Cacofonia generală

Sînt destui care cred în continuare că "Internetul distruge cultura", deşi în reţea sînt găzduite cărţi, eseuri, reviste de cultură; toate acestea sînt comentate de oameni avizaţi şi permit " ca nici un alt mijloc de comunicare " dialogul intelectual, ba chiar "gîndirea împreună". Căci ce sînt grupurile de discuţii, forumurile şi chiar o parte a reţelelor sociale care se ocupă de altceva decît de "împrieteniri şi parteneriate", dacă nu forme de a împărtăşi idei şi reflecţii, inclusiv pe marginea cărţilor? Contraargumentul poate părea valid, dar se loveşte de o problemă: "tehnica" Internetului de a aglutina opinii pe care le pune pe picior de egalitate. "Preţul salutarei expansiuni a egalitarismului pe care Internetul ni-l face cadou este accesul nelimitat la articole prost redactate. Într-un astfel de mediu, contribuţiile intelectualilor îşi pierd capacitatea de a mai reţine atenţia" " spunea însuşi Jürgen Habermas în 2005 (citat de Rodica Binder în articolul "Internetul " o nouă cutie a Pandorei?", din Dilema veche, nr. 272, 30 aprilie 2009). Iar Andrew Keen, fost patron al site-ului www.audiocafe.com şi întreprinzător de succes în Silicon Valley, a publicat recent cartea The Cult of the Amateur: How Today’s Internet is Killing Our Culture, în care constată tocmai amestecul opiniilor pe net, ceea ce duce la distrugerea ideii de competenţă şi autoritate: "Astăzi, în web, în care toate vocile au aceeaşi valoare, cuvîntul unui înţelept face tot atîtea parale cît bîiguiala unui idiot. În acest cîmp egalitarist orice intelectual, fie acesta George Bernard Shaw, Ralph Waldo Emerson sau Jürgen Habermas însuşi, nu este decît o voce în plus în cacofonia generală". Blogurile devin una dintre sursele principale ale acestei cacofonii: fiecare se simte îndreptăţit să comenteze orice, eventual la adăpostul unui nickname, nu neapărat cu argumente şi nu neapărat avînd vreo pricepere anume. Evident, în numele democraţiei şi al libertăţii de exprimare. Wikipedia, definită drept "lucrare colaborativă", e de fapt opera unor anonimi imposibil de verificat în practică: "editorii" wiki scriu ce şi cum se pricep, ideea de enciclopedism e transformată în acţiune de voluntariat, precum plantarea pomilor ori adunarea pet-urilor lăsate pe pajişti de turiştii necivilizaţi. Internetul, devenind un instrument accesibil tuturor, dar şi un mijloc de exprimare la îndemînă, le conferă astfel tuturor diletanţilor, frustraţilor, istericilor ori grafomanilor un spaţiu în care opiniile lor nu numai că devin publice, dar " practic " stau pe picior de egalitate cu ale experţilor, intelectualilor, oamenilor de ştiinţă ori cu ale publicului cultivat şi cumsecade, care vrea să dialogheze şi să înveţe. Iar cînd cauţi ceva pe Google, motorul de căutare îţi "dă", la grămadă, idei valabile sau simple însăilări ale vreunui impostor. Adevărata problemă însă nu e amestecul (avea dreptate Umberto Eco: trebuie să învăţăm să decimăm ce "primim" pe Internet!), ci faptul că această masivă "mutare" a unei bune părţi a vieţii şi ideilor/opiniilor noastre pe Internet modifică lumea reală, cu ierarhiile, criteriile şi tradiţia ei. Uneori, într-un mod perfid şi în numele unor principii înalte şi bune. Tot mai mulţi cetăţeni au acces la informaţie şi cunoaştere prin Internet, fără îndoială. Dar mulţi tind să înlocuiască astfel educaţia tradiţională, formarea gîndirii, asimilarea sistematică a cunoştinţelor prin dialogul cu profesorul, cu Maestrul. Cunoştinţele se reduc la "ce-ai găsit pe net" " adică informaţii nu întotdeauna corecte şi pentru a căror interpretare ori evaluare nu oricine e pregătit. Dar oricine devine sigur de sine atunci cînd Internetul pare a-i oferi totul, cu minimum de efort. O să devenim "un popor de idioţi foarte informaţi" " scrie Franco Ferrarotti, un eminent sociolog italian, într-un articol recent din Lettera Internazionale (nr. 98, 2008): "Se spune despre copiii şi adolescenţii de azi, definitiv îndrăgostiţi de ecran şi foarte abili în folosirea Internetului, că sînt mai inteligenţi şi mai informaţi decît cei de ieri. S-ar putea. Dar despre ce fel de inteligenţă, despre ce fel de informaţii e vorba? Dacă nu astăzi, atunci cu siguranţă mîine vom fi puşi în faţa unui popor de idioţi foarte informaţi, dacă e adevărată definiţia idiotului ca unul qui sait tout et ne comprend rien şi care, prin urmare, încarnează tipul de idiot savant". Aceşti "idioţi savanţi" multiplicaţi la nivel de masă votează şi trimit în Parlament nişte reprezentanţi pe care de fapt nu-i cunosc, nu-i evaluează (din lipsă de criterii), a căror politică nu o înţeleg (căci nu înţeleg şi nu-i mai interesează politica în general), dar despre care au aflat cîte ceva de pe Internet ori de la TV şi au impresia că e suficient. Astfel, deşi formal democraţia funcţionează, reprezentanţii nu mai sînt şi reprezentativi: sînt cei care au ştiut mai bine să folosească tehnologiile de comunicare şi să-i "convingă" pe alegători. E o "democraţie procedurală" şi atît, dublată de "campanii de comunicare" agresive şi costisitoare care îi conduc la victorie nu pe cei mai buni politicieni, ci pe cei mai buni comunicatori. Iar cînd politicienii nu mai sînt reprezentativi, atunci totul "decade la nivelul reprezentaţiei " teatru, limbaj ezoteric, gesturi, aluzii. E