Ce-am ales şi ce-am pierdut

Duminică seara, după anunţarea estimărilor rezultate din sondajele realizate la ieşirea de la urne, toţi şefii principalelor partide şi-au anunţat zîmbitori victoria. (În afară de liderul PRM, desigur, dar trista sa figură merită, măcar o dată, ignorată complet.) Interesante alegeri am avut în România, din moment ce nimeni n-a pierdut! Dacă avem în vedere doar cifrele, s-ar părea că fiecare partid a cîştigat ceva: PSD e pe locul întîi (după ce, în ultimii ani, trecerea în plan secund a lui Ion Iliescu, "mătuşa Tamara" şi cocoloşirea corupţilor părea să-l "tragă" iremediabil în jos), PNL are cel mai mare procent de după 1990 (în ciuda uzurii fireşti aduse de guvernare), iar PD-L poate fi mulţumit că nu a scăzut mai mult (căci de cîtăva vreme tot scade, după ce s-a îmbătat cu apa rece a sondajelor de acum cîţiva ani, în care avea peste 50% din intenţiile de vot). În fine, UDMR a revenit la "cota" sa obişnuită, trecîndu-i spaima că nu va trece pragul de 5% din cauza apariţiei Partidului Civic Maghiar. Cel mai mult a cîştigat Partidul Conservator: deşi în toate sondajele e cotat cu 1-2%, intră mereu în Parlament prin alianţe. Iar alianţele le datorează, desigur, televiziunilor "din dotare". Dar nu contează numai cifrele. În afară de ceea ce oferă, în orice democraţie, alegerile - o majoritate parlamentară şi un guvern - acestea de acum sînt importante şi pentru că sînt primele cu un alt sistem de vot, aşa-numitul "uninominal". S-au cheltuit atîtea energii pentru el: preşedintele Băsescu l-a susţinut din răsputeri, cîteva dintre cele mai active organizaţii neguvernamentale de asemenea, iar sondajele au arătat că şi alegătorii îl doresc. Pînă la urmă, din "fabrica" de compromisuri şi amendamente a Parlamentului a ieşit o struţo-cămilă. Dar legea e lege. "Uninominalul" a avut drept prim efect o campanie electorală în care viitorii membri ai legislativului le promiteau alegătorilor tot felul de lucruri care ţin, de fapt, de competenţele primăriilor şi ale consiliilor locale: asfaltări, canalizare, apă curentă şi toată gama de reparaţii posibile. Cu alte cuvinte, parlamentarii ar fi urmat să se transforme într-un fel de "supervizori" ai administraţiei locale şi să verifice dacă aceasta îşi face datoria. La rîndul lor, unii primari au garantat pentru candidaţi - un mod de a face cu ochiul electoratului: o să aveţi canalizare pe stradă la anu’, are grijă dom’deputat, vă spun eu, că m-aţi votat deja... Celălalt efect "pervers" al schimbării sistemului de vot a fost invazia de vedete pe listele de candidaţi. Din fericire, cele mai multe nu au intrat în Parlament: un semn că "păcăleala" nu ţine şi că electoratul a învăţat să facă deosebirea între popularitatea dobîndită la TV şi meseria de politician. Partidele care s-au repezit la această soluţie facilă - recrutarea de personaje populare în speranţa obţinerii de voturi în plus - ar trebui să tragă concluziile potrivite şi să-şi vadă serios de treabă, fără a mai amesteca borcanele. Dar probabil că n-o vor face: prea e la îndemînă să "cumperi" un actor, o cîntăreaţă sau un comentator TV. Iar politica românească mizează prea mult pe imagine, spaima fiecărui politician este că dacă nu apare o săptămînă la televizor o să-l uite lumea. Speriaţi de "contactul direct cu alegătorul", politicienii nu par să fi înţeles mecanismul "uninominalului" şi s-au limitat, în campanie, la mize mici şi populiste. Din acest punct de vedere, aproape nimeni n-a cîştigat. Partidele româneşti au făcut un pas înapoi. În loc să demonstreze că s-au profesionalizat, că prezenţa în marile familii politice europene le-a adus oarece know-how, au apelat la "soluţia" verificată din 1990 încoace: promisiuni fără acoperire. Dar alegerile de acum au loc într-un context cu totul special: o criză financiară şi economică internaţională de proporţii. Despre criză nu s-a vorbit deloc, ca şi cum ar fi numai "la ei, acolo". O mare teamă de adevăr şi de sinceritate i-a determinat pe protagoniştii scenei politice să îmbrobodească mai mult sau mai puţin abil problema crizei, deşi semnele ei au apărut deja, iar cetăţenii încep să se gîndească serios la ce va urma. Viitorii noştri legislatori s-au comportat însă ca nişte viceprimari, iar baletul formării guvernului (este marţi, ora 13, şi nu ştiu ce se va întîmpla pînă cînd veţi citi acest articol) va ţine cont de interesele subterane ale partidelor şi ale grupărilor de afaceri care le susţin, de duşmăniile şi prieteniile personale ale liderilor, de accesul la o felie cît mai mare din fondurile europene. În nici un caz nu va conta capacitatea de a concepe şi aplica politici coerente pentru micşorarea efectelor crizei. După ce discursul despre creşterea economică ne-a îmbătat atîţia ani, acum există riscul de a ne mai ameţi un pic şi cu ideea că nu vom fi afectaţi de criză. Poporul a ales. "Pe noi, social-democraţii", a spus liderul PSD. "Ba pe noi, cei de dreapta", a spus liderul PDL. După ce - probabil cu multe poticniri - se va forma un guvern, vom vedea ce-am ales şi ce-am pierdut.