Fabulă francofonă cu iaurt global şi identitate naţională

Nu ştiu dacă în Franţa s-a difuzat simpaticul spot publicitar la Danone Frutissima în care un şef sever îi confiscă iaurtul unei angajate cuprinse de "ziga-zaga", pentru ca apoi să fredoneze şi el "zice lumea că-s nebună...". Poate, cine ştie, ar fi ajutat la ceva. Căci, timp de mai bine de o săptămînă (y compris 14 juillet), Franţa a trăit un fel de "ziga-zaga" tocmai din cauza celebrei mărci de iaurt. Rezum povestea, ajutat de Le Monde şi Le Figaro (pentru echidistanţă, desigur...). Atentat la suveranitatea alimentară Pe 14 iulie, Stéphane Fouks, director general la Havas şi consilier al mai multor PDG de la mari întreprinderi, lasă să se înţeleagă, la postul Europe 1, că se pregăteşte o ofertă publică de acţiuni ostilă pentru preluarea unor mari grupuri industriale franceze. Cîteva ore mai tîrziu, în tradiţionalul interviu televizat de Ziua Naţională, preşedintele Jacques Chirac spune şi el că e preocupat de "riscurile ca unele întreprinderi franceze să treacă sub controlul capitalurilor străine". Figaro crede că fraza a fost băgată în seamă doar de cîţiva specialişti care au făcut legătura cu o ştire scurtă apărută în revista economică Challenges din 7 iulie, conform căreia PepsiCo Inc. ar fi cumpărat 3% din acţiunile Danone. Grupul american dezminţise imediat informaţia, dar zvonul era gata: care va să zică, PepsiCo vrea să forţeze cumpărarea de acţiuni Danone pentru a ajunge să deţină controlul asupra celui mai mare grup alimentar francez, "le fleuron de l'industrie alimentaire française". Era într-o joi. Franck Riboud, PDG la Danone, şi-a petrecut sfîrşitul de săptămînă în casa sa de la ţară; dar - scrie Figaro - se pare că unul dintre consilierii săi şi l-a petrecut telefonînd la diverse redacţii pariziene pentru a atrage atenţia că fraza lui Chirac era serioasă. Luni, iaurtul a explodat: în revistele economice La Tribune şi Les Échos au apărut articole pe această temă, astfel încît Patrick Ollier, preşedintele comisiei economice a Adunării Naţionale, a lansat strigătul de luptă: "Danone va fi susţinut!". Cel dintîi efect major - la Bursă, desigur, căci Franţa este un stat capitalist: sînt tranzacţionate peste un miliard de acţiuni Danone, iar preţul creşte cu 10% (în următoarele zile va ajunge la o creştere de 25%). Al doilea efect major (căci Franţa este şi un leagăn al democraţiei şi al politicii moderne) - printre politicieni: se decretează "mobilizare generală". Premierul Dominique de Villepin declară că l-a asigurat pe Franck Riboud de dorinţa sa ca "orice soluţie, orice strategie să se poată înscrie în apărarea intereselor şi într-un viitor francez pentru Danone". François Hollande, şeful opoziţiei, i-a ţinut isonul: "Nu e adevărat că n-avem altceva de făcut decît să privim pasivi la respectarea regulile pieţei. Este şi o problemă de voinţă politică". În zilele următoare, nici un partid politic şi nici un politician de frunte n-a pierdut ocazia de a vorbi, iar termenii folosiţi n-au fost cîtuşi de puţin rezervaţi: "interesul naţional", "nu vom permite ca Danone să treacă dincolo de Atlantic", "mîndria industriei franceze", "catedrala Danone". Preşedintele Chirac, ajuns între timp în Madagascar, în vizită oficială, a transmis de acolo că este "foarte vigilent" în legătură cu acest caz. "În 2001, cînd Franck Riboud a decis închiderea fabricilor de biscuiţi LU din Franţa, toţi politicienii l-au considerat uzurpator", notează Le Monde. "A fost acuzat că a abandonat modelul social al tatălui său, Antoine Riboud". Sindicatele, evident, au intrat şi ele în arenă: o federaţie sindicală i-a evocat pe cei 6.000 de furnizori de lapte francez ai producătorului de iaurt, iar alta a propus naţionalizarea grupului Danone, în numele "suveranităţii alimentare". Numai ministrul Economiei a îndemnat la calm, amintindu-le tuturor că o eventuală operaţiune de cumpărare a acţiunilor s-ar fi desfăşurat la Bursă, deci pe piaţa liberă, Statul neavînd mijloace legale pentru a interveni într-o tranzacţie privată: "Franţa nu e Far West, este un stat de drept". În tot acest timp, PepsiCo a tăcut, ceea ce a amplificat panica. Nici măcar după Consiliul de administraţie din 22 iulie n-a declarat nimic: discuţiile din cadrul Consiliului sînt private, a spus un purtător de cuvînt al firmei americane. Tot acest vacarm patriotic a trecut în plan secund diverse detalii "tehnice". De pildă, că şi Danone a