Guvernul nu ne mai merită

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Goana disperată a Guvernului după taxe şi impozite (culminînd cu brambureala privind taxarea drepturilor de autor) mi-a amintit de un episod mai vechi, de cînd predam limba şi literatura română la Universitatea „La Sapienza“ din Roma. Eram, carevasăzică, angajat de universitatea romană şi plătit, practic, de Statul italian. Aşa încît – ca toţi ceilalţi salariaţi – am contribuit la intrarea Italiei în zona euro. Să mă explic. 

Era prin 1996, cînd se pregătea, în Uniunea Europeană (pe atunci formată din 15 state), introducerea monedei euro. Existau nişte „criterii de convergenţă“ – adică încadrarea în anumiţi parametri financiari – pe care statele trebuia să le îndeplinească pentru a adopta, de la început, moneda unică europeană. Între altele, era nevoie de finanţe publice sănătoase – de un anumit deficit şi un anumit nivel al datoriei publice (nu mai intru în detalii). Italia nu îndeplinea criteriile de convergenţă, pentru că finanţele sale publice erau cam bolnăvioare: chiar în anii aceia cînd, conform Tratatului de la Maastricht, ţările UE îşi puneau de acord politicile economice şi financiare, Germania a acuzat Italia că raportează cifre false pentru a „prinde“ trenul euro. La guvernare se afla o alianţă de centru-stînga (pentru prima dată în istoria postbelică a Italiei) condusă de Romano Prodi. Teoretic, nu era o catastrofă dacă Italia nu adopta de la început moneda unică: o putea face mai tîrziu, după ce ajungea să se înscrie în parametrii necesari. Dar dădea prost: Italia, ţară fondatoare a Comunităţilor Europene (de altfel, Tratatele fondatoare se semnaseră în 1957 la Roma), membră în G7 (pe atunci încă nu erau 8), să rămînă în „liga a doua“, alături de Irlanda şi Grecia? Nu ţinea. Aşa încît Prodi şi – mai ales – Carlo Azeglio Ciampi, guvernatorul Băncii Italiei (devenit ulterior un foarte respectat preşedinte al Republicii), au convins Comisia de la Bruxelles şi ţările partenere că, pînă la data intrării în vigoare a euro, o vor scoate la capăt. Pentru asta, s-a inventat o „taxă specială pentru trecerea la euro“ – un fel de împrumut de la cetăţeni, de fapt, pe termen scurt, care să ajute la reechilibrarea finanţelor publice. El apărea distinct pe „fluturaşul“ de salariu şi urma ca statul să-l returneze la un moment dat (iarăşi nu intru în detalii). Aşa încît una dintre amintirile mele simpatice din Italia o repezintă acei fluturaşi de salariu din care rezultă că am contribuit – cu echivalentul a cîţiva euro pe lună, exprimaţi pe atunci în lire italiene – la intrarea Italiei de la început în zona euro. 

Ce vreau să spun? Că Italia era, atunci, în dificultate şi şi-a taxat suplimentar cetăţenii. Care, altminteri, se plîngeau (pe bună dreptate) că sistemul italian de taxe e cel mai stufos, complicat şi birocratic din Europa. Şi aşteptau de la noul guvern (Prodi abia se instalase) o simplificare a sistemului fiscal. În locul ei, s-au trezit cu o taxă în plus. N-au fost ieşiri în stradă, nu prea au fost critici şi proteste, în ciuda faptului că opinia publică italiană reacţionează iute şi abundent cînd e cazul, presa îi ţine isonul, iar manifestaţiile de stradă adună în pieţe, la o adică, sute de mii de oameni. Nimic din toate acestea. E adevărat, italienii erau atunci, într-o majoritate covîrşitoare, favorabili monedei unice europene, pentru că bătrîna liră le cam jucase feste în ultima vreme: în vreo două rînduri căzuse zdravăn la bursă în urma speculaţiilor, era fluctuantă şi imprevizibilă. Aşa încît taxa s-a aplicat fără mari probleme, iar Italia a reuşit să adopte euro „din prima“. Un soi de solidaritate – fără vorbe mari – a făcut posibilă atingerea unui scop de interes naţional. E adevărat, pentru asta Guvernul, guvernatorul Băncii Italiei, preşedintele şi chiar şi Opoziţia (care s-a comportat rezonabil) au vorbit „pe o singură voce“. 

Încerc, aşadar, un paralelism. Şi România vrea să adopte moneda euro, iar termenul propus se tot amînă. Între timp, ne-a lovit criza. Guvernul – din ce în ce mai depăşit nu numai din punct de vedere politic, dar şi tehnic – inventează noi taxe şi impozite, dar nu reuşeşte decît să stîrnească indignare, confuzie şi paralizie administrativă. Încercarea de a taxa drepturile de autor a dovedit clar că executivul nu e în stare nici măcar să-şi aplice propriile măsuri: n-a putut să organizeze colectarea taxelor, a născocit formulare şi norme care contrazic ordonanţa de guvern, i-a umilit pe cetăţeni (inclusiv prin aroganţa ministrului Muncii şi ministrului Finanţelor care „s-au luat“ pur şi simplu de jurnalişti aruncîndu-le şmechereşte un „ce, nu vă convine că aveţi de plătit un impozit în plus?“). Taxînd „la inspiraţie“ diverse categorii sociale (urmează maneliştii – cu tam-tam-ul aferent la televizor), guvernanţii destabilizează societatea: dihonia, zîzania, invidia prostească între o categorie socială şi alta sînt stimulate la maximum de premier şi de miniştri. Apoi, relativismul legislativ (dacă se poate spune astfel) e la el acasă: ordonanţa spune ceva, normele de aplicare contrazic ordonanţa, dar ultimul cuvînt îl au ministrul Şeitan (care declară senin că nu vor fi amendaţi cei care nu depun formularele la termen, deşi ordonanţa prevede amenzi) şi premierul (care e convins că Adevărul se află în frazele pe care le îngaimă domnia sa la microfon). 

Nişte guvernanţi adevăraţi şi nişte politicieni adevăraţi ar fi ştiut, în împrejurări grele, să mizeze pe solidaritate, să le dea oamenilor încredere măcar prin felul de a se comporta faţă de cetăţeni. Ai noştri – prea puţin pregătiţi pentru funcţiile pe care le ocupă, şi tocmai de aceea aroganţi – au impresia că doar ei luptă împotriva crizei şi îşi varsă nervii pe popor, vinovat că „nu pricepe“ subtila echilibristică fiscală practicată de executiv. Sîntem un popor de proşti. Dacă Guvernul a ajuns la concluzia că poporul nu-l merită, de ce nu-şi dă demisia?

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când pot fi puși arborii chiar pe hotar
Copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți stârnesc dispute aprige între vecini, iar de multe ori se ajunge în justiție pentru tranșarea lor.
image
Orașele cu cele mai mari salarii și domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Valorile sunt corelate cu numărul de joburi disponibile în aceste orașe, însă depind și de distribuția candidaților pe niveluri de experiență.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.