Ce ştim că nu ştim despre UE
Cu cîteva luni înainte de aderarea la Uniunea Europeană, informaţiile şi (mai ales) presupunerile despre "cum va fi în UE" dau buzna în spaţiul public, într-un amestec din care mă tem că nu va rămîne mare lucru. După ce, ani la rînd, s-a vorbit despre Europa în termeni abstracţi şi generali, acum sîntem pe cale să cădem în extrema cealaltă şi să fim sufocaţi de atîta concreteţe şi "utilitarism". Par a predomina, în presa noastră, ştirile spăimoase şi prezicerile negre. Începutul a fost făcut acum cîţiva ani, cînd a apărut seria "vom pune cipuri la vaci", "se va interzice producerea ţuicii", "nu vom mai putea tăia porcul după tradiţie". Între timp lucrurile s-au mai lămurit, bălţatele româneşti au început să poarte cu mîndrie europeană cipurile, fără să se simtă afectate în vreun fel, pomana porcului se desfăşoară în continuare conform graficului strămoşesc, cazanele de ţuică n-au dispărut şi, într-un viitor oarecare, vor fi luate în evidenţă "europeneşte". De la asemenea veşti cu aer de tabloid s-a trecut însă la "viziunea macro"; presa a început să numere steagurile firmelor româneşti şi să le prezică un viitor întunecat: atît la sută din brutării nu sînt la standarde europene, atîtea mezelării vor cădea secerate de normele UE în privinţa igienei şi etichetării produselor şi aşa mai departe. Pe de altă parte, s-au înmulţit ştirile despre fondurile europene - ploaia de aur pe care o aşteaptă tot românul: cum să "accesezi" miile de euro, cum să-ţi faci ciupercărie sau crescătorie de struţi pe bani nerambursabili, care-i diferenţa între fondurile structurale şi cele regionale, cum va creşte "capacitatea de absorbţie", cum se pregătesc "noi şi-ai noştri", plasîndu-şi oamenii în posturi-cheie, să se înfrupte din marea plăcintă umplută cu miliarde de euro. Mai nou, a început să ne stea gîndul şi la politichia europeană. Serialul de mare suspans al ultimelor săptămîni a fost "cine va fi comisar european" şi, mai ales, cine-l va numi - Băsescu sau Tăriceanu, PD-ul sau PNL-ul. Acum începe altul: cine vor fi europarlamentarii români şi, mai ales, dacă printre ei se vor afla Vadim Tudor şi Gigi Becali. Vă imaginaţi ce os de ros va avea presa dacă euro-alegerile îi vor împinge la Strasbourg pe cei doi? Puteţi "vizualiza" scena intrării lui Gigi în clădirea Parlamentului European cu alaiul de jurnalişti după el - scenă transmisă, desigur, în direct de televiziunile noastre de ştiri? Şi ce fapte de vitejie de prin magazinele şi restaurantele bruxelleze vom afla cînd ziarele şi televiziunile îşi vor trimite corespondenţi la faţa locului pentru a relata ce fac euro-aleşii poporului? E adevărat, apar şi lucruri mai consistente. Unele ziare - precum Cotidianul şi Evenimentul zilei - au, de cîtăva vreme, pagini speciale de ştiri din Europa, în care sîntem ţinuţi la curent cu ce mai fac viitorii noştri concetăţeni din UE 27. La Realitatea TV există o rubricuţă simpatică numită Europetice. La TVR există o redacţie specială care se ocupă de problemele integrării şi îşi face treaba cumsecade. Alte televiziuni ne propun, cînd şi cînd, dezbateri despre ce şi cum va fi. Oricum, la capitolul "dezbateri" sîntem pe coama inflaţiei: ONG-urile, ministerele şi alte instituţii organizează colocvii, conferinţe şi workshop-uri pe temele integrării, la care participă manageri, analişti, lideri de opinie, politicieni. De cele mai multe ori, din acestea se extrag ştiri şi relatări pentru presă. Şi totuşi... Chiar dacă ştim despre Uniunea Europeană, cu siguranţă, mai multe decît acum cîţiva ani, dezordinea mediatică a pre-aderării e încă mare. Pentru cine sînt ştirile? Pentru acea parte a populaţiei care locuieşte în mediul rural - unde nu există chioşcuri de ziare - presa scrisă e inexistentă. Nici televiziunile nu sînt de mare folos: în sate şi în multe orăşele mici încă nu a pătruns televiziunea prin cablu, oamenii de acolo nu intră în măsurătorile de audienţă (deci nu prea ştim ce programe urmăresc), astfel încît cetăţenii află "ce-i aşteaptă în UE" de la primărie, de la liderii informali de opinie ori de la veterinar. Şi, desigur, de la "căpşunarii" întorşi acasă - sursa cea mai credibilă de informaţii despre Europa, căci este vorba despre o "Europă trăită". Mai rămîn în potenţialul target locuitorii oraşelor, dintre care mulţi nu sînt interesaţi de aşa ceva, preferă divertismentul. Iar cei care sînt interesaţi aleg doar acele informaţii care le dau elemente concrete şi utile despre cum li se va schimba viaţa. În rest, dezbaterile, punctele de vedere pro şi contra, limbajul, nu o dată tehnicist şi birocratic, nu îi ating decît pe cei care deja ştiu - "elita", partea cea mai informată şi mai dinamică a publicului. Vorbim, practic, "între noi". Şi, în plus, avem tendinţa să ne limităm la o atitudine pasivă: receptăm, deocamdată, ceea ce vine dinspre UE, şi ne luăm notiţe. Aderarea va însemna însă şi adoptarea unei atitudini active: participarea la dezbaterea temelor europene, contribuţia - cu idei, proiecte, viziuni - la construcţia europeană. Sîntem pregătiţi pentru aşa ceva? Din ceea ce se vede, mă tem că nu.
