Ce înseamnă "teme europene”
Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, condusă de legendarul domn Jonathan Scheele (aud că se va pensiona în curînd; nu-i organizăm o sărbătorire?), a devenit acum, de cînd sîntem ţară membră a Uniunii Europene, Reprezentanţă. Şi, conform reglementărilor, ca toate reprezentanţele din ţările membre, nu mai este condusă de un străin, ci de un român " dl Nicolae Idu, fost director al Institutului European din România, un om care cunoaşte ca puţini alţii temele şi dilemele integrării europene. Spre deosebire de Delegaţie (care trebuia să supravegheze cum stăm cu acquis-ul comunitar), Reprezentanţa de acum are mai degrabă atribuţii de comunicare. Grea misie să le comunici unor cetăţeni euforici admişi în sfîrşit în UE că, de fapt, de-abia acum începe totul! Şi totuşi... S-a întîmplat să particip, recent, la două programe realizate sub egida Reprezentanţei UE la Bucureşti. Săptămîna trecută, la Braşov, a avut loc un seminar practic cu jurnaliştii din presa locală, organizat de DC Communication, pe tema "cum scriem despre subiectele europene". Zilele trecute, chiar la sediul Reprezentanţei, Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch a prezentat rezultatele unui studiu asupra campaniei electorale pentru alegerile europene. Monitorizarea principalelor cotidiene şi a televiziunilor care au transmis dezbateri electorale a arătat, cu probe şi cifre, că am avut o campanie inconsistentă, în care s-au atins multe "subiecte europene", dar risipit şi grăbit, fără ca discursul candidaţilor să se "adune" ori comentariile jurnaliştilor să creeze cu adevărat o dezbatere. Cel mai vizibil personaj al campaniei a fost Elena Băsescu, urmată la distanţă de Monica Macovei. Cele două candidate au avut parte şi de cele mai multe atacuri din partea adversarilor. Dar " în ansamblu " spaţiul TV dedicat alegerilor europene a fost redus, partidele s-au mulţumit cu o campanie la minima rezistenţă (şi din motive financiare, căci o campanie costă foarte mult " spunea la dezbatere un consultant politic), iar cetăţenii n-au aflat mare lucru. Drept pentru care au votat cîţi au votat. Cum ar putea afla însă mai mult şi mai repede? Şi " la urma urmei " ce înseamnă "subiecte europene"? Am impresia că sîntem cu toţii, în continuare, victimele unui "halou" creat în ani întregi, care ne împiedică să vedem clar şi să gîndim eficient, cînd vine vorba de Europa. Pînă în 2007, despre aderarea la UE s-a vorbit şi s-a scris tehnicist şi lemnos, în termeni precum "capitole de negociere", "economie de piaţă funcţională", acquis etc. " ceea ce a creat, în public, senzaţia că "subiecte europene" sînt doar cele legate de legislaţie, de reformă, de aspecte pe care trebuie să le ştie doar "ei", politicienii şi guvernanţii. La un moment dat, a apărut un val de subiecte aflate la polul opus, care au dus la un fel de tabloidizare a "temelor europene": sînt cele din seria "cipuri la vaci", "nu mai avem voie să facem ţuică", "UE interzice zaibărul" şi altele asemenea. Tratate adesea greşit, dar mizînd pe senzaţional, ele au indus ideea că de la Bruxelles ne vin tot felul de interdicţii şi reguli absurde, dar asta e " dacă vrem în UE, trebuie să le acceptăm. Ambele categorii de subiecte (cu tratarea lor superficială cu tot) au creat o anume pasivitate a publicului, o scădere a interesului faţă de "temele europene". Şi, probabil, impresia că astfel de teme necesită nu ştiu ce competenţe pentru a pricepe "ce se hotărăşte la Bruxelles". Pe de altă parte, nici politicienii nu au reuşit (cu foarte puţine excepţii) să gîndească mai mult decît atît: cînd vine vorba despre Europa, spun doar generalităţi banale, în cuvinte abstracte. Acum însă sîntem stat membru al Uniunii Europene, aşa încît s-ar cuveni să ieşim din pasivitate şi din impresia dominantă că viaţa ni se hotărăşte "acolo", iar noi nu trebuie decît să aplicăm, cuminţi, directivele şi normele elaborate de alţii. "Temele europene" sînt la tot pasul şi, dat fiind că aproximativ 70% din legislaţia aplicată în ţările UE este de competenţa Parlamentului şi a Comisiei, putem întîlni o "sursă" europeană în foarte multe lucruri care ţin de viaţa noastră cotidiană. Jurnaliştii nu trebuie decît să descopere legăturile dintre viaţă şi "normele UE", iar şefii jurnaliştilor (în special cei din televiziuni) să abandoneze prejudecata că a vorbi despre UE este plictisitor şi omoară audienţa. Depinde cum vorbeşti: dacă aduci doi profesori de drept constituţional să analizeze Tratatul de la Lisabona, va ieşi ceva plicticos pentru majoritatea publicului; dacă, în schimb, reuşeşti să explici ce consecinţe va avea Tratatul asupra vieţii oamenilor, s-ar putea ca o bună parte a publicului să devină interesată. Restul e ambalaj jurnalistic, inventivitate, documentare, dorinţă de a comunica. Pînă la urmă, misiunea de a-i informa pe cetăţeni în legătură cu Uniunea Europeană nu poate " şi nu trebuie " lăsată doar pe seama instituţiilor. Fac acelaşi lucru, de pildă " altfel, pe alt plan, dar eficient " cei care au lucrat în Italia sau Spania şi, la întoarcere, le povestesc vecinilor experienţele lor. Empiric şi subiectiv, desigur " dar credibil. Pentru a comunica însă mai bine, trebuie să ieşim din stereotipiile care ne fac să credem că "temele europene" sînt ceva sofisticat şi greu accesibil. Şi să renunţăm la pasivitatea de a crede că Europa e "acolo", la Bruxelles, unde "se decide totul". Ani întregi ne-am dorit să intrăm în Uniunea Europeană. Mă întreb dacă ne trebuie tot atîţia pentru a ne da seama că aderarea a avut loc...
