Cărtărescu şi Patapievici

Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
Cetăţeanul european  Cu drepturi jpeg

În plină „depresie“ naţională provocată de fuga talentelor, de imaginea proastă a ţării în lume şi de alte asemenea obsesii identitare lungi cît tranziţia, succesele adevărate sînt nu atît trecute cu vederea, cît îngropate într-o mare de bombăneli şi cîrteli. Iar autorii lor – culmea! – devin mai degrabă victime ale scrîntelii noastre publice decît, aşa cum ar merita, subiecte de elogiu.

De curînd, la Salonul de carte de la Torino, România a înregistrat un asemenea succes. De bine, de rău, în presa românească şi-au făcut loc cîteva ştiri despre asta. Dar – în afară de cîteva texte din reviste culturale – nu a apărut nimic substanţial. Mai mult decît atît, cînd Mircea Cărtărescu a scris în Evenimentul zilei un editorial despre Salonul de la Torino („O mare reuşită a culturii noastre“), accentuînd contribuţia ICR şi viziunea lui H.-R. Patapievici, iureşul forumiştilor a năpădit secţiunea de comentarii cu prostii, scorneli, idei fixe şi înjurături repartizate „democratic“ şi către autorul articolului, şi către preşedintele ICR. Sigur, printre comentatori sînt şi smintiţi, şi inşi care înjură la comandă. Nu merită prea multă atenţie. Dar sînt şi destui asupra cărora măgăriile care se spun de atîta timp despre Horia-Roman Patapievici şi despre ICR au avut efect. La fel cum defăimarea ori minimalizarea lui Mircea Cărtărescu (că scrie „literatură porno“, că e „intelectualul lui Băsescu“, că succesele sale internaţionale n-ar fi de fapt mare lucru etc.) ajung să prindă la o bună parte a publicului care, altminteri, plînge toată ziua că „n-avem valori“ şi că „ne trebuie repere“.

De altfel, Mircea Cărtărescu însuşi a înregistrat de curînd un notabil succes: a cîştigat premiul pentru literatură oferit de Haus der Kulturen der Welt din Berlin, în competiţie cu – printre alţii – extraordinarul scriitor maghiar Peter Nadas. Şi ce s-a scris despre asta? Cîteva ştiri convenţionale şi atît. După care otrăvita noastră lamentaţie naţională – că „ne trebuie repere“, că sîntem o naţie pe ducă – îşi reia cursul firesc, punctat de scrîntelile şi cîrtelile obişnuite împotriva unor oameni de excepţie care „ies din rînd“. Multe dintre comentariile de sub articolul lui Mircea Cărtărescu reiau clişeele idioate aflate în circulaţie de atîta timp: că Patapievici nu e român (ba chiar un ins specializat în „demascări“ cu iz securistic – nomina odiosa! – îi găseşte şi lui Cărtărescu strămoşi polonezi anarhişti, şi cică de-aia nu i s-a dat Nobelul), că ICR are o activitate antiromânească ş.cl. Clişeele au prins, propagandiştii n-au ţăcănit degeaba la tastatură. Destui oameni inocenţi iau de bune scornelile. Dar, pe lîngă asta, există, cred, şi o altă explicaţie a iureşului demolator faţă de nişte oameni care realizează mari performanţe. Nu vreau să „filozofez“ despre invidie, natura umană şi alte asemenea generalităţi. Constat însă că şi Mircea Cărtărescu, şi Horia-Roman Patapievici, fiecare în felul său, îi privează de „obiectul muncii“ pe toţi cei obişnuiţi cu discursul „autonegaţionist“. Construind o instituţie serioasă şi normală precum ICR (care funcţionează după aceleaşi standarde şi proceduri ca Institutul Francez, Institutul Goethe şi altele asemenea), Patapievici le-a stăvilit elanul plîngăcios tuturor complexaţilor care dau vina pe străini pentru netrebnicia naţională. Nu mai au cum să se plîngă că „străinătatea“ nu ne bagă în seamă, cînd şeful unei instituţii româneşti – în cazul de faţă, Horia-Roman Patapievici – este felicitat pentru viziunea sa de omologii săi britanici ori francezi şi i se atribuie un rol instituţional european (în reţeaua institutelor culturale EUNIC) de care se achită admirabil. La rîndul său şi în felul său, prin profilul cert de scriitor european, Mircea Cărtărescu le ia multora căldurica protectoare şi fatalistă a complexului de „cultură mică“ (dar satisfăcută în secret de ea însăşi) pe care „nimeni n-o s-o ia vreodată în serios“. Nu te mai poţi autodecreta geniu neînţeles în ograda proprie după ce unul dintre ai tăi a ajuns să fie perceput firesc şi normal în competiţie cu străinii. Nu poţi să mai lîncezeşti dulce pe prispa geniului românesc intraductibil după ce unul dintre ai tăi e tradus, primit şi înţeles de-a lungul şi de-a latul Europei. Succesul – cel adevărat şi consistent – enervează. Iar oamenii care ajung să construiască serios şi durabil sînt imediat luaţi în vizor şi bălăcăriţi. Ori, în cel mai „bun“ caz, minimalizaţi. Dacă vorbeşti despre cariera europeană a scrierilor lui Cărtărescu, ţi se răspunde cu suficienţă că „totuşi, e excesiv mediatizat, mai sînt şi alţii“. Sigur că mai sînt şi alţii, dar deocamdată e singurul intrat în „prima ligă“ europeană. Şi funcţionează ca un vîrf de lance pentru întreaga literatură. La Torino au fost prezenţi mulţi scriitori, s-au vîndut multe cărţi, au fost evenimente de dimineaţa pînă seara şi publicul italian a fost interesat de cărţile româneşti traduse în ultimii ani în ritm susţinut, tocmai datorită programelor ICR (şi, evident, datorită excelentei pleiade de românişti din Italia).

