi nu o avem – ceea ce noi nu sîntem în stare să facem. Pentru generaţia adultă – care s-a dedat deja cu delicii la consumuri „de tip occidental“, s-a familiarizat cu hipermarketurile şi cu mult-doritele mărfuri de import – chestia cu „nu ne vindem ţara“ e epuizată, a rămas o biată figură de stil. Dar vine din urmă o generaţie tînără crescută exclusiv în vremuri de tranziţie: o generaţie formată în vremuri de confuzie, de criză identitară, de vorbe goale şi politichie proastă, care ar vrea să aibă nişte repere şi nu le găseşte. Treziţi, la vîrsta de vreo douăzeci de ani, într-o Europă confuză, prinşi de valul de euroscepticism, unii (mulţi?) dintre tinerii noştri s-ar putea să aibă un alt fel de sensibilitate la tema naţională (cu tot cu resurse) decît vedem azi. Iar dacă apare, peste cîţiva ani, vreun politician care să exploateze abil această temă (nu ca bufonul C.V. Tudor), pocinogul e făcut. „Nu ne vindem ţara“ ar putea căpăta, atunci, valenţe nebănuite...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.