A obosit Europa?

Apărut relativ recent, Presseurop.eu reprezintă un model eficient de „presă continentală“. Publică articole în zece limbi (cehă, olandeză, engleză, franceză, germană, italiană, polonă, portugheză, română, spaniolă) şi preia materiale din cele mai bune ziare şi reviste ale ţărilor europene. Sigur, în era Internetului pare de la sine înţeles că aşa ceva este posibil şi necesar. Există şi alte portaluri sau reviste tipărite care fac cam acelaşi lucru. Presseurop are însă un alt tip de selecţie a articolelor pe care le preia, construind un fel de „agendă europeană“. Cititorul îşi poate forma, astfel, o părere nu numai despre „circulaţia ideilor“ de-a lungul şi de-a latul Uniunii Europene, dar şi despre felul în care problemele comune europene se văd dintr-o ţară sau din alta. Parcurgînd dosarele şi sintezele realizate de redacţie ori articolele preluate din diverse publicaţii, îţi poţi contura o imagine despre „europenitatea“ unui subiect sau unei teme. Cu alte cuvinte, poţi găsi răspunsuri la întrebarea simplă, dar fundamentală – şi mereu actuală – „ce au în comun ţările Europei?“. 

La sfîrşitul anului, redacţia le-a solicitat cititorilor să voteze „principalul eveniment în Europa în 2010“, propunînd următoarele variante de răspuns: criza din zona euro; expulzarea romilor din Franţa; progresul extremei drepte în Suedia şi Olanda; oprirea circulaţiei aeriene după erupţia vulcanului Eyjafjöll; revelaţiile Wikileaks; punerea în practică a politicilor de austeritate; alegerea lui David Cameron în Marea Britanie. Evenimentele sînt „amestecate“ – puteau fi, bineînţeles, selectate şi altele –, iar cei care răspund nu alcătuiesc un eşantion reprezentativ, dar nu asta e important. Voturile exprimate (pe 30 decembrie erau aproape 1300) sînt un indiciu al felului în care oamenii percep semnificaţia la nivel european a evenimentelor. Majoritatea a votat criza din zona euro (47%). În schimb, alegerea lui David Cameron a fost percepută drept relevantă pentru Europa doar de vreo 20 de oameni. Cîte 5% au votat pentru expulzarea romilor şi, respectiv, oprirea circulaţiei aeriene, iar celelalte evenimente au „luat“ în jur de 14-15% din voturi. 

Dacă privim în urmă, fiecare dintre aceste evenimente a fost amplu dezbătut în presa europeană. De fiecare dată s-a crezut că „Europa e în criză“ – cîte-o criză mai mică, desigur, dar căreia i s-a dat uneori aceeaşi importanţă ca şi crizei „celei mari şi adevărate“. Fenomenul natural al erupţiei vulcanice, de pildă, a făcut să se vorbească despre „criza transportului aerian“ şi a determinat măsuri ale Comisiei Europene. Cînd David Cameron a devenit premier, nu puţini au vorbit despre impasul construcţiei europene. Expulzarea romilor din Franţa încă mai este dezbătută, şi nu doar pentru problema în sine a minorităţii „fără ţară“, ci şi pentru implicaţiile sale politice. Prezenţa tot mai consistentă a partidelor de extremă dreapta în politica unor ţări recunoscute pentru toleranţă şi armonie socială (Olanda şi Suedia) creează mai multă îngrijorare decît Frontul Naţional al lui Le Pen acum cîţiva ani, pentru că e un semnal al „molipsirii“ mediilor politice europene chiar şi în state unde mai nimeni nu se aşteaptă. 

Bineînţeles că toate acestea au pălit în faţa crizei din zona euro. Paradis al negocierilor, care se tot construieşte cu îndîrjire de atîtea decenii, Uniunea Europeană intră în 2011 cu tot felul de tinichele agăţate de coadă. Cea mai zornăitoare e teama că sistemul monetar european se va prăbuşi. Ceea ce ar deveni o problemă a lumii întregi, nu doar a Europei. Într-un foarte interesant articol din El País (citit, desigur, pe Presseurop), Moisés Naím argumentează de ce „lumea are încă nevoie de Europa“: „Absenţa unei Europe influente şi integrate ar fi o mare pierdere pentru restul lumii. Europa transmite restului lumii valori şi exemple superioare celor care vin din orice altă regiune a globului“. Are dreptate. Doar că Europa pare obosită şi tot mai puţin capabilă să-şi urmeze ea însăşi propriul exemplu.