Aşadar, nu „privirea străinătăţii“ asupra noastră ar trebui să ne obsedeze. Cele două succese recente – Salonul de la Torino şi premiul berlinez al lui Mircea Cărtărescu – arată că, în mediile culturale europene, am devenit o prezenţă normală. Mi se pare că problema începe să fie, de fapt, alta: masochismul nostru naţional, plăcerea de a nu ieşi din balta proprie, oftica publică atunci cînd nişte intelectuali români reuşesc în lume. Dacă o parte a opiniei publice e cu desăvîrşire victima „formatorilor de opinie“ Gâdea, Badea & co, nici elitele intelectuale nu se manifestă, adesea, altfel decît în acelaşi „spirit“ al veşnicei cîrteli complexate şi invidioase. Nu-i nimic. Horia-Roman Patapievici îşi va încheia mandatul, iar ICR-ul va reveni „patrioţilor“: tare mă tem că se va alege praful de toată construcţia sa instituţională. Dar sutele de cărţi traduse cu sprijinul ICR şi sutele de evenimente culturale notabile din străinătate au lăsat deja urme consistente. Ceasul nu mai poate fi dat înapoi. Aşa cum destinul literar internaţional al lui Mircea Cărtărescu nu poate fi tăgăduit doar pentru că presa noastră e ocupată cu altceva. Problema nu e a lor, a acestor doi oameni care au realizat mari performanţe culturale în străinătate. Problema e a noastră, a celorlalţi. 

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

ips teodosie foto calin gavrilas
Teodosie se dezice de deputatul Aurel Bălășoiu. Reacția „călugărului-amant“
Arhiepiscopia Tomisului solicită dovezi care să demonstreze implicarea sa în scandalul iscat în jurul deputatului ex-PSD Aurel Bălășoiu. ÎPS Teodosie îl acuză pe „călugărul-amant” de calomnie.
Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE
Serghei Lavrov susţine că „majoritatea zdrobitoare” a ţărilor dau dreptate Rusiei, dar nu îndrăznesc s-o spună
„O majoritate zdrobitoare de ţări - şi vă garantez acest lucru - înţelege perfect că avem dreptate”, a declarat Serghei Lavrov în plenul Consiliului Federaţiei.
teambuilding JPG
Comedia „Teambuilding“: record de bilete vândute în weekendul de lansare
Filmul cu Matei Dima, Micutzu, Anca Dinicu și Șerban Pavlu, a debutat pe primul loc la box office-ul românesc, în weekendul trecut.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.