Guvernul nu ne mai merită

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Goana disperată a Guvernului după taxe şi impozite (culminînd cu brambureala privind taxarea drepturilor de autor) mi-a amintit de un episod mai vechi, de cînd predam limba şi literatura română la Universitatea „La Sapienza“ din Roma. Eram, carevasăzică, angajat de universitatea romană şi plătit, practic, de Statul italian. Aşa încît – ca toţi ceilalţi salariaţi – am contribuit la intrarea Italiei în zona euro. Să mă explic. 

Era prin 1996, cînd se pregătea, în Uniunea Europeană (pe atunci formată din 15 state), introducerea monedei euro. Existau nişte „criterii de convergenţă“ – adică încadrarea în anumiţi parametri financiari – pe care statele trebuia să le îndeplinească pentru a adopta, de la început, moneda unică europeană. Între altele, era nevoie de finanţe publice sănătoase – de un anumit deficit şi un anumit nivel al datoriei publice (nu mai intru în detalii). Italia nu îndeplinea criteriile de convergenţă, pentru că finanţele sale publice erau cam bolnăvioare: chiar în anii aceia cînd, conform Tratatului de la Maastricht, ţările UE îşi puneau de acord politicile economice şi financiare, Germania a acuzat Italia că raportează cifre false pentru a „prinde“ trenul euro. La guvernare se afla o alianţă de centru-stînga (pentru prima dată în istoria postbelică a Italiei) condusă de Romano Prodi. Teoretic, nu era o catastrofă dacă Italia nu adopta de la început moneda unică: o putea face mai tîrziu, după ce ajungea să se înscrie în parametrii necesari. Dar dădea prost: Italia, ţară fondatoare a Comunităţilor Europene (de altfel, Tratatele fondatoare se semnaseră în 1957 la Roma), membră în G7 (pe atunci încă nu erau 8), să rămînă în „liga a doua“, alături de Irlanda şi Grecia? Nu ţinea. Aşa încît Prodi şi – mai ales – Carlo Azeglio Ciampi, guvernatorul Băncii Italiei (devenit ulterior un foarte respectat preşedinte al Republicii), au convins Comisia de la Bruxelles şi ţările partenere că, pînă la data intrării în vigoare a euro, o vor scoate la capăt. Pentru asta, s-a inventat o „taxă specială pentru trecerea la euro“ – un fel de împrumut de la cetăţeni, de fapt, pe termen scurt, care să ajute la reechilibrarea finanţelor publice. El apărea distinct pe „fluturaşul“ de salariu şi urma ca statul să-l returneze la un moment dat (iarăşi nu intru în detalii). Aşa încît una dintre amintirile mele simpatice din Italia o repezintă acei fluturaşi de salariu din care rezultă că am contribuit – cu echivalentul a cîţiva euro pe lună, exprimaţi pe atunci în lire italiene – la intrarea Italiei de la început în zona euro. 

Ce vreau să spun? Că Italia era, atunci, în dificultate şi şi-a taxat suplimentar cetăţenii. Care, altminteri, se plîngeau (pe bună dreptate) că sistemul italian de taxe e cel mai stufos, complicat şi birocratic din Europa. Şi aşteptau de la noul guvern (Prodi abia se instalase) o simplificare a sistemului fiscal. În locul ei, s-au trezit cu o taxă în plus. N-au fost ieşiri în stradă, nu prea au fost critici şi proteste, în ciuda faptului că opinia publică italiană reacţionează iute şi abundent cînd e cazul, presa îi ţine isonul, iar manifestaţiile de stradă adună în pieţe, la o adică, sute de mii de oameni. Nimic din toate acestea. E adevărat, italienii erau atunci, într-o majoritate covîrşitoare, favorabili monedei unice europene, pentru că bătrîna liră le cam jucase feste în ultima vreme: în vreo două rînduri căzuse zdravăn la bursă în urma speculaţiilor, era fluctuantă şi imprevizibilă. Aşa încît taxa s-a aplicat fără mari probleme, iar Italia a reuşit să adopte euro „din prima“. Un soi de solidaritate – fără vorbe mari – a făcut posibilă atingerea unui scop de interes naţional. E adevărat, pentru asta Guvernul, guvernatorul Băncii Italiei, preşedintele şi chiar şi Opoziţia (care s-a comportat rezonabil) au vorbit „pe o singură voce“. 

