De-a curmezişul prin Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 187 din 10 Sep 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cetăţenii ţărilor europene sînt tot mai deranjaţi de imigranţi. Studii şi sondaje efectuate în diverse ţări arată o anume creştere a gradului de "enervare" a cetăţenilor faţă de străinii veniţi în ţările lor, mai ales faţă de cei veniţi în ultimii ani, din statele nou-intrate în UE. Statisticile arată că aceştia contribuie la creşterea economică, fac anumite munci inferioare pe care localnicii le refuză, deci sînt utili. Iar ţările Europei Occidentale ("Vechii Europe", dacă preferaţi) se confruntă de ani buni cu o îmbătrînire a populaţiei, cu o nevoie de forţă de muncă imposibil de acoperit din resursele "naţionale", cu un deficit serios de persoane calificate în anumite domenii. Dar calculele privind contribuţia imigranţilor la creşterea PIB-ului pălesc în faţa unui gest sau unei atitudini pe care nişte inşi veniţi "dintr-o altă cultură" le afişează în locuri care, înainte de venirea "lor", nu erau obişnuite cu aşa ceva. În plus, pe lîngă oamenii cinstiţi care îşi văd de treabă şi sporesc PIB-ul, mai vin şi o groază de derbedei, hoţi, vîntură-lume, iar ziarele şi televiziunile mai mult de ei se ocupă (pentru că, nu-i aşa, asta se cere pe piaţa ştirilor). Aşa încît o tabără a ţiganilor de lîngă un orăşel din Spania sau trei români care l-au atacat pe regizorul Giuseppe Tornatore la Roma ţin pagina întîi a ziarelor, zile la rînd, şi amplifică enervarea spaniolilor sau a italienilor cumsecade, care încep să vadă în valul de imigranţi o agresiune faţă de viaţa şi valorile lor de pînă acum. Libera circulaţie a persoanelor şi deschiderea pieţei muncii devin simple vorbe în faţa unor cetăţeni care văd zilnic, în ziare şi televizor, că străinii le fac probleme. Infracţionalitatea "naţională", delictele comise de propriii concetăţeni tind să fie uitate sau puse pe un plan secundar, pentru că străinii sînt mai vizibili, mai mediatizaţi, şi a pune răul pe seama lor e mai confortabil, întotdeauna, pentru masele în căutare de siguranţă identitară: "ce bine şi liniştiţi trăiam noi numai cu ai noştri, înainte să vină străinii...". În faţa acestor probleme, politicienii europeni caută, evident, soluţii, dar acestea nu sînt uşor de găsit. Iar pînă la elaborarea marilor planuri şi strategii paneuropene - care, pe de o parte, să deschidă piaţa muncii şi să aducă în Europa forţa de muncă necesară, dar, pe de altă parte, să nu genereze conflicte, tensiuni, reacţii de respingere din partea localnicilor -, tot greul cade pe autorităţile locale: cetăţenii reclamă zilnic, la primărie şi la poliţie, abuzuri şi delicte. Iar autorităţile locale sînt nevoite să ia măsuri. La Florenţa, de pildă, spălarea parbrizelor la semafoare (activitate practicată - se spune -, în proporţie de 80% de români) a devenit, în urma unei decizii a consiliului local, ilegală: cei care o fac riscă 3 luni de închisoare. Alţi primari din oraşele italiene se pregătesc să ia măsuri asemănătoare, pentru că s-au înmulţit reclamaţiile cetăţenilor care spun că spălătorii de parbrize sînt agresivi dacă nu primesc bani. În alte oraşe (de exemplu, Modena sau Pordenone), nu s-a ajuns la asemenea măsuri, căci s-au făcut razii sistematice pînă cînd spălătorii de parbrize au dispărut (deocamdată...). Dar - cine vorbea despre "moartea ideologiilor"? - hotărîrea consiliului local din Florenţa (cu majoritate de stînga) i-a indignat chiar pe unii miniştri (tot de stînga), inclusiv pe premierul Romano Prodi: ar fi, spun ei, un mod de a-i pedepsi pe săraci, ceea ce nu concordă cu politicile de stînga. Iar Alberto Asor Rosa - un mare profesor de literatură italiană, fost membru marcant al Partidului Comunist Italian şi lider de opinie influent - a scris în Corriere della Sera că "îşi dă demisia din calitatea de intelectual de stînga": lupta împotriva micii criminalităţi nu ar fi trebuit începută cu bieţii spălători de parbrize, care fac asta pentru că n-au ce mînca... Aşadar, o măsură impusă de o situaţie concretă şi apărută în urma reclamaţiilor primite de la cetăţeni generează o dispută de principii ideologice. E adevărat, la asta contribuie şi specificul stîngii italiene, care este o combinaţie de marxism şi melodramă, pe un fond de educaţie catolică veche de secole, care a imprimat ideea de a-i hrăni pe cei flămînzi şi de a-i îmbrăca pe cei goi în codul genetic al bunului italian. Dar, dincolo de acest specific, cazul din Florenţa devine interesant de studiat, pentru că măsura luată de autorităţile locale este (şi) consecinţa unor ani lungi de dezbateri, proiecte, principii generoase afirmate şi neasumate: Uniunea Europeană şi politicienii săi au vorbit mai mult decît au făcut. În timp ce la vîrf se discută despre multiculturalism şi despre Europa fără graniţe, la firul ierbii cetăţenii au mici enervări cotidiene care sfîrşesc prin a contura un întreg curent de opinie. S-au eliminat graniţele, se poate circula liber, Europa s-a extins spre Est (fără îndoială, un succes uriaş al politicilor europene), dar acum, românii, bulgarii ori polonezii sînt mai agasanţi pentru italieni, francezi ori britanici cînd spală parbrize în oraşele lor decît atunci cînd erau reprezentanţi ai unor ţări relativ depărtate, care meritau ajutate să iasă din noaptea comunistă. Un întreg edificiu teoretic al multiculturalismului se clatină în faţa unor practici ale vieţii cotidiene. Unite sau nu, cu Constituţie sau nu, statele europene vor avea de înfruntat, în anii următori, o mare problemă - să dea contur practic şi concret nobilelor principii care dau valoare edificiului european: libertatea de circulaţie, deschiderea pieţei muncii, egalitatea, diversitatea etnică şi culturală, toleranţa ş.a.m.d. Stînga se lasă prea uşor pradă disputelor ideologice pentru a fi eficientă; dreapta riscă să fie uneori prea dură, de dragul eficienţei; în multe ţări, au apărut populişti care se declară "dincolo de ideologii" şi sînt gata să ia măsuri simple şi pe placul celor mulţi, aparent eficiente pe termen scurt, dezastruoase pe termen lung. Iar forurilor europene le e tot mai greu să comunice eficient cu cetăţenii, cărora nu le mai rămîne decît să meargă, ca pe vremuri, la primar şi la jandarmul satului. "Întîlnirea dintre culturi" are loc, deocamdată, de o parte şi de alta a parbrizului.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.