Fabrizio Gatti, un fals român care scrie în <i>L'Espresso</i>

Fabrizio Gatti este un jurnalist italian de investigaţie (actualmente la săptămînalul L’Espresso, după ce mulţi ani a lucrat pentru Corriere della Sera) devenit cunoscut pentru anchetele şi reportajele sale "sub acoperire", care i-au adus succesul profesional, inclusiv "Journalism Award 2006" (acordat de Uniunea Europeană), dar şi cîteva arestări. Interesat în mod deosebit de tema imigranţilor şi a refugiaţilor, s-a strecurat, în 1999, printre refugiaţii din Kosovo care mergeau în Elveţia, pentru a verifica tratamentul la care sînt supuşi aceştia. Atunci s-a ales cu prima arestare. Apoi, s-a "dat" drept refugiat venit din Africa de Nord în Italia pentru a putea pătrunde într-un centru de găzduire temporară unde autorităţile italiene îi duc pe imigranţii clandestini - un centru din interiorul căruia nu răzbătea nici o informaţie oficială, dar neoficial se spunea că refugiaţii sînt supuşi la tratamente inumane. Fabrizio Gatti s-a convins pe pielea lui, avînd de suportat înjurături, percheziţii "mai dure" şi "glume" cazone cu pistolul încărcat îndreptat spre testicule. În ianuarie 2007, a lucrat o lună ca îngrijitor la Policlinico Umberto I, cel mai mare spital din Italia, şi a scris apoi despre mizeria şi neglijenţele de acolo. A însoţit un convoi de imigranţi din Africa de Vest spre Italia, de-a lungul unui traseu de cinci mii de kilometri, timp de o lună şi jumătate, publicînd apoi o serie de reportaje în Corriere della Sera. A publicat recent şi o carte despre drumul refugiaţilor africani spre Italia (Bilal. Călătoria mea ca infiltrat pe piaţa noilor sclavi, Editura Rizzoli, 2007). De ce a ales soluţia investigaţiilor periculoase în locul unor simple interviuri cu refugiaţii sau al unor reportaje "de suprafaţă"? Ideile lui Fabrizio Gatti sînt clare în această privinţă: "Să te infiltrezi, să te amesteci cu ceilalţi înseamnă să-ţi implici toate percepţiile senzoriale. Înseamnă să atingi, să miroşi, să vezi, să simţi realitatea. Să trăieşti experienţa tovarăşilor tăi de călătorie înseamnă mai ales să plăteşti preţul pe care îl datorezi pentru a avea apoi dreptul să vorbeşti despre ei" (interviu în revista Ghigliottina, http://www.ghigliottina.it/ghigliottina1/html/modules.php?name=News&file=article&sid=220). Recent, Fabrizio Gatti a abordat un subiect aparent mai uşor: şi-a luat o identitate de român expulzat din Italia ca urmare a noii legi votate de Parlamentul italian şi a cutreierat zece zile prin spaţiul Schengen fără să aibă nici un act asupra lui în afară de un "decret de expulzare" semnat de prefectul din Lodi. Şi-a luat numele de Roman Ladu (Ladu fiind un nume sard, dar, spune jurnalistul, "în vremurile astea de xenofobie militantă împotriva României e suficient să ai un nume terminat în u şi în Italia eşti privit cu suspiciune"). Partea cea mai interesantă este că el mai folosise acest pseudonim într-o investigaţie anterioară, în 2000: fusese arestat ca "român clandestin", apoi eliberat. În 2005, fusese arestat din nou, ca "refugiat irakian", cu numele Bilal Ibrahim el Habib. În ambele ocazii, desigur, i s-au luat amprentele, iar prin confruntarea lor, ar trebui să figureze în baza de date Schengen ca aceeaşi persoană, cu două identităţi false. În ţările prin care a umblat (Franţa, Germania, Spania, Austria), a fost oprit de poliţie. Poliţiştii germani l-au dat jos din tren în gara Ulm (pentru că n-avea bilet) şi l-au abandonat acolo, cei din Austria au răsuflat uşuraţi cînd le-a spus că merge la Verona, iar poliţiştii din Barcelona i-au explicat politicos că are voie să cerşească, dar spălatul parbrizelor e ilegal. În rest, s-a amestecat printre românii din oraşele prin care a trecut, i-a fotografiat, le-a ascultat poveştile. Şi a scris totul într-un reportaj în L’Espresso din 6 decembrie (Io, romeno no limits, http://espresso.repubblica.it/dettaglio/Io-romeno-no-limits/1898408//0). Primul gînd care mi-a venit în minte după ce am citit reportajul lui Fabrizio Gatti a fost că nici unui jurnalist român nu i-a trecut prin cap să facă aşa ceva, nici unei aprige televiziuni dornice de breaking news din România nu i-a venit ideea să-şi trimită un reporter să "facă pe ilegalul" prin spaţiul Schengen, deşi mai toate îşi înghesuie în avioane trimişii speciali şi echipamentele pentru a transmite "de la faţa locului". De ce? Nu ştiu. Probabil că la noi nu există jurnalişti care să vrea "să miroasă" realitatea, aşa cum vrea Fabrizio Gatti, şi nici producători TV dispuşi să cheltuiască bani pe ceva mai consistent decît o transmisie prin satelit a unor dialoguri cu cîţiva români din Italia care spun că "nu toţi sîntem hoţi şi criminali". Al doilea gînd a fost că, dincolo de aparentul scoop jurnalistic (în definitiv, ancheta jurnalistului italian dovedeşte că decretul italian de expulzare nu prea e luat în seamă de celelalte autorităţi europene, iar baza de date Schengen scîrţîie), Fabrizio Gatti îşi face meseria în primul rînd pentru a descrie oamenii şi problemele lor. În plus, el reflectează asupra lumii despre care scrie, iar contactul "senzorial" cu realitatea îl face să ajungă la concluzii judicioase, precum aceasta, referitoare la crima lui Mailat: "Această crimă este o problemă de imigraţie sau de proastă administraţie locală? Dacă Mailat ar fi fost un beţiv italian, am fi avut aceleaşi reacţii? Răspunsul a venit după cîteva zile, cînd un fost militar italian, căruia ar fi trebuit să i se suspende permisul de port-armă, a împuşcat nouă persoane. Iar această faptă a stîrnit mult mai puţine ecouri. Problema este, cred, că tabăra de barăci în care stătea Mailat n-ar fi trebuit să existe. Dar dacă razi toate taberele de barăci de pe lîngă Roma, de unde mai găseşti apoi mîna de lucru pentru micile lucrări în construcţii pe care să le faci fără factură, adică fără plata taxelor?".