Demascări de ieri și de azi

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

După moartea lui Adrian Păunescu, numeroase articole şi comentarii s-au referit la el ca la un intelectual (iar unii – publicişti, bloggeri sau forumişti – n-au ezitat să adauge la acest cuvînt adjective: „mare“, „imens“, „extraordinar“). În percepţia publică, această calitate a părut să primeze în faţa omului politic – fost senator şi candidat la preşedinţie. Acelaşi statut – de intelectual – îl avea şi înainte de 1989. La începutul lui 1990, a trebuit să fugă din calea mulţimii, pentru că atunci predomina o altă însuşire a sa: aceea de om al regimului comunist şi „poet de curte“ al lui Ceauşescu. 

„Istoria“ postdecembristă a intelectualilor publici a început – ca multe altele – furtunos. Cazul lui Adrian Păunescu este doar unul dintre cele mai controversate. După o perioadă de retragere, s-a repliat – mai întîi prin angajarea în politică (în Partidul Socialist al Muncii), apoi prin revenirea în spaţiul public în calitate de poet şi de comentator al actualităţii. În anii ’90, a susţinut partidul lui Ion Iliescu şi a fost intolerant cu partidele de opoziţie care tocmai se năşteau. Pe atunci, dezbaterea despre angajarea politică a intelectualilor era foarte aprinsă, iar dl Iliescu a susţinut de multe ori că aceştia trebuie să se întoarcă la meseriile şi preocupările lor şi să lase politica pe mîna politicienilor. În siajul său, diverşi oameni de cultură şi-au însuşit ideea că scriitorii şi artiştii trebuie să-şi vadă de ale lor, în numele „autonomiei esteticului“, sau pur şi simplu pentru că politica trebuie să devină „profesionistă“. În acest timp însă, la curtea noului partid care se străduia să devină social-democrat s-au înghesuit scriitori, artişti şi alţi oameni de cultură – uneori chiar dintre cei care susţineau revenirea intelectualilor la ale lor. Mulţi dintre ei avuseseră relaţii bune (ca să folosim un eufemism) cu partidul comunist şi regimul Ceauşescu. Între oportunismul lor şi viziunea îngustă a lui Ion Iliescu s-a ratat, atunci, apariţia unei intelectualităţi cu convingeri autentice de stînga. Înainte de alegerile din 2004, Ion Iliescu declara iritat, văzînd susţinerea de care se bucura Traian Băsescu, că „toţi intelectualii sînt de dreapta“. I-a răspuns atunci, între alţii, Alina Mungiu-Pippidi, afirmînd că în altă ţară ar susţine candidaţii de centru-stînga, dar în România e altceva. De fapt, acest „altceva“ înseamnă refuzul intelectualilor de stînga de a se alătura partidului care a ocupat polul de centru-stînga: mai întîi pentru că era identificat cu fostul PCR, apoi din cauza corupţiei şi a personajelor compromise pe care s-a încăpăţînat să le susţină. Nici acum nu e altfel: au apărut între timp tineri intelectuali cu idei de stînga care nu vor cu nici un chip să aibă vreo legătură cu PSD. Iar încercarea lui Victor Ponta de a afişa o „cultură de stînga“ de tip occidental (tricouri cu Che Guevara, abordarea unor subiecte trendy de pe agenda partidelor socialiste europene etc.) nu e decît un inabil joc de imagine. Există totuşi o legătură între PSD şi noua intelectualitate de stînga: definirea „pe negativ“, prin reacţii dure faţă de dreapta. 

Aşa a fost şi la începutul anilor ’90. Partidul dlui Iliescu s-a definit „ideologic“ combătîndu-i puternic pe ţărănişti şi liberali, nu afirmînd cu adevărat valorile stîngii. Tot aşa, intelectualii care îl simpatizau pe dl Iliescu au tunat şi fulgerat împotriva intelectualilor „trădători“ din GDS, „plătiţi de Occident“, care cer procesul comunismului şi eliminarea securiştilor şi activiştilor PCR din funcţiile publice. Pe atunci, implicarea era, ce-i drept, mai mare decît astăzi, în primul rînd datorită cîtorva organizaţii civice ale intelectualilor care au reuşit să capete o anumită autoritate în viaţa publică: GDS, Alianţa Civică, Solidaritatea Universitară şi altele. A apărut şi un partid considerat „al intelectualilor“ (Partidul Alianţei Civice), care a reuşit pentru o vreme să obţină procente notabile în preferinţele electoratului. 

În ciuda tonalităţilor „de baricadă“ şi a intoleranţei unor partide/grupări faţă de celelalte, exista o dezbatere publică destul de consistentă, care a dus la descoperirea „din mers“ a valorilor societăţii democratice. Totuşi, pe multe dintre subiectele de dezbatere se emiteau practic monologuri paralele: nimeni nu prea era dispus să preia ceva din argumentaţia adversarului. Căci adversarul era privit de fapt ca un adevărat „duşman“. Ceva din acea atmosferă pare să revină astăzi, cînd o nouă „polarizare“ are loc în societate şi în lumea intelectuală. În orice caz, apar semne că discursul „anti“ revine la intensitatea „adjectivală“ de la începutul anilor ’90, la acuzaţii gratuite şi la „puneri la punct“ fără argumente. Aşa cum unii intelectuali şi publicişti de stînga l-au acuzat, fără rost, acum cîţiva ani, pe Horia-Roman Patapievici de „legionarism“, „modernul“ lider social-democrat Victor Ponta spune despre Vladimir Tismăneanu că e „legionar“ şi „trădător“ pentru că a scris despre Adrian Păunescu că a fost „rapsod al comunismului“. În lipsa unor dezbateri argumentate între intelectuali, apar astfel de „demascări“ din partea politicienilor de vîrf. Trecutul ne apasă în continuare. Chiar dacă pentru unii – precum Adrian Păunescu – poate fi spălat şi rearanjat, în numele popularităţii şi audienţei.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.