Costel, Gogu şi Dorel
Faptele sînt următoarele: un român de condiţie modestă, de meserie zidar, a cîştigat un concurs adresat diletanţilor, organizat de o televiziune din Spania. Şi nu tuturor diletanţilor, ci doar imigranţilor din Spania. În fiecare ţară europeană există cel puţin un asemenea concurs de tipul "vreau să devin vedetă": este o adevărată modă, lansată de televiziunile aflate în goană după audienţă, care au creat şi întreţinut ideea că pasul de la condiţia de "om oarecare" la cea de vedetă plină de bani şi de glorie e destul de mic, ajunge un concurs la TV... Costel Busuioc este un produs al industriei media şi emisiunilor interactive: el a cîştigat cu ajutorul voturilor exprimate de public şi sînt convins că românii aflaţi în Spania au votat în număr mare, pentru că "se identificau" cu el. Nu a cîştigat un concurs de canto jurizat de specialişti, nu a cîştigat un festival internaţional de operă. Performanţa vocală (comparată imediat cu a lui Pavarotti) nu i-a fost judecată de oameni care se pricep, ci de simpli telespectatori emoţionaţi mai ales de context: un simplu zidar, plecat la muncă pentru a-şi întreţine familia, devine vedetă de televiziune. Este exact schema eroului romantic, care îşi schimbă condiţia umilă datorită calităţilor sale de excepţie. Numai că, în lumea de astăzi, în care mass-media face şi desface aproape totul, schema nu mai funcţionează ca pe vremea lui Victor Hugo, ci se aplică pe scară largă: acest format de emisiune TV (cu mici variaţiuni) este extrem de popular şi, în toate ţările occidentale, descoperă cîţiva asemenea eroi pe sezon. Şi, dincolo de emoţiile pe care le declanşează şi le exploatează, nu este decît business: sînt emisiuni de mare audienţă, care aduc bani frumoşi din publicitate, iar cîştigătorii unor asemenea concursuri sînt apoi promovaţi în industria mass-media pînă se stoarce totul din ei. Sună cinic, dar situaţia e confirmată de fapte: în Europa şi în SUA, foarte puţine "talente" descoperite în acest mod au ajuns la statutul de vedetă; cele mai multe au revenit la situaţia anterioară, altele au eşuat în "cariere" mediocre, dar au fost şi cîteva cazuri dramatice. De exemplu, cîştigătoarea unei ediţii Big Brother din Germania, după ce a apărut în nişte reclame şi a scos vreo două CD-uri, a dat faliment: acumulase datorii mari, în "contul" succeselor viitoare... Costel Busuioc s-a arătat, în toate apariţiile sale, drept un om echilibrat şi de bun-simţ. Ar fi bine să rămînă aşa pe parcursul întregii aventuri care îl aşteaptă. Dar nu el este problema. Deocamdată, el n-a făcut decît să-şi joace şansa pînă la capăt într-un concurs adresat - repet - amatorilor. Mass-media de la noi - în special Realitatea TV, care a fost "mai pe fază" decît celelalte televiziuni - au transformat însă performanţa acestui om perseverent şi cumsecade în ocazie de "dezbatere naţională". Telespectatorii emoţionaţi au trimis mii de mesaje de susţinere şi şi-au declarat mîndria de a fi români, şi încă într-o formă care trădează un mare complex identitar: multe mesaje spuneau, într-o formă sau alta, că zidarul-cîntăreţ ne-a spălat ruşinea produsă de hoţii şi criminalii români prin străinătate. În cultura noastră colectivistă, este explicabil ca "masele" să caute astfel de legitimări identitare: cei care s-au simţit, în străinătate, umiliţi sau priviţi de sus pentru că sînt români ori oamenii simpli care au luat de bun stereotipul vehiculat de mass-media despre "imaginea negativă a României în lume" s-au simţit, pe bună dreptate, răzbunaţi cînd unul "din ginta lor" a performat tocmai în străinătate şi tocmai prin mass-media, sub ochii a milioane de telespectatori. Mii de Gogu şi Dorel (personajele emblematice ale reclamei la coniacul Unirea) şi-au găsit leac pentru rănile identitare şi au trecut, brusc, în extrema cealaltă: mîndria de a fi român. Starea emoţională şi impactul televiziunii explică, desigur, acest inocent şi iraţional comportament de masă: România nu e mai bună, drumurile ne sînt la fel de proaste, politicienii la fel de corupţi, hoţii şi criminalii îşi văd în continuare de treabă (aici şi aiurea), dar poporul se declară mîndru de sine şi varsă o lacrimă de bucurie. Asta arată că avem o problemă cu felul în care ne percepem pe noi înşine. Dar spectacolul montat de mass-media în jurul lui Costel Busuioc arată de ce ne percepem prost şi cine întreţine această percepţie. Miniştri, editorialişti, realizatori TV şi alţi ciocli ai patriotismului s-au apucat să debiteze enormităţi şi să "judece", profitînd de ocazie, tot ce le-a dat prin cap. S-au făcut comparaţii fără rost (cu Brâncuşi, de pildă), s-au adus reproşuri autorităţilor române şi "şcolii româneşti de canto" că n-au făcut nimic pentru Costel (ce puteau să facă?...), s-a clamat victoria în faţa "străinătăţii" care pînă acum ne vedea numai în negru etc. Vorbe goale. Ministrul Adrian Iorgulescu i-a promis lui Costel Busuioc o bursă, ceea ce sună total demagogic: la Conservator nu poate fi înscris, căci n-a terminat liceul, iar îmbîcsitele legi româneşti privind finanţarea în cultură nu cred că permit acordarea de burse pentru a urma cursuri de canto în particular. Adrian Păunescu, readus la lumină ca "lider de opinie" de aceeaşi Realitatea TV (care nu mai e o televiziune de ştiri, ci una de păreri şi campanii), a dat un recital complet de patriotism, cu lacrimi în direct şi nostalgie după "talentele" descoperite de Cenaclul "Flacăra", această ipostază protocronică a concursurilor de tipul "vreau să fiu vedetă". Toţi aceşti bocitori pe mormîntul închipuit al "imaginii României în lume" nu fac decît să întreţină sentimentul colectivist de "naţie blestemată" la care, iaca, din cînd în cînd se mai uită Dumnezeu, daâ nu mult, numai cît durează Hijos de Babel la televizor... Între timp, Gogu şi Dorel îşi văd de treabă cu mistria, mai trag o duşcă de supărare că nu înţeleg ce tot spun ăştia la televizor, iar cîţiva funcţionari ai primăriei din Helsinki au venit la Bucureşti să găsească o soluţie la problema cerşetorilor romi din România apăruţi în oraşul lor: "Nu sînt foarte mulţi, doar vreo cîteva zeci, dar vrem să rezolvăm problema înainte să ia amploare" - a spus unul dintre ei. Domâle, străinii ăştia au precis ceva cu noi: nu ne lasă să ne bucurăm de ditamai triumful românesc şi de îmbunătăţirea imaginii noastre în lume...
