Emma Nicholson la Mărăcineni?

Au început să ne năpădească veştile bune, aprecierile din partea străinilor, bătăile prieteneşti pe umăr din partea unor persoane de la care ne obişnuiserăm să primim mai degrabă critici. Brusc, am devenit mai buni ca bulgarii. Ziarele au scris, zilele trecute, că agenţia Dow Jones ne vorbeşte de bine şi - mai ales - îi urechează pe vecinii de la sud. Noi am crezut tot timpul că ne-au luat-o înainte, dar de fapt - afirmă Dow Jones - ei au avut un PR mai eficient: şi-au făcut imagine mai bună, au ascuns gunoiul sub preş cu mai multă dibăcie. Prin urmare, raportul de ţară de la sfîrşitul lui octombrie va fi - se spune - mai bun pentru România decît pentru Bulgaria. Ca şi cum Dow Jones n-ar fi fost de ajuns, vechea noastră cunoştinţă, baroana Emma Nicholson, a spus că România a făcut progrese remarcabile. Pe vremea cînd era raportor pentru România, aşteptam ca pe un măr copt o astfel de frază din partea domniei-sale. Iar după toate acestea, a mai venit şi o apreciere de la The Economist Intelligence Unit: Nenad Pacek, director pentru Europa Centrală şi de Est al acestei respectabile şi influente instituţii, a spus că "niciodată nu a existat, din partea investitorilor străini, un interes mai mare pentru România decît acum". Şi a adăugat că stăm bine cu reformele şi cu creşterea economică. În fine, o ştire care a trecut prin ziare cu un aer cît se poate de firesc este aceea că Parlamentul Ungariei a ratificat Tratatul de aderare a României la UE cu 257 de voturi pentru, 6 contra şi o abţinere. Aproape unanimitate, stimabile. Din partea Ungariei - care, orice s-ar spune, nu mai departe de acum cîţiva ani nu putea nicicum trece prin presa română "cu un aer firesc", dimpotrivă... O să-mi spuneţi că am "montat" o serie de ştiri care n-au, de fapt, legătură directă între ele, şi mă grăbesc să spun că au. Ele desfiinţează - sau măcar clatină din temelii - cîteva "mituri" şi stereotipii negative ale tranziţiei care ne-au făcut, ani la rînd, să oftăm, să ne simţim persecutaţi de Occidentul care "are ceva cu noi", să dobîndim complexul bulgăresc exprimat cel mai scurt şi cuprinzător în sintagma "pînă şi bulgarii...", să recurgem chiar şi în somn la vorba (strămoşească, se-nţelege) "ca la noi, la nimeni". Am fost ani la rînd obsedaţi că investitorii străini nu ne bagă în seamă - iată că investiţiile au crescut (cu 21% faţă de anul trecut). Şi ne spun asta tocmai "reprezentanţii marii finanţe internaţionale" şi agenţiile care ne-au făcut atîta să suferim cu rating-urile lor meschine. Acum zece ani, "marea finanţă internaţională" era demonizată nu doar în România Mare, dar şi în destule ziare "independente" care afirmau, chipurile, o anume moderaţie, iar măsurile drastice cerute de FMI erau judecate emoţional, ca "încălcări ale suveranităţii naţionale". Emma Nicholson era privită ca un fel de dirigintă severă, care ne prindea cu temele nefăcute - personificare a unei Europe care nu vrea să ne ia "aşa cum sîntem", nu ne înţelege, ne cere eficienţă şi reformă, în timp ce noi nu reuşim să ne revenim după decenii de dictatură. Guvernarea PSD a imaginat ample strategii de persuasiune pentru a obţine un zîmbet al "baronesei" şi a trebuit să accepte de fiecare dată formule seci şi reci care începeau cu "e adevărat că România a făcut unele progrese, dar...". După dar urma întotdeauna sarea pe rană: copii instituţionalizaţi, corupţie, lipsa reformei în Justiţie etc. Atitudinea dominantă în faţa acestor critici a creat un discurs public demoralizat şi un complex de inferioritate: aşa am ajuns obsedaţi de comparaţia cu bulgarii, după ce, în anii '90, am practicat paralelismele cu ţările central-europene. Cum acestea au "luat avans", ne-am refugiat în ograda sud-estică, sperînd ca măcar vecinii de la sud de Dunăre să ne permită oarecari înforţoşări identitare. N-a mers: am ajuns destul de repede la "pînă şi bulgarii...". Cît despre "complexul maghiar", să ne amintim că s-a emis, la un moment dat, ipoteza că Ungaria "ne va face probleme" cu ratificarea, condiţionînd-o de acordarea dublei cetăţenii pentru maghiarii de peste graniţă sau de autonomia Ţinutului Secuiesc. Cum spuneam, 257 de voturi pentru, 6 împotrivă şi o abţinere. Asemenea veşti bune n-au stîrnit oftaturi de uşurare, nici strigăte de triumf. Dar acum, că tot le-am primit, ar trebui să observăm că în presa mainstream au ţinut afişul teme de care s-a ales praful: anticipatele (subiect amînat pentru 2007), schimbarea lui Năstase şi Văcăroiu (care trebuia să se întîmple, ferm, pînă pe 15 septembrie; sîntem în 30...), vizitele guvernamental-prezidenţiale la Mărăcineni ş.a. Iar acum, ocupaţiunea noastră mintală este dacă Băsescu şi Tăriceanu s-au reconciliat "pe bune" sau doar de ochii lumii. Veştile bune dinspre Vest arată că, vrem sau nu, am intrat în linia dreaptă spre UE. Poate că ar fi timpul să discutăm cu adevărat despre ce va fi după şi să ieşim din falsele dezbateri provinciale cu care ne-am obişnuit. Nu ştiu însă de unde ar trebui început: poate că tot dinspre Occident ne va veni impulsul. Mă tem însă că Emma Nicholson nu va merge la podul de la Mărăcineni...