Despre Parlamentul European

De la o vreme, Parlamentul European şi-a îmbunătăţit marketing-ul. Instituţie fundamentală pentru construcţia europeană, forul care îşi împarte activitatea între cele două sedii de la Strasbourg şi Bruxelles a avut, multă vreme, un handicap: nu era, asemenea parlamentelor naţionale, un organism legislativ. Cele mai importante decizii pentru Uniunea Europeană erau de competenţa Comisiei Europene şi a Consiliului European (adică aşa-numitele summit-uri, întîlnirile periodice ale şefilor de stat şi de guvern din ţările membre). Odată cu perfecţionarea mecanismelor instituţionale, Parlamentul European a dobîndit un rol mai important în anumite domenii, de exemplu în aprobarea bugetului Uniunii sau în numirea comisarilor europeni. În 2009, la douăzeci de ani de la primele alegeri directe ale parlamentarilor europeni, pentru prima dată cetăţenii din UE îşi vor vota aleşii în aceeaşi zi în toate ţările membre. Măcar simbolic, e un pas înainte pe calea integrării. Dar, deocamdată, dat fiind că Tratatul de la Lisabona încă nu a fost adoptat, rolul Parlamentului European rămîne, cumva, nelămurit. Este, fără îndoială, un for important al democraţiei europene pentru că dezbate problemele cetăţenilor din cele 27 de ţări şi oferă posibilitatea reprezentării tuturor curentelor de idei şi tuturor opiniilor. Dar încă nu este, pînă la capăt, "legislativul european", nu are puteri depline de legiferare. Probabil că acest statut neclar a contribuit la faptul că (aşa cum arată Eurobarometrele) destul de puţini cetăţeni îi cunosc activitatea, iar cota sa de încredere este destul de scăzută. Ceea ce s-a văzut şi la alegerile europene: electoratul prezent la vot a fost din ce în ce mai scăzut, din 1979 încoace. Aşa încît, pentru a ieşi din conul de umbră şi de dezinteres, de la o vreme Parlamentul European a devenit mult mai activ în materie de comunicare. Site-ul său (www.europarl.europa.eu) este foarte cuprinzător, publicînd toate documentele, rezoluţiile, dezbaterile, discursurile, dar avînd şi o parte mai "prietenoasă", cu un fel de ştiri redactate simplu şi clar. Din 17 septembrie, există şi Europarl TV, care transmite pe Internet nu doar dezbaterile în direct (acestea puteau fi văzute şi înainte pe site-ul instituţiei), dar şi o producţie proprie de programe. În numele interactivităţii, cetăţenii vor putea, desigur, să-şi exprime opiniile şi să contribuie la conţinutul canalului TV. Parlamentarii europeni speră ca, prin toate aceste mecanisme de comunicare, să devină mai cunoscuţi cetăţenilor pe care îi reprezintă. Oricum, vizibilitatea lor a crescut în ultima vreme mai ales datorită cîtorva reglementări în domenii care privesc viaţa de toate zilele a europenilor. Cel mai mare succes a fost, fără îndoială, micşorarea tarifelor de roaming, obţinută la iniţiativa eurodeputaţilor. S-au votat rezoluţii ori declaraţii scrise cu privire la tot felul de domenii şi probleme: combaterea drogurilor, persoanele fără adăpost, transparenţa în rezervarea biletelor de avion, protecţia mediului etc. Uneori, Parlamentul European pare un fel de oficiu pentru protecţia consumatorilor, căci din documentele discutate şi votate se întrevede "grija pentru cetăţean". Desigur, nu e nimic rău în asta, dar există riscul ca alegătorii să perceapă instituţia parlamentară a UE ca un fel de entitate care se ocupă de chestiuni "de rutină", nu de marile probleme. Nu este, totuşi, aşa. Înainte de toate, PE rămîne un forum de dezbateri, un spaţiu al confruntărilor de idei şi opinii. În virtutea acestui fapt, se perindă pe sub cupola sa tot felul de iniţiative şi se solicită tot felul de lucruri - unele "cerute" de realitate, altele doar de "trend"-ul ideologic. După ce, recent, fusese respinsă ideea înfiinţării unui Institut European al Egalităţii de Şanse, chestiunea discriminării între femei şi bărbaţi a revenit în atenţie datorită raportului "Influenţa marketing-ului şi a publicităţii asupra egalităţii dintre femei şi bărbaţi". Autoarea este Eva-Britt Svensson, reprezentantă a Grupului Stîngii Unite, fostă preşedintă a unei mişcări care milita pentru neintegrarea Suediei în UE. Potrivit raportului, "publicitatea care transmite mesaje discriminatorii şi/sau degradante din perspectiva de gen, precum şi toate tipurile de stereotipuri de gen constituie un obstacol în calea realizării unei societăţi moderne şi egalitare". Aşa încît ţările membre sînt invitate să facă studii despre imaginea femeilor şi a bărbaţilor în publicitate şi să ia măsuri (inclusiv juridice) pentru ca utilizarea femeii ca "obiect sexual" sau în ipostaze "degradante" (adică "la cratiţă" sau "la spălat rufe"), dar şi a bărbatului-spălînd-maşina-în-faţa-casei să înceteze. S-au cerut chiar reglementări la nivel european pe această temă. Şi - pentru a stimula exemplele pozitive - acordarea unui premiu acelor reclame care se îndepărtează cel mai mult de abordările "stereotipe". Comisarul european pentru mass-media şi societatea informaţională, Viviane Reding, s-a opus, pe bună dreptate, acestor solicitări, arătînd că ar afecta libertatea de exprimare: nu reglementările "unice" şi impuse sînt soluţia, ci autoreglementarea, care funcţionează deja în multe state; iar legile deja existente oferă suficiente soluţii împotriva discriminărilor. Are perfectă dreptate. Ceea ce nu s-a mai spus în dezbateri (poate că nu era destul de "politic corect" pentru sala Parlamentului) este că, între cele 27 de ţări membre, există substanţiale diferenţe culturale. Între egalitarismul nordic şi "conservatorismul" sudic - în care multe stereotipii despre femei şi bărbaţi sînt, de fapt, valori asumate de o bună parte a oamenilor - există deosebiri care nu pot fi anulate printr-o politică europeană unică. Iar dacă Europa vrea să rămînă un spaţiu al diferenţelor culturale, trebuie să tolereze şi ceea ce unora, mai "updataţi" din punctul de vedere al corectitudinii politice, li se poate părea un stereotip periculos şi învechit. Între altele, şi de aceea este bun şi necesar Parlamentul European: pentru a dezbate tot felul de idei înainte ca acestea să devină norme.