Graniţele politicienilor

Publicat în Dilema Veche nr. 422 din 15-21 martie 2012
Cetăţeanul european  Cu drepturi jpeg

În Franţa e campanie electorală, aşa că politicienii spun lucruri trăsnite. Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional, a declarat că „nu mai are încredere în funcţionarea democraţiei franceze“, şi nu de ieri, de alaltăieri, ci din 2002, cînd, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale (la care au participat Jacques Chirac şi tatăl său, Jean-Marie Le Pen), a constatat „fraude masive“. Aşa încît solicită prezenţa unor observatori străini care să vegheze la buna desfăşurare a alegerilor.

Sînt două veşti interesante pentru noi în această trăsnaie. Întîi, ar trebui ca, din România noastră care a privit întotdeauna cu încredere şi speranţă către sora ei mai mare, să ne simţim (măcar) puţintel eliberaţi de complexul „culturii mici“ şi al „democraţiei imperfecte“: nu altceva a declarat, la mai toate alegerile prezidenţiale, C.V. Tudor „al nostru“. E adevărat, urlînd din toţi bojocii şi într-un limbaj mai frust. Dar ideea era aceeaşi: că s-au furat alegerile. Dacă şi Franţa „produce“ asemenea politicieni, de ce am fi atît de nemulţumiţi de politichia noastră? Apoi, dacă un partid naţionalist precum Frontul Naţional e dispus să „dea ţara pe mîna străinilor“ chiar şi numai pentru ziua alegerilor, nu e totul pierdut: înseamnă că în istorie şi în politică încă mai funcţionează un implacabil hazard care scoate în faţă, la o adică, situaţiuni ridicole şi le dă astfel bune ocazii liderilor politici să-şi dea cu stîngul în dreptul. Ar fi teribil de amuzant să-l vedem pe Corneliu Vadim Tudor în calitate de observator străin la alegerile din Franţa, dînd note la purtare democraţiei franceze.

