Consoarta noastră, catastrofa

E criză, ni se taie salariile, ni se ridică maşinile de pe străzi, s-ar putea să cadă Guvernul, ne îndreptăm spre dictatura lui Traian Băsescu, se închid firmele, învăţămîntul e la pămînt, au apărut gropi noi în asfalt, Mondialul de fotbal se joacă fără România şi nici la tenis nu mai sîntem ce-am fost, s-au închis ziare şi reviste, mîncăm ouă de găini stresate, aşteptăm marele cutremur (şi între timp facem dezbateri la TV despre astea mici), societatea civilă moţăie, litoralul nostru e tot în urma celui bulgar, Ţinutul Secuiesc vrea autonomie, Vasluiul tot sărac e, sute de mii de românaşi au datorii restante la bănci, misterele Revoluţiei din decembrie nu s-au lămurit, dl Ion Iliescu urmăreşte campionatul de snooker, fiul fostului dictator a înregistrat marca „Nicolae Ceauşescu“ şi n-o să mai putem nici măcar scrie despre el, roşia românească a murit (importăm din Turcia), s-au împlinit 20 de ani de la prima mineriadă şi tot nu ştim cine le-a dat minerilor răsadurile de flori pe care le-au plantat în Bucureşti, Comisia Europeană ne tot dă avertismente că n-avem gropi de gunoi ecologice, creşte numărul de pensionari şi scade numărul de angajaţi, sîntem tot pe ultimul loc în UE la consumul de săpun şi pastă de dinţi, stăm prost cu natalitatea, dar şi cu numărul de locuri în grădiniţe, doctoratul cică se ia pe şpagă, cei mai buni medici ne-au plecat din ţară, RATB nu va mai asigura transportul în comun în judeţul Ilfov, clasa de mijloc – abia înfiripată – va cădea la limita sărăciei, agresivitatea în şcoli creşte, moare cultura. Şi, peste toate, mai e şi caniculă – prilej pentru televiziuni de a compune „artistic“ nişte generice speciale, cu muzică sumbră, ca să ne anunţe că România e la pămînt şi din cauza căldurii. Sîntem, carevasăzică, un neam bătut de soartă şi aşteptăm să vedem ce-o da Dumnezeu drăguţul – căci, nu-i aşa, avem „pile“ la Dumnealui, ca popor care „s-a născut creştin“ şi, milenii de-a rîndul, a fost numai cu gîndul la cele sfinte.
 

Dacă scoatem însă capul un pic din găoacea naţională şi încercăm să înţelegem ce se întîmplă pe la alţii, aflăm destule lucruri interesante. Statul francez o să scoată la vînzare 1700 de imobile şi terenuri, inclusiv castele, pentru a-şi reduce deficitul bugetar. Germania a luat măsuri de austeritate asemănătoare cu ale noastre (reducerea cheltuielilor publice), iar la Berlin au protestat zeci de mii de oameni. Lorenzo Bini Smaghi, guvernatorul Băncii Italiei, spune că dezechilibrele care au stat la originea declanşării crizei mondiale s-ar putea să reapară. În Italia, sistemul educaţional are mari probleme din cauza subfinanţării (se reduc mii de posturi, nu se mai fac investiţii etc.). În Spania, şomajul a crescut foarte mult. Noul premier japonez a anunţat că ţara sa riscă să intre în faliment dacă nu reduce datoria publică (deci e clar ce va urma: austeritate). Şeful Federal Reserve a declarat că, în viitorul apropiat, naţiunea americană (care îmbătrîneşte) va avea de făcut opţiuni dificile: ori mărirea taxelor şi impozitelor, ori scăderea cheltuielilor sociale, ori reducerea cheltuielilor publice. Dar lumea occidentală în ansamblu îmbătrîneşte, arată o analiză a Băncii Reglementărilor Internaţionale, aşa încît banii pentru a-i susţine pe oamenii în vîrstă vor fi tot mai puţini: practic, statele nu vor reuşi – în ciuda măsurilor de austeritate – să „adune“ destui bani pentru a face faţă cheltuielilor publice (v. blogul lui Dan Popa). Caniculă e „şi la ei“. Şi poluare. Şi schimbări climatice. Iar dacă ne uităm pe niscaiva ziare străine, observăm că şi în cele mai civilizate şi „aşezate“ ţări apar tot timpul probleme locale, într-o comunitate sau alta – ori vreo disfuncţie în transportul public, ori vreo neregulă în recoltarea deşeurilor, ori vreo şcoală care trebuie renovată şi nu sînt destui bani etc. 

La noi însă, ceea ce amplifică problemele şi le duce pînă în pragul catastrofei este felul în care ne lamentăm şi amestecăm lucrurile. Punem la grămadă dificultăţi care pot fi depăşite prin eforturi proprii (prin muncă şi, mai ales, organizare mai bună) cu probleme grave generate de sistemul financiar şi cu fenomene naturale. Trăncănim şi ne smulgem părul din cap, iar ca să ne răcorim înjurăm guvernul, preşedintele şi „clasa politică“, uitînd că noi i-am votat (mai ales dacă ne-au dat un mic şi-o bere şi ne-au minţit frumos la televizor). „E o isterie prea mare“, a spus dl Mihai Tănăsescu, reprezentantul nostru la FMI, pentru hotnews.ro. „Toată lumea e în criză“, dar „nicăieri în lume nu e o asemenea abordare catastrofală. Ne facem rău singuri“. Dl Tănăsescu a dat dovadă de foarte multe ori că e un om echilibrat şi serios – între altele, a susţinut cota unică de impozitare, a cărei „paternitate“ şi-o dispută acum toţi. Aşa încît merită să dăm atenţie cuvintelor sale de bun simţ. Cu un amendament însă: continuăm să ne facem rău singuri. Ne simţim bine vorbind despre catastrofele care ne pîndesc la tot pasul, căci numai astfel putem dormi liniştiţi cu self esteem-ul nostru de popor blînd, paşnic, harnic şi ospitalier, dar ghinionist, aşa cum o dovedeşte nu numai istoria mai veche, dar şi cea recentă. Cînd ne era şi nouă mai bine şi aveam creştere economică aproape cît China, s-a apucat sistemul financiar mondial de prostii: nu e fatalitate?...