Sfînta Rusie, Marea Europă şi tot felul de baliverne

Publicat în Dilema Veche nr. 507 din 31 octombrie - 6 noiembrie 2013
Sfînta Rusie, Marea Europă şi tot felul de baliverne jpeg

● Scenă din Cehoslovacia, din timpul invaziei sovietice: „Trei soldaţi s-au apucat să percheziţioneze maşina. Odată treaba isprăvită, ofiţerul care le ordonase s-o facă m-a întrebat pe ruseşte: «Kak ciuvstvuietiece?», adică: «Cum te simţi? Care-ţi sînt sentimentele?» Întrebarea nu era nici ironică, nici răutăcioasă. Dimpotrivă. Ofiţerul a continuat: «Toată chestia asta e o mare neînţelegere. Dar o să se lămurească. Trebuie să ştii ca noi îi iubim pe cehi. Noi vă iubim!» Peisajul era devastat de miile de tancuri, viitorul ţării era compromis pentru cîteva secole, membrii guvernului erau arestaţi şi surghiuniţi, iar ofiţerul din armata de ocupaţie îmi făcea o declaraţie de dragoste. Să nu fiu înţeles greşit: el nu şi-a exprimat dezacordul faţă de invazie, nicidecum. Mai toţi vorbeau ca el: atitudinea lor nu se baza pe plăcerea sadică a violatorilor, ci pe cu totul alt arhetip: cel al dragostei rănite. De ce cehii (pe care noi îi iubim atît de mult!) nu vor să trăiască cu noi şi la fel ca noi? Ce păcat că am fost obligaţi să folosim tancurile ca să-i învăţăm ce e iubirea!“ (povestită de Milan Kundera în Introducere la piesa Jacques şi stăpînul său).

● Mi s-a părut relevantă povestea asta cînd am citit recent volumul lui Alain Besançon – Sfînta Rusie (Humanitas, 2012). Este o carte despre combinaţia de ortodoxism, slavofilism şi naţionalism care constituie doctrina existenţială a statului rus, de la fondare pînă astăzi. Besançon trece prin istorie, curente filozofice şi teologice (de fapt, mai degrabă teologice pentru că – spune el – Rusia nu prea produce filozofi, ci teologi), pentru a descrie povestea despre sine a culturii ruse. Şi nu e ceva plăcut. Sentimentul excepţionalismului domină, ca şi ideea predestinării de a conduce şi domina. Ofiţerul sovietic care îi propovăduia iubirea lui Kundera cu kalashnikovul în mînă nu era un personaj deviant, ci exprima neputinţa funciară a culturii ruse de a pricepe că nu toată lumea vrea să fie rus sau vasal ruşilor. De ce? Doar sîntem cei mai puri, mai oneşti, mai sfinţi. De ce nu ne iubiţi? De ce?

● Povestea Rusiei ca spaţiu special a început devreme, prin autoizolare: „A te opune ţarului înseamnă a te ridica împotriva lui Dumnezeu. Rezultatul a fost că statul rus s-a transformat în sectă. (…) Vreme de două secole, Rusia s-a închis faţă de exterior. Nici catolicii, nici evreii nu aveau dreptul să locuiască pe teritoriul ei. Pentru europeni, Rusia rămîne o zonă neexplorată, deşi ne aflăm în perioada marilor descoperiri geografice. La Vatican se pot vedea hărţi foarte detaliate din secolul al XVI-lea reprezentînd Europa, America sau Asia. Rusia este însă o pată albă.“ (p. 55) Dar după ieşirea din adormirea religioasă, a început marea expansiune care a dus Rusia pînă în inima Europei şi pînă la Pacific: „În Rusia această expansiune neobişnuit de rapidă e socotită de la sine înţeleasă. Ea nu reprezintă o cucerire, ci o unificare. Unificare a ţinuturilor ruseşti, apoi a celor ortodoxe şi în cele din urmă a altor ţinuturi care au vocaţia naturală de a face parte din imperiu. Liantul lor, în visul imperialist, nu e teama, ci iubirea. Imperiul nu cunoaşte margini dinainte stabilite, nu are «frontiere naturale», cum se spune în Franţa.“ (p. 66)