Numai că, dincolo de asemenea paradoxuri relativ amuzante, realitatea e mai amestecată şi mai serioasă. Nicolas Sarkozy, aflat în situaţia dificilă de a recupera pierderile din sondaje, mizează în ultima vreme pe discursul antieuropean şi pe accente naţionale (dacă nu de-a dreptul naţionaliste). A spus că „în Franţa sînt prea mulţi străini“, că e nevoie de un impozit special pentru francezii care se exilează din motive fiscale, a vorbit despre „cancerul delocalizării“. A propus revizuirea Tratatului Schengen şi adoptarea unui Buy European Act (inspirat din Buy American Act, vechi de 80 de ani, care a relansat economia americană după Marea Criză). Şi a dat ultimatumuri Uniunii Europene: dacă nu vor fi adoptate aceste măsuri la nivel european, Franţa le va aplica unilateral. Din punct de vedere electoral, i-a ieşit bine: a atras atenţia asupra sa, i-a făcut pe plac unei bune părţi a publicului (un sondaj recent arată că foarte mulţi francezi sînt nemulţumiţi de politicile de la Bruxelles) şi a relansat dezbaterea politică. Numai că antieuropenismul său, scrie L’Express, deşi „mîngîie pe creştet opinia publică“, îl privează pe preşedinte de „spiritul responsabilităţii internaţionale care i-ar permite să se diferenţieze de François Hollande“. Dar, adaugă săptămînalul francez, „e doar un discurs, doar o campanie electorală, doar o prezidenţială...“ Într-un fel, aşa este. De multă vreme, campaniile electorale naţionale aduc în prim-plan discursuri antieuropene care sînt abandonate (sau substanţial diminuate) după cîştigarea alegerilor. Chiar Sarkozy a folosit clişeele de serviciu împotriva tehnocraţilor de la Bruxelles în campania trecută, dar apoi a lucrat, alături de Angela Merkel, la salvarea zonei euro. Iar Silvio Berlusconi – tartorul politicii făcute la televizor şi prin discursuri în Europa – promitea chiar ieşirea Italiei din zona euro, într-o vreme cînd nu se declanşase criza şi moneda europeană o ducea bine. Numai că asemenea discursuri produc consecinţe – chiar dacă nu sînt puse în practică. Avem un exemplu la îndemînă. Pînă acum cîţiva ani, discursul anti-imigraţionist le aparţinea unor partide mici şi neastîmpărate, considerate de mainstream-ul politic drept nefrecventabile din cauza naţionalismului şi populismului lor: Frontul Naţional în Franţa, Lega Nord în Italia, Partidul Libertăţii în Austria şi altele. Azi, cînd politica se bazează tot mai mult pe imagine şi pe apariţii la televizor (tot Berlusconi i-a învăţat asta pe liderii europeni), unele partide din mainstream au preluat discursul împotriva străinilor şi îl practică intens în campaniile electorale: vechiul truc al străinilor ca ţapi ispăşitori (rafinat, nuanţat şi-napoi la lume dat) încă prinde, mai ales cînd economia merge prost. Şi mai ales după ce cîţiva lideri importanţi de centru-dreapta (Angela Merkel, David Cameron, Nicolas Sarkozy) au declarat că „multiculturalismul a murit“. Mai degrabă a eşuat încercarea statelor naţionale de a găsi şi aplica politicile potrivite cu noua realitate a fluxurilor migratorii (mai ales a celor ilegale). Globalizarea îi face pe oameni să-şi caute o viaţă mai bună în alte părţi ale planetei – şi asta se întîmplă în proporţii de masă. Invers, patronii din lumea occidentală migrează cu fabricile lor cu tot exact în ţările furnizoare de imigranţi şi sînt rău văzuţi pentru asta, ba chiar se caută soluţii legislative pentru a-i forţa să rămînă în ţările lor. Sarkozy e un promotor al unor asemenea soluţii. Totuşi, partea bună a acestui „cancer al delocalizării“ este că, ducîndu-se cu fabrici cu tot în Asia, Maghreb ori America Latină, patronii împiedică venirea în Franţa (şi în Occident în general) a mii şi mii de imigranţi potenţiali. Dar, dincolo de chestiunile pur economice şi fiscale, faptul că politicienii stăruie atîta pe problema migraţiei şi recurg atît de uşor (şi cu rezultate electorale vizibile) la „sentimentele naţionale“ arată un blocaj într-o mentalitate vetustă şi o incapacitate de a găsi soluţii potrivite cu lumea de azi. E inutil să le reaminteşti politicienilor şi cetăţenilor clişeul binecunoscut că, dacă mîine ar dispărea toţi imigranţii din Europa Occidentală, multe domenii ale economiei n-ar mai funcţiona. E inutil să le aminteşti de beneficiile concrete ale Europei unite (de la dispariţia taxelor vamale la libera circulaţie) unor oameni cărora încă le place să audă explicaţia comodă că „Bruxelles-ul e de vină“.

Pe de altă parte, cu un preşedinte invizibil precum Van Rompuy şi un „ministru de Externe“ necunoscut, Uniunea Europeană n-are cum să-i convingă pe cetăţenii francezi şi de alte naţii că pot avea un viitor mai bun împreună şi nu e nevoie – vorba lui François Bayrou – să reinstaleze grăniceri şi bariere tricolore la graniţe. Poate că nu se va ajunge pînă acolo – căci, aşa cum s-a mai văzut, după ce sînt aleşi, politicienii o lasă mai moale cu discursul antieuropean – dar deja s-a ajuns la reinstalarea unor bariere construite din vorbe, de către nişte „grăniceri“ ajunşi politicieni. Sînt cele mai perfide bariere din cîte există. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cine a fost Vera Putina, presupusa mamă biologică a liderului de la Kremlin
Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.
image
Frații Tate și interlopii din „Familia DMS“, un sindicat de crimă organizată din România
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
image
Ce zodii sunt adevărate mașini de făcut bani. S-au născut pentru asta
Unii dintre nativii zodiacului se mulțumesc cu un serviciu sigur și cu un venit stabil, în timp ce alte semne zodiacale sunt făcute să producă bani pe bandă rulantă.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.