Condamnarea comunismului în Europa
În focul crizelor de tot felul, a trecut total neobservată o ştire importantă care a venit de la Parlamentul European. După ce s-a luptat pentru scăderea tarifelor de roaming şi alte asemenea măsuri cu ecou concret în viaţa de toate zilele a cetăţenilor europeni, PE a votat, pe 2 aprilie, o rezoluţie prin care condamnă regimurile totalitare. Iniţiată de PPE, liberali şi Verzi şi sprijinită de socialişti, rezoluţia a fost adoptată cu 553 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 33 de abţineri. De fapt, propunerea a venit din partea Preşedinţiei cehe a UE, iar iniţiativa e ceva mai veche: în iunie 2008 a avut loc sub patronajul Senatului ceh conferinţa internaţională "Conştiinţa europeană şi comunismul", încheiată cu "Declaraţia de la Praga", care a devenit documentul de referinţă pentru iniţiativele următoare. Existau, apoi, antecedente: o rezoluţie a Parlamentului European din 2005 (la împlinirea a 60 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial) şi o alta a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, din 2006. Dacă acestea au stîrnit, la vremea respectivă, controverse, iar redactarea lor a presupus îndelungi negocieri, pentru a proteja sensi-bilităţile ideologice ale stîngii, rezoluţia din 2 aprilie a fost votată de o majoritate zdrobitoare. Iar termenii ei sînt fără echivoc. Pe lîngă condamnarea explicită a "crimelor împotriva umanităţii şi a nenumăratelor violări ale drepturilor omului comise de regimurile comuniste", PE formulează şi cîteva solicitări concrete: deschiderea arhivelor fostelor poliţii politice, "instituirea unei platforme a memoriei şi conştiinţei europene care să ofere asistenţă relaţiilor şi cooperării dintre institutele de cercetare naţionale specializate în domeniul istoriei totalitarismului", precum şi "crearea unui centru/memorial pan-european pentru victimele tuturor regimurilor totalitare". De asemenea, este propusă instituirea, la 23 august, a "Zilei europene a memoriei victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare". În presa noastră, ştirea a trecut prin fluxurile agenţiilor şi a poposit pe ici, pe colo, prin cîteva ziare şi pe cîteva site-uri. Deocamdată, n-au apărut şi comentarii. Lipsa de ecou s-ar putea explica prin faptul că, săptămîna trecută, atenţia jurnaliştilor a fost îndreptată în primul rînd spre evenimentele de la Chişinău. Hazardul face ca actul de condamnare venit din partea PE să coincidă cu un exemplu viu şi concret despre ceea ce înseamnă încă puterea şi mentalitatea comunistă, chiar la graniţa de est a Uniunii Europene şi cu consecinţe directe asupra unei ţări membre, România, transformată în ţap ispăşitor de preşedintele comunist Voronin. Pentru cetăţenii din ţările ex-comuniste, ce se întîmplă la Chişinău e cunoscut şi trăit pe propria piele: atitudinea puterii faţă de manifestanţi, modul în care opinia publică este manipulată prin intermediul televiziunii de stat, găsirea vinovatului "în afară", arestările abuzive, intimidarea părinţilor pentru a nu-şi mai lăsa copiii să manifesteze etc. Aşadar, pentru jumătatea estică a Europei, rezoluţia PE are o legătură directă cu experienţele trăite şi care încă mai sînt ilustrate pe viu la doi paşi de UE. Pentru jumătatea vestică însă, după 20 de ani de la căderea Cortinei de fier, această condamnare simbolică nu pare să aibă vreo mare relevanţă. Ajutat de prietenul Google, am căutat de m-am spetit ecouri ale rezoluţiei PE în presa franceză, italiană, britanică şi germană. Am avut sentimentul zădărniciei: mai nimic. O mîrîială în comunistul L’Humanité, sub titlul "Puseu de febră anticomunistă la Strasbourg" (în care, evident, se "combate" straşnic!...), un articol în săptămînalul Partidului Comunist Portughez Avante, tradus pe site-ul Partidului Comunist din Corsica (trăiască internaţionalismul proletar!), în care se face o comparaţie rămasă absconsă pentru mine între rezoluţia PE şi ce a păţit Galileo Galilei cu Inchiziţia, cîteva preluări ale comunicatului de presă al Parlamentului European şi cam atît. Nici un ziar mai acătării n-a pomenit nimic. Îmi e greu să-mi explic această nepăsare a presei occidentale. Înţeleg, preocuparea zilei este criza economică. Dar asta înseamnă că alte subiecte trebuie lăsate pe dinafară? Tocmai presa occidentală să-i dea dreptate lui Adrian Năstase, enervat cîndva de cei care "ling dosare" prin arhive şi convins că subiectul nu mai e de actualitate, pentru că oamenii sînt preocupaţi de viitor? Nu exclud posibilitatea ca şi în Occident să existe destui oameni care gîndesc ca fostul nostru premier. Nu din aroganţă (precum Adrian Năstase), ci din necunoaştere. Mă tem că, la 20 de ani de la căderea comunismului, Vestul continuă să "nu ne înţeleagă" pe noi, cea din Est. Există un consistent deficit de cunoaştere a ceea ce a însemnat comunismul real şi, în timp, s-a răspîndit destul de mult şi o atitudine superior-detaşată a "Vesticului" faţă de veşnicele noastre lamentări despre cîte am pătimit. Invadaţi de prezent, oamenii îşi pierd aproape orice urmă de conştiinţă istorică şi sînt dispuşi mai degrabă să uite ce li s-a întîmplat lor, cu atît mai mult ce li s-a întîmplat altora. România a condamnat oficial comunismul prin discursul preşedintelui în Parlament, în decembrie 2006. Unele organizaţii internaţionale au considerat că "modelul românesc" ar trebui extins la nivel european (de exemplu, Freedom Committees, care a adresat o scrisoare Parlamentului European pe 25 martie 2009, http://www.libertates.com/en/content/ view/93/7/). În România, condamnarea a rămas fără consecinţe. Poate Europa va şti să meargă mai departe, nu să rămînă doar la acest act simbolic al Parlamentului European, tratat (deocamdată) cu indiferenţă de opinia publică.