Încerc, aşadar, un paralelism. Şi România vrea să adopte moneda euro, iar termenul propus se tot amînă. Între timp, ne-a lovit criza. Guvernul – din ce în ce mai depăşit nu numai din punct de vedere politic, dar şi tehnic – inventează noi taxe şi impozite, dar nu reuşeşte decît să stîrnească indignare, confuzie şi paralizie administrativă. Încercarea de a taxa drepturile de autor a dovedit clar că executivul nu e în stare nici măcar să-şi aplice propriile măsuri: n-a putut să organizeze colectarea taxelor, a născocit formulare şi norme care contrazic ordonanţa de guvern, i-a umilit pe cetăţeni (inclusiv prin aroganţa ministrului Muncii şi ministrului Finanţelor care „s-au luat“ pur şi simplu de jurnalişti aruncîndu-le şmechereşte un „ce, nu vă convine că aveţi de plătit un impozit în plus?“). Taxînd „la inspiraţie“ diverse categorii sociale (urmează maneliştii – cu tam-tam-ul aferent la televizor), guvernanţii destabilizează societatea: dihonia, zîzania, invidia prostească între o categorie socială şi alta sînt stimulate la maximum de premier şi de miniştri. Apoi, relativismul legislativ (dacă se poate spune astfel) e la el acasă: ordonanţa spune ceva, normele de aplicare contrazic ordonanţa, dar ultimul cuvînt îl au ministrul Şeitan (care declară senin că nu vor fi amendaţi cei care nu depun formularele la termen, deşi ordonanţa prevede amenzi) şi premierul (care e convins că Adevărul se află în frazele pe care le îngaimă domnia sa la microfon). 

Nişte guvernanţi adevăraţi şi nişte politicieni adevăraţi ar fi ştiut, în împrejurări grele, să mizeze pe solidaritate, să le dea oamenilor încredere măcar prin felul de a se comporta faţă de cetăţeni. Ai noştri – prea puţin pregătiţi pentru funcţiile pe care le ocupă, şi tocmai de aceea aroganţi – au impresia că doar ei luptă împotriva crizei şi îşi varsă nervii pe popor, vinovat că „nu pricepe“ subtila echilibristică fiscală practicată de executiv. Sîntem un popor de proşti. Dacă Guvernul a ajuns la concluzia că poporul nu-l merită, de ce nu-şi dă demisia?

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Doi români au decis să se mute înapoi în țară și au povestit experiența lor. „Întrebarea este: cum reușiți să vă întrețineți?”
Traiul liniștit și banii frumoși pe care îi câștigau nu au contat pentru doi români. După 17 ani de viață în Elveția, s-au întors acasă și au povestit experiența lor. Cei doi tineri apreciază mai mult liniștea, înțelegerea și iubirea decât banii din cont.
image
Zodiile care nu pot fi mințite
Firi analitice, mereu sceptici și aflați „în gardă”, anumiți nativi ai zodiacului sunt aproape imposibil de mințit. Spiritul de observație și intuiția nu îi înșală, așa că este mai bine să nu încerci să îi plăcălești. Scorpionii și Capricornii sunt cap de listă.
image
Horoscopul lunii iunie 2023. Predicții astrologice pentru prima luna de vară
Horoscopul lunii iunie 2023 vine cu predicții complete pentru toate zodiile, acoperinde domeniile cele mai importante: dragoste, bani și carieră.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.