Cu oiştea-n Schengen

Bate telegraful între România şi Italia de se încing sîrmele... Noul guvern italian promite măsuri împotriva imigranţilor ilegali şi a infractorilor (inclusiv - sau mai ales - români), noul primar al Romei, Gianni Alemanno, îşi începe mandatul cu promisiunea că va expulza 20.000 de "clandestini", iar presa română dă seama de toate acestea cu o strădanie demnă de o cauză mai bună. Preşedintele Traian Băsescu ţine cu ai noştri şi se declară împotriva oricărei propuneri menite să limiteze libera circulaţie a românilor, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu îi solicită Italiei să fie mai puţin tolerantă faţă de delincvenţi şi le reproşează autorităţilor italiene că au permis (sau au tratat cu indiferenţă) apariţia "taberelor" de romi din apropierea Romei. Pe fundalul acestui schimb de declaraţii şi promisiuni, presa noastră se mai agită şi în jurul altor exemple: proprietarul unui local din Spania a interzis accesul cîinilor şi al românilor în barul său, în Italia (iar Italia!) a apărut fenomenul căsătoriilor "aranjate" între românce şi cetăţeni extracomunitari dornici de legalizare a propriei situaţii în Peninsulă etc. Dacă ne lăsăm duşi de val, ajungem la concluzia că românii au devenit o problemă pentru Uniunea Europeană. Dar ar fi mai indicat să nu ne lăsăm duşi de val, mai ales că valul e "ocupat": s-au cocoţat pe el, trăgîndu-se unul pe altul, ministrul de Interne al Italiei, primarul Romei, alţi politicieni şi editorialişti italieni, niscaiva politicieni şi editorialişti români, ba chiar şi vechiul nostru aliat întru reforma justiţiei, Franco Frattini. Cînd valul se va sparge de ţărm, dumnealor se vor trezi pe nisip, privind nelămuriţi în jur. Mă tem că politicienii italieni sînt luaţi pe sus de suflul victoriilor în alegeri. Coaliţia condusă de Silvio Berlusconi a cîştigat cu o majoritate mai mult decît confortabilă, aşa că îşi permite, prin unii dintre reprezentanţii săi, să spună "ce-o doare", dînd astfel o satisfacţie facilă unei părţi a electoratului. Berlusconi a promis că, în prima şedinţă de guvern, va elimina ICI (impozitul pe locuinţă), dar nu o va face: de cînd a lansat această "idee", în campania electorală de acum doi ani, a stîrnit reacţiile contrare ale unor primari (inclusiv din partidul său) care au declarat, pe bună dreptate, că în acest fel autorităţile locale sînt private de nişte fonduri consistente, necesare pentru a rezolva problemele localităţilor. Berlusconi & co. cad pur şi simplu într-un populism lejer. Promisiunea de a rezolva chestiunea imigranţilor ilegali şi a infractorilor străini (căci despre ei e vorba) face parte din aceeaşi tentaţie a lăudăroşeniei postelectorale. Imigranţii ilegali sosesc în Italia, în special din ţările Maghrebului, cu bărcile, de ani de zile. Poliţia de frontieră e depăşită de fenomen, structurile de primire (în special cea din insula Lampedusa) sînt insuficiente. Tot ce au putut face autorităţile italiene în ultimii ani a fost o acceptare a situaţiei: în vreo două rînduri, s-au dat decrete de sanatoria, adică de legalizare a situaţiei celor aflaţi deja în Italia, care dovedeau că au o slujbă. Şi cei mai mulţi aveau, căci munca la negru e un fenomen destul de răspîndit. Aşa a ajuns poporul italian să se adapteze, în decurs de numai 10-12 ani, la o schimbare consistentă a peisajului etnic: aproape 10% din populaţie e reprezentată acum de străini, în timp ce la începutul anilor ’90 numărul non-italienilor era cu totul nesemnificativ. Românii sînt însă cetăţeni comunitari, deci se bucură de libertatea de mişcare prevăzută de documentele Uniunii Europene. Chestiunea se complică, aşa încît cele 20.000 de expulzări cu care se laudă noul primar al Romei reprezintă un pur efect retoric. Gianni Alemanno, devenit un mic erou al coaliţiei de centru-dreapta pentru că a "smuls din ghearele stîngii" conducerea Capitalei după mai bine de 15 ani, nu are competenţele necesare pentru a decide şi a pune în practică aceste expulzări, dar face impresie anunţîndu-le. Problema e în altă parte, iar comisarul Leonard Orban a punctat-o clar într-un interviu acordat cotidianului Il Sole-24 Ore: modificarea Directivei 38 din 2004 a Comisiei Europene privind expulzarea cetăţenilor UE ar fi un proces de durată, care "va implica şi Parlamentul European". Iar Parlamentul European tocmai şi-a descoperit, de cîtăva vreme, orgoliul de for legislativ care poate decide peste Comisie, aşa încît nu se va lăsa impresionat de noii demnitari italieni. Franco Frattini, mai abil, spune că pentru a rezolva problema sînt suficiente actualele prevederi europene. E adevărat, oricare dintre ţările membre ale Tratatului Schengen poate decide unilateral unele restricţii temporare faţă de cetăţenii altei ţări. O să reintroducă Italia vizele pentru cetăţenii români? Să zicem că, prin chichiţe avocăţeşti, ar face-o. Asta ar dezavantaja şi România, dar şi Italia, care este un partener comercial important al României, iar patronatul italian are totuşi un cuvînt greu de spus în ţara sa. Nu întîmplător, în campania electorală de acum doi ani, Luca di Montezemolo (un distins şi respectat personaj al mediilor de afaceri, pe atunci preşedintele patronatului italian, astăzi manager la grupul Fiat) a ajuns să se declare în favoarea stîngii, nemulţumit de bîlbîielile în materie economică şi financiară ale polului de centru-dreapta. Orice restricţie a dreptului la liberă circulaţie al românilor ar costa foarte mult Italia. Politicienii italieni ştiu foarte bine asta, dar preferă să anunţe "măsuri drastice" în loc să accepte că fenomenul (amplu şi complicat) al migraţiei românilor (inclusiv a celor care comit infracţiuni) a prins autorităţile italiene pe picior greşit. Iar problema - care este a administraţiei italiene în primul rînd - continuă să fie prost gestionată. Aşa încît declaraţiile "ferme" ale noilor aleşi nu fac decît să dea cu oiştea-n Schengen. Semnul de normalitate europeană, ilustrarea vie a ceea ce ar putea fi cu adevărat Europa Unită, vine - culmea! - din eurosceptica Marea Britanie. Temîndu-se de un val de români şi bulgari în căutare de slujbă, guvernul britanic a introdus unele restricţii. Acum, scrie The Independent, din cauza lipsei de mînă de lucru, putrezesc fructele Majestăţii Sale pe cîmpuri, în timp ce perfidul Albion importă căpşuni de dincolo de Canalul Mînecii. S-ar putea ca aceste căpşuni să fie culese de românii din Spania. Ceea ce dovedeşte că Europa Unită (cu libertate de mişcare cu tot) ar fi posibilă dacă politicienii n-ar cădea atît de repede în tentaţia de a găsi lejer "ţapii ispăşitori" acolo unde nu se află, de fapt, decît nişte oameni care au luat în serios ideea libertăţii de mişcare şi au plecat la mii de kilometri depărtare ca să-şi caute o viaţă mai bună.