"Europa. Filmat în România"

"Europa la liceu" (www.europa-la-liceu) este un concurs care face parte din strategia de comunicare a Delegaţiei Comisiei Europene, pus în practică de DC Communication. Ediţia din acest an le solicită participanţilor - elevi de liceu - să formeze echipe de cîte trei membri şi să producă filme de maximum 3 minute, ori suite de imagini prin care să arate "ceva european" din localitatea lor: clădiri, monumente, oameni, atmosferă, mod de viaţă etc. Tema concursului, "Europa. Filmat în România", este, cred, un mijloc inteligent de a le prilejui elevilor un exerciţiu identitar şi o practică de "cetăţenie europeană". Pentru a-şi elabora proiectul, ei trebuie să parcurgă cîteva etape şi să pună în aplicare un set de practici: să constituie o echipă, să-şi procure echipamentul necesar (eventual să-şi găsească sponsori), să-şi înscrie creaţia pe site-ul concursului, să găsească un subiect potrivit meditînd asupra valorilor europene şi aşa mai departe. În plus, de promovarea şi organizarea concursului în ţară se ocupă o seamă de organizaţii nonguvernamentale locale (care merg în licee pentru a-l prezenta, asigură consultanţă etc.), cu care elevii vor învăţa să colaboreze. Pe scurt, concursul îi pune pe tineri în situaţia de a se obişnui cu o seamă de comportamente şi atitudini de care cu siguranţă vor avea parte şi în viaţa lor europeană de mîine. Dincolo de stimularea în sine a creativităţii şi de cultivarea valorilor europene, concursul propune o formulă inteligentă prin care elevii sînt stimulaţi să aibă o iniţiativă şi să-şi urmărească pînă la capăt un proiect. Nu am, din păcate, o prea bună cunoaştere directă a mediului elevilor, nu ştiu prea bine ce şi cum gîndesc ei pe teme europene. Dar mă aştept, instinctiv, ca tinerii să gîndească altfel şi să descopere, cu privirea lor proaspătă, alte semne ale europenităţii decît cele din discursurile, adesea stereotipe şi marcate de trecut, ale "oamenilor mari". Sper, de pildă, ca în micile lor exerciţii de creaţie vizuală să nu se regăsească aerul solemn cu care se vorbeşte adesea despre identitatea noastră europeană recurgîndu-se la "lista scurtă" de personalităţi pe care România "le-a dat Europei şi lumii" (Eliade, Brâncuşi, Cioran, Ionescu şi Enescu). Aşa este, aceşti mari creatori născuţi în România sînt valori universale, dar meritul este mai mult al lor ca indivizi decît al ţării sau "al nostru". Sper ca elevii să fie suficient de fireşti şi de senini încît să nu spună, cum o fac prea des şi prea încrîncenat unele persoane publice, că "noi sîntem europeni" de multă vreme, astfel încît "nu primim lecţii de europenitate" de la nimeni. Ideea că "Europa ne vrea altfel" a fost manipulată de tot felul de politicieni complexaţi, ori de falşi "lideri de opinie", pe care îi dădea afară din casă grija retorică faţă de ţărişoară: integrarea europeană nu ne cere să ne vopsim valorile în alte culori, ci doar să ne adaptăm practicile şi comportamentele (faţă de alţii, dar şi faţă de noi înşine). Sper, de asemenea, ca elevii să identifice repere ale europenităţii noastre, nu mizînd excesiv pe latura istorică şi înalt-culturală a identităţii (de care s-a abuzat cu asupra de măsură în discursul nostru public), ci în mici, dar semnificative exemple de viaţă comunitară, de comportament firesc şi lipsit de complexe al unor oameni diverşi, care îşi asumă o anume deschidere către lume şi care nu dau glas, obsedant, "principiului" ca la noi, la nimeni, nici nu se simt tentaţi să tot constate, melancolic, ce rău e "la noi" şi ce bine e "la ei". Ne-am obişnuit prea mult să ne raportăm la cîteva locuri comune istorice şi culturale, atunci cînd vine vorba de europenitatea noastră, şi nu observăm că, în atmosfera plăcută a unei cafenele dintr-un oraş de provincie, într-un parc plin de oameni cumsecade ori pe o stradă veche şi frumoasă există destule imagini europene care ne pot alina complexele istorice, fără să mai fie nevoie să apelăm, retoric, la Enescu şi Brâncuşi. Telejurnalele continuă să ne prezinte, reductiv, doar "două Românii": una care se mişcă între Parlament, Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, preocupată de fuziuni între partide care se ceartă, alta pitorească şi plină de năzbîtii ori devianţe. De fapt, România "de la faţa locului" e mult mai diversă şi mai interesantă decît cea televizată, iar valorile europene există şi funcţionează în multe locuri, conştiinţa europenităţii e prezentă în minţile multor oameni, într-un mod firesc, fără acquis şi "implementare". Numai că zgomotul discursului public ne-a împiedicat adesea să observăm toate acestea: am vorbit excesiv, plini de dileme identitare, despre "noi, românii" (presupunînd că sîntem un monolit) şi prea puţin despre "noi, România" - cu diversitatea ei etnică şi culturală. S-a discutat excesiv despre "orizontul 2007", creîndu-se impresia falsă că integrarea depinde excesiv de Guvern, de Preşedinţie şi de Comisia Europeană, în timp ce "ideea de Europa" se putea regăsi şi în mici realităţi cotidiene, pe care însă ochii noştri orientaţi mereu "în sus" nu le vedeau. Un concurs precum "Europa la liceu" nu reprezintă mai mult decît un exerciţiu de comunicare vizuală la care vor participa cîteva zeci sau sute de elevi. Dar sensul lui se află dincolo de competiţia în sine: este o bună ocazie de a da cuvîntul unei generaţii care are şansa de a-şi exprima identitatea într-un mod firesc şi de a "vedea Europa" cu alţi ochi. Poate n-ar strica să o privim prin ochii lor şi "noi, ceilalţi"...