Cine pe cine prosteşte

Mircea Badea nu e deloc lipsit de talent. "Are discurs" " cum se spune " este spontan, improvizează uşor în faţa camerei. Cînd făcea, împreună cu Teo Trandafir, emisiunea matinală care l-a lansat, a înseninat dimineţile multor oameni. Acum, realizează un fel de one man show care are drept pretext lectura presei. Pentru că i s-a pus la dispoziţie aproape o oră, a umplut-o nu cu discutarea propriu-zisă a subiectelor din ziare, ci cu un fel de recital personal, care cuprinde "consideraţii despre lume şi viaţă", poveşti de tot felul, amintiri din copilărie, păţanii personale etc. În acest fel, a cucerit o anume audienţă, construindu-şi un fel de personaj parţial suprapus peste Mircea Badea cel real: băiat simpatic, isteţ, care "le prinde repede" (mai ales că a şi citit ceva cărţi), care exprimă ferm nişte opinii nu neapărat ale sale, ci "culese din popor", şi astfel încearcă să se identifice cu "poporul", să se dea drept simplu cetăţean. Ca să-şi confirme opiniile sau să ceară lămuriri, se adresează adesea celor din studio " făcîndu-se deci că distruge "convenţia televiziunii". Jocul i-a ieşit, într-o oarecare măsură: are fani, are blog, a devenit şi testimonial prin reclame. Într-o ţară aşezată, cu televiziuni profesioniste şi un public mai bine educat, Mircea Badea ar fi fost un prezentator acceptabil pentru emisiuni de divertisment " din acelea tipice, cu cîntecele, dansatoare drăguţe, cuplete satirice ş.a.m.d. La noi, pentru că a fost pus să discute despre subiecte serioase, e considerat cînd jurnalist, cînd analist politic. Cel puţin aşa îl vede publicul: la Zece pentru România, anul trecut, a ieşit pe locul 2 la categoria "jurnalişti" şi pe locul 3 la categoria "analişti", ceea ce l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu (cîştigătorul ambelor categorii) să spună, cu ironie, că e ultimul bastion în calea asediului lui Mircea Badea. Nu ştiu cîţi au observat ironia, dar accentul a fost pus unde trebuie: pe aripile audienţei (care nici nu e aşa de mare: o sută-două de mii de oameni, nici cît tirajul unui cotidian), realizatorul a ratat ocazia de a-şi vedea de ce ştie să facă mai bine şi chiar a început să creadă că e jurnalist, analist, lider de opinie (susţinut şi de "strategia" postului la care lucrează, şi care are obiceiul să-şi ruleze oamenii de casă pe la toate emisiunile, punîndu-i să-şi dea cu părerea despre orice). Or, pentru asta nu are nici mijloacele adecvate, nici pregătirea necesară. A căpătat însă o aroganţă fără limite: suta şi ceva de mii de telespectatori şi relativa înghesuială a celor care vor să-i scrie pe blogul personal "hai la mai mare", "baftă", "ţine-o tot aşa" şi alte asemenea mesaje de o mare anvergură ideatică i-au dat realizatorului-jurnalistului-analist sentimentul puterii. Aşa încît se pronunţă cu acelaşi aplomb despre orice şi " mai ales " produce pe bandă rulantă atacuri la persoană. Se răfuieşte cu toată lumea. Trec peste veşnicele monologuri împotriva lui Traian Băsescu " căci ele ţin de politica postului. Dar s-a răfuit cu colegii săi de trust Ion Cristoiu ori Cătălin Tolontan. Iar săptămîna trecută l-a porcăit " şi folosesc un eufemism! " pe Horia-Roman Patapievici, în vreo două emisiuni (başca pe blog, în uralele leşinate ale fanilor). "În cauză" era un articol din Evenimentul zilei în care H.-R. Patapievici deplîngea "Saltul în abjecţie" făcut de televiziunile de ştiri. Mircea Badea produsese o glumiţă de bodegă în legătură cu Elena Udrea, reluată în Jurnalul naţional (ziar serios, "de referinţă", nu?) ca "mostră de satiră politică marca Mircea Badea", iar H.-R. Patapievici constata degradarea felului în care televiziunile tratează persoana umană. Atît i-a trebuit: omul care stă "în gura presei" s-a dezlănţuit. Întrucît nu stăpîneşte nici mijloacele satirei politice (e lucru greu!), nici talentul unui pamfletar, Mircea Badea a eşuat în jigniri şi obscenitate, iar "satira" n-a depăşit nivelul clienţilor ameţiţi ai unei cîrciumi proaste. A făcut-o senin, considerîndu-se îndreptăţit să ocupe timpul de emisie cu aşa ceva (căci, după cum se tot laudă, "emisiunea e pe plus", aduce bani trustului, care va să zică). Aici am ajuns, după 20 de ani de libertate şi democraţie pentru care nu toţi eram pregătiţi. Nişte băieţi simpatici, dar semidocţi, numai buni de făcut atmosferă prin tribunele stadioanelor ori prin staţiunile de pe litoral, altminteri nu lipsiţi de calităţi, s-au trezit cu mai multă putere decît pot gestiona. Şi s-au trezit calificaţi drept ceea ce nu pot fi: jurnalişti, analişti, lideri de opinie etc. Din această postură, se pot oricînd răfui cu intelectuali distinşi ori cu oameni decenţi. Decăderea educaţiei, lipsa de civilizaţie, înţelegerea prostească a acestei jucării numite televiziune ne-au adus în situaţia în care, fără nici un criteriu, fără nici un argument, oricine se poate trezi insultat ori luat în băşcălie de vreun băiat sau vreo fată care a reuşit să "prindă" un post la microfon şi să încropească o audienţă de 1% din populaţia ţării. În numele acestei audienţe, orice valoare poate fi făcută harcea-parcea. Dar se arată semne bune... Valorile adevărate vor fi, în sfîrşit, repuse la locul lor. Ne asigură de asta o "Mişcare de rezistenţă" (în munţi?!) anunţată de Jurnalul naţional pe 8 septembrie, într-un articol semnat de Marius Tucă, şi care se încheie patetic şi ultimativ: "În calitate de susţinător şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Pînă nu e prea tîrziu". Frumos. Nobil. Emoţionant. Să înţelegem că pe 27 august, cînd Jurnalul naţional publica glumiţa de autobază a lui Mircea Badea ca "mostră de satiră politică", încă "nu era prea tîrziu", nu?...