Decenţa loveşte din nou

Ploile, schimbarea preşedinţilor celor două Camere şi ideea Parlamentului unicameral au pus în umbră un subiect mai important decît carierele politice ale lui Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu la un loc: reintroducerea uniformelor în şcoli. Renunţarea la uniformele şcolare a fost una dintre primele măsuri luate de ministrul Mihai Şora în 1990: era o adevărată "revoluţie culturală" şi una dintre cele mai palpabile dovezi ale libertăţii cucerite în decembrie 1989. Mulţi profesori "cu experienţă" au luat-o ca pe un afront personal şi au prezis "decăderea învăţămîntului"; elevii însă au fost bucuroşi: scăpau de urîtele uniforme şi de ideologia lor. Oricum, s-a lăsat şcolilor posibilitatea de a adopta, dacă vor, uniforme specifice, care să marcheze astfel identitatea fiecăreia. Dar nu prea a ţinut. După 15 ani, ministrul Mircea Miclea solicită revenirea la uniforme. Nu "la fel în toată ţara", ca în vremea comunismului, ci lăsînd şcolilor libertatea de a-şi alege materialul, culoarea etc. Aşadar, nu e chiar o "contrarevoluţie culturală", ci doar o "modificare a schimbării", pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Mi se pare interesant - şi caracteristic pentru nivelul reflexelor democratice ale societăţii româneşti - că ideea dlui ministru nu a generat reacţii, nu a stîrnit dezbateri ori proteste, ci a fost luată ca atare: directorii de şcoli şi diriginţii au şi convocat şedinţe cu părinţii, pentru a le comunica modelul, culoarea şi, eventual, magazinul de unde se poate cumpăra noua uniformă. Şi totuşi: poate ar fi fost de discutat - cu argumente aduse de psihologi, pedagogi şi sociologi - dacă e mai bine ca elevii să fie îmbrăcaţi la fel sau diferit, la o vîrstă cînd personalitatea lor tocmai începe să se afirme; poate ar fi fost necesar un "studiu de prefezabilitate" (dacă se face aşa ceva pentru a asfalta o străduţă, de ce nu s-ar face şi cînd e vorba de sute de mii de elevi, plus părinţii aferenţi?) din care să rezulte cît va costa toată afacerea, cum va afecta bugetul familiei, ce efecte secundare pot apărea etc. Poate s-ar fi ajuns şi la o discuţie în plan ideologic: dacă a decreta portul uniformelor în şcoli e o măsură "de stînga" sau "de dreapta". În Italia, de pildă, dacă vreun ministru ar fi făcut aşa ceva, toată stînga i-ar fi sărit în cap şi din "fascist" nu l-ar fi scos; ar fi fost invocate cuvinte doldora de sens precum "libertate", "conştiinţă", "pluralism vestimentar", "cultură" ş.a. Ministrul imprudent nu prea ar fi avut cu ce să se apere: dacă ar fi invocat ideea de "ordine", de "combatere a prostului gust" sau altele asemenea, şi-ar fi dat, pur şi simplu, foc la valiză. În Franţa, după ce toate ziarele ar fi făcut "istoricul uniformei pe plan european", s-ar fi creat un grand débat, cu emisiunile TV aferente şi cu o demarcaţie limpede între "ce zice Le Monde" şi "ce zice Le Figaro" (căci Libération oricum ar fi protestat, cred, fără grijă pentru nuanţe). La noi - nimic. Dl ministru şi-a dat cu părerea, în regulamentul şcolar a apărut un paragraf care "face posibilă" chestiunea, directorii de şcoli au trecut la implementare. (Constatînd, ca tată de copil şcoler, cît de puţin timp a trecut de la spusa ministrului pînă la punerea în practică, m-am gîndit pentru o clipă că în România a renăscut eficienţa; dar numai pentru o clipă...) Croitorii şi negustorii de nădragi de culoare închisă îşi freacă mîinile. Gata. Zis şi făcut. Dacă e cineva împotrivă sau se abţine cineva, ne pare rău, poate data viitoare. Deocamdată, consensul pare deplin, iar trecerea PD (din care provine dl ministru) la Popularii Europeni a venit la ţanc: socialiştii ar fi strîmbat din nas la auzul veştii... Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut motivaţia dlui ministru, în care a apărut cuvîntul decenţă. Sînt, recunosc, un "fan al decenţei" şi cred că România va intra în rîndul lumii nu cînd va avea un PIB de zeci de mii de dolari pe capul fiecăruia dintre noi, nici cînd vor fi desăvîrşite autostrăzile de-a lungul şi de-a latul ţării, ci cînd îşi va recăpăta cuviinţa şi echilibrul, cînd cetăţenii cumsecade vor reuşi să dea tonul în societate, şi nu ascultătorii de manele, nu Becali, nu Garcea. România va redeveni normală cînd decenţa va fi din nou o valoare. Numai că reaşezarea decenţei la locul ei nu se face - aşa cum crede dl ministru - prin uniformizare: după ce pleacă de la şcoală, elevii îşi scot vestimentaţia "oficială" şi redevin, la o adică, indecenţi. Decenţa poate redeveni o valoare prin educaţie, formarea gustului se face în timp, tot prin educaţie. Nu prin măsuri administrative, care nu fac decît să absolve şcoala de răspundere: "copii, n-aveţi decît să umblaţi cu nădragii rupţi şi cu buricul gol, dar nu la şcoală". Cam ăsta e mesajul măsurii luate de minister. Reintroducerea uniformelor nu va duce, de fapt, la nimic. Gustul şi decenţa vor primi, eventual, noi lovituri: mă gîndesc ce "modele de uniforme" vor apărea pe la unele şcoli, create special printr-un brainstorming la care participă directoarea, profesoara de desen şi vreo două-trei mame mai inimoase... Elevii vor bombăni şi vor căuta să "fenteze" regula. Iar epocala măsură va intra în lunga serie a fleacurilor prin care fiecare ministru al Învăţămîntului a vrut să dea senzaţia că se ia de piept cu reforma: trecerea de la trimestre la semestre şi invers, schimbarea datei vacanţelor şi altele, la fel de revoluţionare. "Prindeţi reforma şi suciţi-i gîtul" - ar spune poetul, cu siguranţă adversar al uniformei...