Bani şi valori

Pînă în 2007, subiectul-vedetă în materie de integrare europeană a fost "raportul de ţară". An de an, acest document scris în limbajul de lemn european era aşteptat ca un măr copt, apoi întors de presă pe toate părţile, interpretat în toate felurile şi folosit, pînă la urmă, ca "armă" în luptele politico-mediatice interne. De fiecare dată, concluzia era cam aceeaşi: "stăm prost, se duce dracului rapiţa". Analizele riguroase au fost foarte puţine, în schimb, stările emoţionale şi adjectivele au dat buzna în comentarii şi editoriale. Cam acelaşi tip de reacţii s-a înregistrat, în 2007, pe tema "banilor europeni". A plouat cu indignări că se pierd fonduri europene în diverse domenii, dar analizele sistematice şi periodice ale "situaţiunii" au fost puţine şi au trecut cam nebăgate în seamă. N-avem ce face: sîntem o cultură latino-balcanică, exprimarea emoţiilor (eventual într-o formă cît mai "plastică") este o trăsătură definitorie, n-o să avem probabil niciodată, în editoriale sau în dezbateri, argumentaţie anglo-saxonă. Asta dacă nu cumva vom fi siliţi de realitatea concretă să mai învăţăm - totuşi - şi argumentaţia, şi analiza... Între timp - şi datorită iureşului de stări emoţionale pe care le declanşează - tema "banilor europeni" a devenit noua obsesie cotidiană a presei, a politicii şi, implicit, a publicului. Desigur, în acest prim an de apartenenţă la Uniunea Europeană, subiectele europene despre care se discută sînt mult mai multe decît înainte, mai ales cele de ordin "utilitar" (despre norme şi reguli care privesc viaţa cetăţeanului, dreptul la muncă, alimentele, medicamentele, protecţia consumatorului etc.). Dar facem ochii mari cu adevărat doar cînd ni se vîntură pe ecran sau prin ziare sume cu multe zerouri care ar urma să binecuvînteze sărmana noastră ţărişoară. Primarii, consilierii locali, micii comercianţi, pensionarii şi foştii "disponibilizaţi" au, cred, acelaşi sentiment că bunăstarea devine posibilă la gîndul că "Vestul" ne dă o grămadă de bani pentru a ne dezvolta fermele, firmele, canalizarea, drumurile ş. cl. Chiar şi pe un site de calitate precum EurActiv.ro, adresat unui public deja informat şi educat, cele mai citite articole sînt "Din 2007, fonduri UE pentru tot ce-ţi trece prin cap" şi "Totul despre fondurile structurale". Tema "banilor europeni" a reuşit să focalizeze atenţia unor categorii importante de public în acest prim an de apartenenţă la UE. În acest fel, s-a creat un fel de presiune asupra instituţiilor şi administraţiei publice: oamenii vor să afle ce e cu aceste fonduri, cine şi cum poate beneficia de ele, ce se întîmplă concret cu banii etc. Spiritul civic - căci, în ultimă instanţă, despre aşa ceva este vorba - capătă, indirect, un nou impuls. Dincolo de efectele economice şi sociale concrete ale acestor fonduri, am putea include şi acest tip de preocupare cetăţenească tot la "cîştiguri". Există însă şi o parte rea a "succesului" acestei teme de pe agenda publică, dacă o punem în contextul celorlalte teme. În publicul larg se creează impresia că "ni se dă" ceva, că un Dumnezeu cu mînecuţe de contabil de la Bruxelles ne pune mîna în cap; pentru un popor care ani la rînd întreba la cozile din faţa Alimentarei "ce se dă?", e periculos. Pentru că riscăm să reducem integrarea în Uniunea Europeană la un proces eminamente economic: n-avem decît să-i "prindem din urmă" în materie de dezvoltare şi nivel de trai şi gata, "sîntem ca ei". Dacă începem să gîndim astfel - şi părerea mea este că deja am început - ratăm modernizarea adevărată a ţării, care nu înseamnă numai (sau în primul rînd) construcţia de poduri şi şosele, tehnologizarea fermelor de porci ori renovarea pieţelor agroalimentare. Aderarea la Uniunea Europeană şi adoptarea setului de valori europene ar trebui să ne ajute să construim o societate coerentă, mai bine educată, mai bine condusă, mai uşor de administrat. Or, mi s-a părut, în acest prim an de apartenenţă la UE, că spiritul public a fost foarte puţin preocupat de asemenea lucruri; în orice caz, mult mai puţin decît a fost preocupat de aspectele "băneşti" ale europenizării. Nu avem, faţă de ţările dezvoltate ale UE, un simplu decalaj economic; avem un decalaj de civilizaţie, de educaţie, de performanţă. Avem un mare decalaj în materie de construcţie instituţională. Avem un mare decalaj în materie de spirit civic. Pentru a face sau reface toate acestea e nevoie, desigur, de fonduri. Dar nu e suficient să ai bani; mai e nevoie de idei, de imaginaţie, de capacitatea de a deprinde şi de a respecta noi reguli, de un alt mod de a face politică şi de multe altele. Or, dacă ni se scurg ochii de poftă după miliardele care urmează "să ne vină" de la UE în următorii ani, nu mai reuşim să percepem, la adevărata lor semnificaţie, relele care ne înconjoară. De exemplu, în 2007 am avut parte din plin de explozia mediatică a acestor rele: veşnicele conflicte preşedinte-premier nu arată decît că politicienii noştri nu ştiu să se comporte instituţional, ci "o iau personal", cele două referendumuri inutile (pentru că nu au rezolvat, practic, nimic) arată că în politica noastră multe se fac doar pentru imagine (sau pentru ceea ce cred politicienii că ar fi "imaginea publică"), starea mediocră a universităţilor şi noile măsuri care pretind că "reformează" sistemul de învăţămînt arată că am ratat investiţia (materială şi umană) în calitatea generaţiei de mîine ş.a.m.d. Cîteva ONG-uri şi cîteva voci cu notorietate avertizează asupra tuturor acestor rele, dar nu sînt luate în seamă cît ar trebui nici de guvernanţi, nici de public. Toată lumea pare ocupată cu banii, cu "absorbţia fondurilor", cu creşterea economică etc. Ceea ce nu e rău în sine, desigur. Dar e puţin, e prea puţin pentru a putea spera că, în anii următori, România va deveni nu doar o ţară cu o creştere economică notabilă, dar şi o societate coerentă şi aşezată, în care valorile europene nu sînt simple cuvinte puse pe hîrtie. După primul an de UE, încă tîrîm după noi "spiritul vechi", chiar dacă - indiscutabil - lumea românească se schimbă într-un ritm rapid. Societatea în ansamblu va deveni mai bună şi mai stabilă atunci cînd nu ne va mai interesa cîţi bani "ne dă UE", ci cum ştim să-i folosim mai eficient în favoarea binelui public. Iar asta se va întîmpla pe măsură ce membrii societăţii vor fi mai bine educaţi şi vor asimila mai profund acele valori despre care, deocamdată, ştim doar să vorbim frumos la ocazii festive.