Alitalia şi mîndria naţională

În campania publicitară a berii "Peroni - Nastro Azzuro" sînt adunate cîteva imagini care au construit, acum cîteva decenii, "imaginea Italiei în lume": vedete fotografiate de paparazzi, baia în Fontana di Trevi din La dolce vita al lui Fellini, un anume "Marcello" pe care cîteva frumuseţi mediteraneene îl salută pline de efuziune, calendarul "Pirelli" şi altele. La un moment dat, apare un avion din care coboară o "copie" a Anitei Ekberg; pe fuselaj şi pe scară scrie "Italia", dar, evident, este vorba de Alitalia, compania naţională de transport aerian. Sau, cum îi spun italienii, la compagnia di bandiera (bandiera = steag). Plasarea ei în acest context (chiar dacă doar sugerată) nu e deloc întîmplătoare. Alitalia face parte din inventarul simbolurilor care au avut un rol nu doar în construirea unei imagini noi, moderne a Italiei în străinătate, dar şi în asumarea unei noi identităţi de către societatea italiană. Expresie a "miracolului economic italian", care a adus il Belpaese printre cele mai dezvoltate ţări ale lumii, Alitalia era semnul că societatea "funcţionează", evoluează, are un rol în lumea contemporană, e compatibilă cu marile puteri. Pentru o ţară învinsă în al doilea război mondial, care avusese parte de un regim fascist şi era mai puţin dezvoltată economic, era un salt spectaculos, iar compania aeriană - alături de Fiat şi de alte cîteva mărci industriale - era semnul că Italia nu însemna doar artă şi peisaje frumoase, ci şi modernitate asumată. Acum, Alitalia e, practic, în faliment (iar în intervalul de 48 de ore care desparte scrierea acestui articol de apariţia lui se poate întîmpla orice). Are datorii de peste 400 de milioane de euro, nu mai are bani nici măcar de combustibil, funcţionează cu o licenţă provizorie care expiră în cîteva zile. De fapt, Alitalia merge în pierdere de vreo zece ani, iar apariţia companiilor low cost şi scumpirea petrolului au afectat-o şi mai mult. E adevărat, toate companiile aeriene au fost afectate, nu fără urmări majore. Swissair (considerată multă vreme cea mai sigură şi cea mai performantă, cu un management sobru şi precis cum numai elveţienii sînt în stare) a dat faliment în 2001. Alte companii naţionale (KLM, Air France, Lufthansa etc.) au făcut tot felul de alianţe şi fuziuni, au găsit la timp mecanismele care să le permită supravieţuirea. Cu Alitalia a fost - şi este - mai complicat. De multă vreme se ştie că are probleme şi că trebuie găsite soluţii. Toate guvernele au promis că vor rezolva situaţia, iar grevele angajaţilor s-au ţinut lanţ, dar nu au reuşit decît să sporească pierderile companiei, nicidecum să mişte lucrurile din loc. Berlusconi a promis, în campania electorală, că va găsi soluţia într-o lună de la instalarea guvernului. Luna (de miere?) a trecut de mult. O oarecare soluţie s-a găsit, dar e, practic, imposibil de aplicat. A fost numit un comisar special pentru Alitalia (în persoana lui Augusto Fantozzi, ilustru profesor de drept comercial, fost ministru de Finanţe într-un guvern de centru-stînga între 1996-1998), s-a creat o nouă firmă (Compagnia Aerea Italiana, CAI, cu un capital de 1 miliard de euro) care ar urma să preia Alitalia. Mai bine zis, ar urma să preia operaţiunile profitabile ale companiei, iar restul - datorii, operaţiuni neprofitabile etc. - ar trebui să intre în lichidare. Pentru asta însă trebuie negociate contractele de muncă, iar sindicatele se opun. Evident, lichidarea unei părţi a activităţilor ar duce la concedieri. Aşa încît CAI s-a retras de la negocieri, iar Alitalia "iese din nou pe piaţă", a declarat Augusto Fantozzi: se va publica un anunţ privind vînzarea companiei şi se vor aştepta eventualele oferte. Dar Alitalia a mai trecut o dată prin această fază. Air France făcuse, acum cîteva luni, o ofertă de preluare. Aflat în campanie electorală, premierul Berlusconi declarase atunci că "Alitalia trebuie să rămînă italiană" şi că va găsi o soluţie în acest sens imediat ce va veni la putere. Mîndria naţională i-a fost, atunci, împărtăşită de o parte a opiniei publice; acum, cînd premierul - totuşi - a oferit o soluţie "naţională" neconvenabilă pentru angajaţi, reprezentanţii sindicatelor au declarat că "mai bine ne ia Air France sau declarăm falimentul". Care va să zică, ne vindem "străinilor" sau murim demn - totuna... Între timp însă şi mîndria premierului a mai scăzut: aflat la ananghie, i-a "făcut cu ochiul" companiei germane Lufthansa (care însă nu a dat nici un semn) şi l-a întrebat direct pe "prietenul său Putin" dacă Aeroflot n-ar vrea să preia Alitalia. "Prietenul" nu i-a răspuns nici el... De fapt, orice soluţie economică s-ar găsi, oricine ar prelua la compagnia di bandiera (sau di bandierina, adică "de steguleţ", cum a ironizat Walter Veltroni, şeful opoziţiei, soluţia naţională găsită de premier), problema rămîne. Alitalia e ineficientă (şi) din cauza numărului foarte mare de angajaţi, apăraţi de sindicate foarte puternice, dar şi de discursul "naţional". În jurul ipotezei ca Alitalia să fie preluată de o companie străină s-a creat o mică psihoză, asemănătoare (la altă scară) celei care a pus creşterea infracţionalităţii pe seama românilor. Obişnuiţi cu angajările "la stat", de unde greu mai poţi da pe cineva afară (iar Alitalia are mulţi angajaţi care nu prea mai au ce face, dat fiind că afacerile au scăzut), mulţi cred că eventualii investitori străini vor să concedieze oamenii pentru a "îngenunchea" una dintre gloriile Italiei moderne, compania care a dus către cele patru zări steagul naţional, frumuseţea şi eleganţa stewardeselor şi pasta italiana servită la bord (asta pe vremuri; ultima dată cînd am zburat cu Alitalia, am primit o napolitană). E greu de spus cum şi dacă se va tăia nodul gordian. Dar acest nou episod de "naţionalism economic" (după scandalul Danone din Franţa de acum cîţiva ani, după opoziţia Băncii Naţionale a Italiei faţă de preluarea unei bănci italiene de către ABN-AMRO şi altele) spune ceva despre incapacitatea Europei Unite de a funcţiona ca o piaţă "fără bariere". Uneori, barierele se ridică uşor din cîteva cuvinte şi metafore dragi inimii oamenilor, precum compagnia di bandiera...