De azi pe mîine, dar durabil

Pentru un popor obişnuit cu traiul "de azi pe mîine", dar şi cu ideea că "veşnicia s-a născut la sat", aplicate cu sîrg de veacuri şi "teoretizate" în frumoase eseuri şi articole de scriitori şi gazetari de frunte, expresia "dezvoltare durabilă" pare un scandal. Cum adică "durabilă" cînd noi sîntem, în acelaşi timp, şi în dialog direct cu marile mişcări ale Cosmosului, şi terorizaţi de ziua de mîine? Cum adică "durabilă", cînd în gene (şi sprîncene) avem încă urmele deselor fugi din calea năvălitorilor la care erau nevoiţi să recurgă strămoşii noştri, drept pentru care şi aşezările noastre au avut multă vreme un aer precar, gîndit cu premeditare ca reconstruibil? Ce poate însemna "pe termen mediu şi lung" la români, care de atîta amar de ani şi-au făcut cuibul cu dileme între pripa bocceluţei de luat în codru cu ocazia bejeniei şi eternitatea frăţiei cu natura? Poate singura posibilitate de a face ceva durabil (fie şi o strategie de dezvoltare) ar decurge din principiul "pup-o în bot şi-i papă tot"; pe ea, pe natură adică, fiindcă ea ce treabă are, pe ea de ce-o avem? O avem pentru ca să ne dea la toţi, dacă nu o pensie bunicică ("asta-i treaba statului..."), măcar puţinul acela care să ne-ajungă de azi pe mîine (ca indivizi), astfel încît să "durăm" în eternitate ca neam, pînă ne-om integra în armonia cosmică, unde nu mai e nici supărare, nici suspin, nici strategie pe termen mediu. Şi totuşi... Acest popor blînd, dar mîndru, dacă tot a nimerit cam ca proasta-n horă în Uniunea Europeană, s-a trezit că trebuie să facă faţă şi unei Strategii Naţionale de Dezvoltare Durabilă. Este în curs de elaborare, va avea circa o sută de pagini şi ar putea fi gata pe 10 aprilie, dar se aşteaptă punctele de vedere formulate în scris de către ministere, în special de către Ministerul Muncii şi cel al Culturii, a declarat dl Călin Georgescu, directorul Centrului Naţional de Dezvoltare Durabilă (http://www.sdnp.ro). Deocamdată, au avut loc cîteva runde de dezbateri publice asupra proiectului de strategie şi vor urma dezbateri regionale. Bineînţeles, presa mainstream şi televiziunile n-au acordat importanţă acestui subiect pentru că audienţa nu e ceva durabil, iar cestiunile arzătoare aducătoare de rating sînt altele - de exemplu, dacă Marian Vanghelie va candida la primăria Capitalei. Doar pe la radioul public s-a mai putut auzi cîte ceva. Sînt convins că nici după publicarea ei în formă finală nu va crea mari ecouri. Unora, obişnuiţi cu gîndirea metaforică şi speculativă, li se va părea prea tehnică, altora, fatalişti din fire, li se va părea "utopică", iar cei mai mulţi - în frunte cu editorialiştii şi moderatorii de talk-show-uri - vor fi ocupaţi cu contrele din campania electorală. Documentul respectiv însă va fi, cred, unul extrem de important nu doar din punct de vedere economic şi social, dar şi cultural. Nu am competenţa să mă pronunţ asupra "valabilităţii" sale, nu ştiu cît de bună sau rea e strategia în sine, dacă va da rezultatele scontate sau nu. Dar din ceea ce deja se spune în jurul acestei strategii, deduc că merită toată atenţia din punct de vedere cultural, pentru că demontează cîteva dintre stereotipiile noastre despre noi înşine şi mica mitologie identitară în care ne complacem. Ministrul Attila Korodi a spus că avem un deficit serios de resurse (importăm jumătate din necesarul de gaze naturale şi 60% din necesarul de petrol, iar rezervele de uraniu se vor termina în cîţiva ani), iar profesorul Aureliu Lecca, unul dintre autorii strategiei, a pus accentul: "Sîntem o ţară bogată în resurse sărace şi scumpe", nu avem o cultură a economisirii şi a eficienţei, pierdem circa o treime din resursele primare ale ţării. Cu alte cuvinte, discursul despre "frumuseţile şi bogăţiile ţării" cu care am fost, generaţii la rînd, îndoctrinaţi în şcoală, se dovedeşte o simplă metaforă bună de crescut aluatul sentimentului patriotic. Nimic mai mult. Bogăţiile sînt pe terminate, iar frumuseţile le "rezolvăm" rapid: descoperitori spontani ai consumismului şi ai individualismului, aruncăm pungi, pet-uri, sticle, frigidere etc., etc. pe frumoasele cîmpii şi în frumoasele păduri ale patriei şi gata. Pe urmă e "treaba statului" să le adune... Cu alte cuvinte, în timp ce noi trăiam cufundaţi în discursul belferesc al abundenţei resurselor naturale şi al "frăţiei cu codrul", realitatea concretă era cu totul alta. În timp ce profesorii îi învăţau pe şcoleri să fie mîndri de statutul de "grînar al Europei" pe care l-a avut ţărişoara noastră şi să simtă un fior la gîndul că nu ştiu cît la sută din teritoriul României e acoperit de păduri, iar rîurile şi lacurile noastre au apa limpede şi curată, toate aceste resurse (şi multe altele) se împuţinau implacabil. Azi, "în ciuda" rîurilor şi lacurilor, două treimi din locuitorii satelor nu au acces la apă curentă. Nici orăşenii nu stau prea bine pentru că în marile aglomeraţii urbane aprovizionarea cu apă e dependentă de ploi. Cît despre creşterea economică din ultimii ani, cu care ne mîndrim atîta crezînd că face parte din procesul de modernizare şi de recuperare a decalajului faţă de "ţările avansate", e tot cu pierderi: producţia industrială a crescut, între 2001-2005, cu 40%, dar consumînd cu 46% mai multe resurse. "Adică am produs nesustenabil", a spus ministrul Korodi în limbajul specific tehnocraţilor. În limbajul înţeleptului popor român, s-ar spune că "ce am luat pe mere am dat pe pere". În ţările Uniunii Europene, majoritatea cetăţenilor este interesată de problemele mediului şi ale dezvoltării durabile, arată un recent Eurobarometru pe această temă (http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb_special_en.htm#295). Românii sînt ceva mai puţin preocupaţi, după cum arată cifrele, dar nu asta e problema. Ideea de dezvoltare durabilă e percepută tot ca o "treabă a statului", deşi în chestiunile de mediu totul porneşte de la educaţia individuală. Numai că, dacă ni se ia plăcerea de a ne "refugia" în codru cu maşina nou-nouţă, la un mic şi-o bere, nu ne place. Trăim încă într-un discurs romantic, asezonat cu o doză de individualism recent şi primitiv. Iar după ce ne deşertăm bocceluţa cu resturi pe pajişte sau în rîu, pornim iar spre oraş şi admirăm "frumuseţile peisajului".