Computere pentru toţi?

Guvernele de la noi au, în anii electorali, un avînt neţărmurit pe tema "să dăm cît mai mult populaţiei!". Uneori, aceste ofrande electorale sînt ambalate în principii şi idei nobile, ceea ce le face şi mai perfide. Guvernul Tăriceanu n-a făcut excepţie. Anul trecut, a dat o ordonanţă de urgenţă care stabilea că fiecare elev de clasa a IX-a şi a X-a trebuie să primească un computer. Asta e o chestie foarte trendy, căci peste tot se vorbeşte despre "societatea cunoaşterii", despre acest instrument esenţial al viitorului, computerul conectat la Internet, despre comunicare etc. etc. Nu-i aşa că, luată în sine şi pe nemestecate, ideea că fiecare elev de 15-16 ani va avea computerul său e frumoasă? Iar faptul că statul român se îngrijeşte de asta e o dovadă că începem şi noi să fim o ţară normală, nu-i aşa? Nu merită să ne emoţionăm un pic şi să ne punem problema că "uite, dom’le, se poate şi la noi; adică de ce numai Texasul din vremea guvernatorului G.W. Bush să aibă asemenea programe de dotare cu computere? Uite că se poate şi în România lui Tăriceanu!"? Nu merită? Ba merită. Teoretic. Practic, chestia cu computerele a fost privită, înainte de toate, ca "o afacere de peste 200 de milioane de euro". Afacere cu statul, să ne înţelegem. Un consorţiu format din Siveco, Altex şi Romtelecom (firme serioase) a cîştigat licitaţia. Un instructiv articol recent din Cotidianul (http://www.cotidianul.ro/un_calculator_blocat_pentru_fiecare_elev-69696.html) povesteşte cum ordonanţa cu pricina a fost respinsă de Senat şi are şanse să fie respinsă şi de Camera Deputaţilor, cum firmele respective vor să renegocieze contractul (căci între timp cursul leu-euro s-a schimbat), iar dna ministru Ecaterina Andronescu înţelege că vor să-l rezilieze, cum, din peste 400.000 de computere, au fost distribuite pînă acum 1516 fix. Unele în Buftea (cu ocazia campaniei electorale a dlui Tăriceanu, candidat de Ilfov), altele pe la cîteva licee din diverse oraşe, dar nu mai mult de cîteva zeci de fiecare liceu. Directorii respectivelor aşezăminte educaţionale au procedat fiecare după cum i-a dus mintea: unul a zis că "nu te joci cu 14.000 de euro" şi a păstrat cele 35 de computere primite în liceu, pentru laboratorul informatic; altul, dîndu-şi seama că nu are nişte proceduri legale prin care să dea copiilor computerele, a tot telefonat la inspectorat şi la minister să ceară instrucţiuni, pînă cînd a nimerit peste cineva care i-a dat înţeleapta instrucţiune "să mai aştepte". Directoarea şcolii din Buftea, unde însuşi fostul premier a "inaugurat" computerele, a luat totul în serios şi a dat elevilor computerele acasă: nu e clar dacă aceştia vor trebui să le restituie la terminarea liceului (aşa cum prevede un amendament la ordonanţă, fără să ţină cont de faptul că în 3-4 ani respectivele computere vor ajunge nişte gioarse) sau le pot păstra. Deocamdată, le folosesc. Acest exemplu este ilustrativ pentru hibele politicii şi societăţii româneşti de azi. Care va să zică, se face un program pe bani publici, "dublînd" parţial un program existent din vremea Guvernului Năstase: legea 269/2004 oferă un ajutor (în fapt, o subvenţie parţială) elevilor şi studenţilor care vor să-şi cumpere computer. Se trece la "implementare", dar nu merge: directorii de licee şi inspectorii nu ştiu cum să procedeze, le e teamă să-şi asume răspunderea pentru mii de euro, în lipsa unor proceduri contabile clare. Momentul electoral nu e, desigur, ratat, dar nici nu ajută cine ştie ce (căci dl Tăriceanu nu a luat peste 50% din voturi, în ciuda faptului că s-a pozat înconjurat de computere şi elevi). Un fel de disperare bîntuie minţile politicienilor ("ce să le mai dăm ăstora ca să ne voteze?..."), iar ideile bune, sănătoase şi nobile cad victimă acestui soi perfid de populism care n-are nimic sfînt: ideea de a-i pregăti pe elevii de 15-16 ani pentru societatea cunoaşterii a murit încă nenăscută, îngropată în proceduri tîmpite, în incapacitate organizatorică şi în ambîţuri electorale. Între timp, vînzarea de computere şi Internetul în bandă largă au cunoscut o creştere rapidă în România ultimilor 2-3 ani. Fără să-şi bage nasul Guvernul. Dacă o să depăşim la un moment dat Finlanda în materie de dotare cu computere şi Internet, cu siguranţă politicienii nu vor avea nici un merit. Oricum, ei sînt ocupaţi deocamdată cu "cazul Oprea-Geoană-Băsescu-Vulpea", fundamental pentru viitorul ţării, nu? Faptul că nişte adolescenţi de 15-16 ani îşi vor fi făcut vreun proiect sau vreo speranţă în legătură cu computerele promise şi anunţate nu impresionează pe nimeni. România va merge alandala în continuare, atîta timp cît vom fi convinşi că viitorul ei depinde de ce e în capetele dlor Băsescu, Geoană & co. Ar merge cu siguranţă mai bine dacă ne-am da seama că viitorul ţării depinde în mult mai mare măsură de ce umblă prin mintea unor puştani de 15-16 ani care îşi doresc un computer.