Acoperişul lumii româneşti
- ştiri de duminică - Duminică dimineaţa, la ora 8, ştirile de la Realitatea TV au început cu următorul "eveniment": acoperişul de tablă al unui bloc din Sibiu căzuse din cauza vîntului puternic. Aproape trei minute ni s-a relatat "de la faţa locului" ce s-a întîmplat, că n-au fost pagube materiale, că vîntul bătea cu intensitate, că din fericire era noapte şi nu trecea nimeni pe stradă, deci n-au fost victime etc., etc. Schimb pe Antena 3 - cealaltă televiziune specializată în ştiri - şi dau peste acelaşi acoperiş căzut. Cu aceleaşi detalii "de la faţa locului". Pe site-ul www.realitatea.net scrie aşa: "Realitatea TV este o investiţie privată, care face un serviciu public, informarea corectă a telespectatorilor, conform regulilor jurnalistice". Pe www.antena3.ro n-am găsit vreo declaraţie de principii de acest fel, dar nu mă îndoiesc că ideea e valabilă şi asumată şi acolo. Din acest punct de vedere, nimic de zis: am fost informaţi corect în legătură cu prăbuşirea acoperişului, iar regulile jurnalistice au fost respectate. Dar la ce ne-a folosit? Este căderea unor bucăţi de tablă de pe un bloc un eveniment semnificativ pentru societatea românească? Spune ceva despre "agenda publică", se înscrie în zona "interesului public"? Sau - dat fiind că e vorba despre o "investiţie privată" - aduce audienţă, deci profit? Ochii cîrpiţi ai telespectatorului duminical contează în statistici? La toate acestea, nu pot să răspund - dincolo de orice teorie mass-media şi de orice investigaţie sociologică serioasă - decît nu. Dar cred că nu mai este vorba pur şi simplu despre apetenţa pentru senzaţional şi catastrofic a ştirilor noastre de toate zilele (subiect asupra căruia a plouat cu indignări şi critici), ci de mai mult: ce stil de viaţă al societăţii româneşti "se vede" din programele de ştiri? Cît de "expresive" sînt imaginile din telejurnale pentru felul nostru de a fi şi de a ne comporta? Răspunsul cel mai la îndemînă - folosit adesea şi de ştirişti, şi de producătorii TV, şi de comentatori - este că "ăştia sîntem", că telejurnalele nu reprezintă decît expresia "în mic" a societăţii româneşti. Nu sînt de acord. Care telejurnale? Dacă ne uităm la Ora de ştiri de pe TVR 2 (cel mai bun program, după gustul meu) şi la Ştirile de la ora 5 de pe PRO TV, "vedem" lumi cu totul diferite. De acord, formatele sînt concepute diferit - în primul caz este vorba despre un telejurnal serios, în al doilea, de echivalentul TV al unui tabloid. Dar în spatele lor stau obiective diferite, scopuri diferite: unul încearcă să slujească interesul public, celălalt - să facă spectacol şi să adune în faţa televizorului cît mai mulţi gură-cască dornici să trăiască "senzaţii" tari pe canapeaua de acasă. Aparent, cele două "formate" (oamenii de televiziune şi-au creat un adevărat cult pentru acest termen) n-au nimic în comun. Nu le poţi urmări "cu aceiaşi ochi". Şi totuşi - dacă mi se acceptă acest criteriu subiectiv - am observat de multe ori şi într-unul, şi în celălalt (ca şi în toate celelalte emisiuni de ştiri, talk-show-uri politice etc.) că, în orice problemă, se recurge instantaneu, instinctiv, la comparaţii cu "Europa" sau la verdicte de genul "aşa ceva e de neconceput pentru o ţară europeană". Un acoperiş căzut, un accident pe autostradă din cauza poleiului, un copil abandonat de părinţi, un caz de violenţă în familie, o deszăpezire ratată, o privatizare dubioasă, un conflict între preşedinte şi premier - toate acestea (şi multe altele) sînt, ne spun ştiriştii noştri şi invitaţii lor din studio, "nedemne de o ţară europeană". Aşa este. De acord. Dar o asemenea comparaţie are drept presupoziţie fundamentală ideea că România ar fi o ţară europeană (din toate punctele de vedere, inclusiv al nivelului de civilizaţie, de educaţie ş.a.m.d.). Drept pentru care vin şi zic: nici programele noastre de ştiri nu sînt "demne de o ţară europeană". Din ele se străvede o Românie buimacă şi pusă pe harţă, mizerabilistă şi zgîită peste măsură la scandalurile politice, fără contur comunitar, fără "veşti bune", fără agendă publică. Or, realitatea nu e aşa. O dovedesc nu doar sondajele (pe care ştiriştii le "înţeleg" cum pot şi le prezintă cum vor), dar şi viaţa cea de toate zilele a oamenilor care îşi văd de treabă şi nu sînt/nu se simt reprezentaţi în peisajul social vizibil la telejurnale. Producătorii de ştiri au rămas înţepeniţi în ideea că "asta vrea publicul" (adică scandaluri, bîrfe şi senzaţii tari), dar sînt cel puţin neatenţi la două lucruri: 1) ei au format şi apoi au condiţionat acest public şi 2) audienţa generală a ştirilor scade încet, dar constant, de cîţiva ani încoace. Dacă duminică dimineaţa la ora 8 nişte televiziuni care se pretind specializate în ştiri nu găsesc altceva de transmis despre actualitatea românească decît faptul că nişte bucăţi de tablă au căzut de pe un acoperiş e semn că izvorul de "senzaţii tari" al ştiriştilor români e pe cale de a seca (sper!). Cînd n-ai catastrofe reale, cu morţi şi răniţi, recurgi la pseudocatastrofe şi pui reporterul să exclame "bine că n-au fost victime". Vestea bună ar fi că, dacă punem laolaltă migraţia publicului dinspre ştirile "tari" către alte programe şi secarea "izvorului de inspiraţie catastrofică" a ştiriştilor, obţinem speranţa că "imaginea României în programele de ştiri s-ar putea schimba", într-un viitor oarecare. Vestea proastă este că, deocamdată, stăm cu toţii înghesuiţi sub acoperişul de tablă al tranziţiei televizate, adăpostindu-ne prosteşte de adevăratele probleme care ne privesc. Cînd va bate vîntul mai tare, acoperişul lumii româneşti va cădea şi ne vom trezi cu toţii în mijlocul realităţii "reale", nu a celei de la televizor.
