Cine ne sînt intelectualii?

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Ideea că intelectualii „trebuie să se implice mai mult“ este tot mai des prezentă în comentarii, pe forumuri, pe bloguri – în fine, în tot acest spaţiu democratic al datului cu părerea pe care interactivitatea, televiziunile, Internetul ni-l pun la dispoziţie şi care, adesea, „creează actualitatea“ în ciuda actualităţii înseşi. Mi se pare – în vremuri de criză – încă o expresie a dezamăgirii, dezorientării, frustrării unor grupuri sociale care tot aşteaptă să vadă „luminiţa de la capătul tunelului“, dar încă nu s-au obişnuit cu mersul prin tunel. Numai că problema e mai complicată şi mai sucită decît pare. Şi asta din cauza ne-aşezării societăţii româneşti. 

Există destule exemple de intelectuali care „s-au implicat“ nu doar prin ceea ce le este la îndemînă şi face parte din însuşi statutul lor – anume, prin exprimarea opiniilor în spaţiul public. Sînt unii care au intrat în politică, au condus instituţii (unde chiar au lăsat ceva în urmă), au avut (ori mai au) funcţii publice. Ce se spune despre ei? În general, că „s-au dus după ciolan“, că „n-au realizat nimic, doar şi-au făcut aranjamentele personale“ şi altele asemenea. De obicei, astfel de opinii sînt exprimate ferm şi fără argumente, pe baza „prezumţiei de impuritate“ despre care scria dl Andrei Pleşu în Dilema acum vreo 15 ani. 

Dacă intri în sistem, eşti „de-al lor“. Iar „de-al lor“ înseamnă, în opinia dominantă de la noi, corupt (sau coruptibil), cu interese meschine, pus pe afaceri dubioase etc. Astfel încît ideea că un intelectual acceptă o funcţie publică, îşi ia pe cap conducerea unei instituţii (fie aceasta un minister sau un muzeu) ori e de acord măcar să-şi valorifice competenţele în calitate de consilier al unui demnitar devine, în sine, o sursă de neîncredere pentru mulţi: aproape că respectivului i se retrage, spontan, calitatea de intelectual. Nu prea se practică, la noi, analiza argumentată a faptelor săvîrşite la conducerea instituţiei. Pe scurt, pe de o parte i se cere intelectualului să se implice, să „nu stea pe margine“ şi doar să comenteze ca o cumătră în faţa porţii. Dacă se implică, aceleaşi voci care îi reproşau pasivitatea clevetitoare exclamă: „L-am pierdut şi pe ăsta!“. E aici o dilemă din care nu putem ieşi atîta timp cît imaginea despre „a fi la putere“ sau măcar „a conduce vreo instituţie“ nu se schimbă. Comunismul ne-a lăsat senzaţia că puterea e urît mirositoare şi a pătrunde în încăperile ei înseamnă că eşti „omul regimului“, iar tranziţia ne-a pricopsit cu sentimentul că a ajunge la putere (sau măcar şef pe undeva) înseamnă intrarea definitivă şi irevocabilă într-o reţea de complicităţi mafiote. Peste toate, tronează vechiul sentiment românesc că oricine e „omul cuiva“ sau că „are pe cineva în spate“. 

Problema se complică şi mai mult dacă încercăm să răspundem la întrebarea din titlu: în definitiv, ce înţelegem prin „intelectuali“? Evident, nu este vorba despre cei care apăreau, în enumerarea lemnoasă a limbajului comunist („muncitori, ţărani, intelectuali şi alte categorii sociale“), drept fraţi ai proletariatului şi ai ţărănimii muncitoare. Nu este vorba nici despre sensul restrîns al cuvîntului, pe care îl găsim în dicţionare („Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc.; persoană care aparţine intelectualităţii“, conform DEX). E vorba despre ceea ce, de cîtva timp încoace, se înţelege prin „intelectuali publici“. În SUA, „intelectuali“ sînt consideraţi, în esenţă, universitarii. Poeţii sau pictorii nu intră în această categorie, ei sînt „artişti“. În Europa continentală, criteriile sînt mai laxe: cel puţin de la Emile Zola şi celebrul său text J’accuse încoace, intelectualii implicaţi în viaţa publică vin dinspre lumea scrisului şi a artelor, dar şi din universităţi. La noi, aproape că nu există criterii, iar agitatul peisaj mass-media din tranziţie a stricat şi mai mult situaţiunea. Percepţia publică este că şi poeţii, şi artiştii de toate felurile, şi universitarii aparţin deopotrivă categoriei intelectualilor. Dar şi unii editorialişti care au căpătat o oarece notorietate şi care au dovedit în timp că pot vorbi suficient de convingător la TV despre tot felul de subiecte – de la politică externă la film, de la chestiunea atentatelor din 11 septembrie la creşterea TVA. În această accepţie, Cristian Tudor Popescu, de exemplu, e perceput de public nu doar ca jurnalist, dar şi ca intelectual. Mai nou, şi Mircea Badea tinde să pară la fel, mai ales că – printr-o interesantă confuzie – a avea succes şi audienţă atunci cînd vorbeşti despre orice tinde să devină, pentru o bună parte a publicului, un semn de competenţă, de „expertiză“. În chestiunea aceea sociologico-televizată numită „Zece pentru România“, Mircea Badea a fost la un moment dat pe locul 1 şi la „jurnalişti“, şi la „analişti politici“ (în SUA şi în alte ţări, „analişti politici“ se numesc cei care predau ştiinţe politice la universitate sau lucrează într-un institut de cercetări). Iar la categoria scriitori între primii 10 era un amestec de scriitori cu oameni care sînt „mai-mult-altceva-decît-scriitori“, dar aşa îi percepe publicul: ca „oameni ai scrisului“, deci intelectuali. Iar într-o recentă monitorizare a „celor mai mediatizaţi intelectuali“ (prin care o agenţie de PR încerca să-şi facă loc pe piaţă) clasamentul dezvăluia un perfect talmeş-balmeş de „criterii“. 

Cine ne sînt, aşadar, intelectualii? Vorba lui Roland Barthes despre „ce este literatura“ („ceea ce se învaţă la şcoală că este literatura“) poate fi adaptată şi aici: ceea ce i se pare publicului că ar fi intelectuali. Aşa să fie? Nicidecum. Despre asta, în numărul viitor.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.
image
Cum a primit un şofer aer în loc de combustibil la o benzinărie din Argeş. Ce nereguli a descoperit Protecţia Consumatorului
O pompă de combustibil la staţia Fuel One din comuna argeşeană Căteasca contoriza costul cantităţii de combustibil livrate, ca şi când ar fi fost distribuită în mod real, însă în fapt containerul de combustibil era gol, au descoperit după un control efectuat miercuri 10 august inspectorii de la CJPC Argeş.
image
Şoferiţa din Iaşi care a ucis patru muncitori pe şosea, acuzată de omor calificat. Declaraţii uluitoare
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.