recurs, în trecut, la astfel de procedee ostile, îndreptate împotriva unor firme pe care voia să le cumpere (inclusiv în alte ţări). Sau că, oricum, aproape jumătate dintre acţionarii Danone sînt străini (de pildă, fonduri de pensii britanice), deci "mîndria franceză" sau "catedrala Danone" sînt mai degrabă simple formule retorice numai bune pentru a susţine moralul naţional. Apoi, ca şi PepsiCo, Danone este o marcă globală, preocupată în ultimii ani tocmai de extinderea sa internaţională. A închis fabrici din Franţa pentru a deschide altele în diverse ţări de pe glob - cu alte cuvinte, s-a "delocalizat": produce sosuri în Marea Britanie, ape minerale în SUA, biscuiţi pe toate continentele. Cea mai mare parte a profiturilor firmei provine, de altfel, din "restul lumii", nu din Franţa. În preocuparea de a găsi termeni cît mai tari (interesul naţional, suveranitatea alimentară etc.), s-a "uitat", de asemenea, că operaţiuni asemănătoare au fost realizate şi de alte firme franceze: de pildă, cînd Pernod Ricard (évidemment, alt simbol francez...) şi-a "înglobat" producătorul de whisky Allied Domecq, toată lumea politică şi sindicală a aplaudat acest "succes al expansiunii franceze în lume". Desigur, ziarele au reamintit toate aceste lucruri, dar ce folos? Nimeni n-a avut timp de raţionamente şi de comparaţii: "interesul naţional" era în pericol. Şi în mod sigur faptul că "atentatorul" era american n-a fost lipsit de importanţă: printre scenariile posibile pentru a contracara atacul, s-a emis şi ipoteza de a recurge la Nestlé (care ar fi trebuit să cumpere masiv acţiuni Danone, împiedicînd astfel transferul către PepsiCo), iar unii politicieni au insistat că Danone trebuie să rămînă o firmă "franceză şi europeană". Epilog şi morală Într-un tîrziu, pe 24 iulie, PepsiCo Inc. a dat un comunicat în care declara ferm că nu are intenţia de a cumpăra Danone. Spiritele s-au liniştit, sabia retoricii naţionale a fost pusă în teacă. Preţul acţiunilor la bursă oricum mai scăzuse. Acum sînt unii care cred că toată povestea a fost un exerciţiu de manipulare provocat chiar de PDG-ul de la Danone pentru a face să crească acţiunile firmei. Dar, chiar presupunînd că a fost o manipulare, tipul de reacţie rămîne acelaşi: reflexul a fost de a invoca "interesul naţional" şi de a cere intervenţia Statului. Tehnic vorbind, Danone e o multinaţională care scoate bani de peste tot (ca şi Pepsi, Coca-Cola şi altele); simbolic, marca e considerată "reprezentativă" pentru Franţa. În faţa mişcărilor libere ale pieţei globale (pentru care e cît se poate de firesc ca o firmă din ţara X să cumpere o alta din ţara Y), cel dintîi refugiu e (tot) în gîndirea simbolică naţională. Iar politicienii sînt cei care dau tonul: se simt datori să vorbească despre teme "mari" precum interesul naţional chiar şi atunci cînd, practic, nu pot face nimic. Ceva mă face să cred că dacă PepsiCo chiar voia să pună la bătaie nişte miliarde de dolari pentru a cumpăra Danone, nu s-ar fi răzgîndit numai pentru că Monsieur Chirac s-a declarat "foarte vigilent". Oricum, Philippe Reclus, editorialist la Le Figaro, trage o concluzie lucidă şi amară: toată povestea a lăsat impresia unei ţări "crispate şi întoarse spre sine însăşi, angoasată de ameninţarea din exterior, de instalatorul polonez şi de multinaţionalele americane". Cu alte cuvinte, Franţa a pierdut o bună ocazie de a tăcea. Pentru noi, morala fabulei mi se pare simplă. Noi încă nu ne aflăm în lumea aceea, ci - dimpotrivă - ne bucurăm că străinii ne cumpără fabricile, ba chiar ne rugăm de ei să le ia mai repede şi să le pună pe picioare. Pe la noi nu prea mai bîntuie "naţionalismul economic", după ce mai toată industria a ajuns pe butuci. Ceea ce, la urma urmei, s-ar putea să ne prindă bine: intrăm în era globalizării cu un aer inocent, fericiţi că Loganul "românesc" cucereşte lumea datorită Franţei, satisfăcuţi că vreo făbricuţă de-a noastră face plăcuţe de frînă pentru Mercedes ş.a.m.d. Deocamdată, sîntem în acea parte a lumii spre care se îndreaptă multinaţionalele atunci cînd închid fabricile din ţările lor de baştină. Avem mai puţine griji, iar "suveranitatea alimentară" nu e în pericolul de a fi hărţuită de americani. În cel mai rău caz, aşa cum scrie în ziare, în 2007 se vor închide trei sferturi dintre fabricile de lapte, pentru că nu respectă normele UE. Dar nu-i nimic, o să bem Parmalat şi o să mîncăm iaurt Danone. Zag-ziga-zaga-ziga-zaga...