● Aventura colonială a Occidentului a durat puţin şi s-a terminat în ruşine. Un britanic care citeşte astăzi ce scria Kipling despre povara omului alb, despre datoria sa de a-i civiliza pe africani şi pe indieni, are senzaţia că omul acela vorbeşte din alt timp. Se simte aproape dator să peroreze nişte scuze: nu aveam dreptul să facem asta. Mă gîndesc însă că în aceeaşi perioadă în care occidentalii cucereau Africa şi India, Rusia cucerea Caucazul şi părţi din China. Las deoparte acum Siberia – un teritoriu vast şi slab locuit, care a fost în esenţă colonizat cu ruşi cam cum americanii au colonizat Vestul sălbatic. Vorbesc acum de civilizaţii vechi, cu religii diferite de cea a ruşilor. Occidentalii s-au retras din coloniilor lor. Rusia a rămas acolo. Cecenii, inguşii şi toate celelalte popoare din Caucaz şi teritoriile lor sînt astăzi considerate parte legitimă a Rusiei. Asta pe lîngă armeni, georgieni, azeri, care au statelor lor, dar unde Rusia consideră că e dreptul său legitim să intervină. În Rusia nu există sentimentul ruşinii pentru colonizare, dimpotrivă, domină sentimentul iubirii neîmpărtăşite: noi i-am „civilizat“ pe ăştia şi ei nu ne iubesc, cum e posibil?

● Asta se explică şi pentru că imaginea de sine a culturii ruse e una a excepţionalismului. Nimic mai grăitor decît discursul testamentar ţinut de Dostoievski pentru Puşkin, analizat de Besançon: „Rusia, sau mai degrabă poporul rus, cuprinde tot ce a creat lumea şi încă ceva pe deasupra. Dovada e chiar Puşkin, al cărui geniu îi cuprinde pe Shakespeare, Cervantes şi Dante. Întîlnindu-l în acelaşi an (1880) pe contele de Vogué, Dostoievski îi spune: «Noi avem geniul tuturor popoarelor, dar avem în plus geniul rusesc; aşadar, noi putem să vă înţelegem, în timp ce voi nu ne puteţi înţelege.»“ (p. 81). Colecţia de asemenea baliverne sforăitoare culese de Besançon este aiuritoare. Şi nu vorbim de marginali, ci de coloşi culturali. Teorii peste teorii despre cum sînt ruşii altfel şi speciali. Dar cum realitatea se încăpăţînează să rămînă gri – înapoiere, sărăcie şi dictatură – marea cultură rusă răstoarnă masa şi logica: OK, poate că noi sîntem înapoiaţi, dar acesta e marele nostru noroc, am rămas puri. Şi dă-i, şi varsă baliverne despre puritatea mujicului rus faţă de occidentalul depravat. E ca şi cum popii obscurantişti din mănăstirile României ar pune mîna pe Academie şi pe Uniunea Scriitorilor. La noi, numai legionarii şi poate aparatul de propagandă protocronistă al lui Ceauşescu au încercat asemenea sinteze filozofice bazate pe baliverne despre excepţionalismul naţiei. Imaginaţi-vă pe ăştia educînd masele largi, adăugaţi rachete nucleare, o armată imensă şi resurse vaste de energie şi rezultă starea de spirit a Rusiei de ieri şi de azi. Îmi povestesc prieteni din Moldova cum li se spunea pe vremea URSS, cînd erau auziţi că vorbesc româneşte: „vorbeşte omeneşte“ sau „vorbeşte ca oamenii“. În rusă nu se ordonă să vorbeşti ruseşte, ţi se spune să vorbeşti ca oamenii. Se subînţelege că oamenii vorbesc ruseşte, cum altfel?

● Competiţia care se acutizează între Rusia şi UE pentru spaţiul estic este, de fapt, conflictul între secolul XXI şi secolele XVII – XIX. Rusia este imperiul naţionalist al ruşilor. UE este un animal bizar care a depăşit logica excepţionalismului. Întrebarea care ar trebui să-i preocupe pe ruşi este: de ce toate ţările astea mici din mijloc vor să intre în UE şi de ce vor să scape de Rusia? Dar pentru a pune această întrebare ar trebui să existe porniri autocritice serioase. Ar trebui să renunţe la logica iubirii sufocante cu care îşi tratează vecinii. Rusia şi UE au această trăsătură comună: parcă nu au graniţe permanente în Europa. Ivan Krastev spunea că UE pare a nu avea vecini, are doar viitori membri. Rusia e pe invers: nu prea are vecini, are foşti supuşi care încearcă să scape.

● Citesc un studiu excelent al unui polonez: „Greater Europe – Putin’s vision of European (dis)integration“/ „Marea Europă – visul lui Putin privind dez-integrarea europeană“ (Marek Menkiszak – Centre for Eastern Studies, Varşovia, octombrie 2013). Ideea ar fi că Rusia vrea o Europă mare şi unită, de la Atlantic la Pacific. Marea Europă ar trebui să aibă doi piloni: pilonul vestic ceea ce este acum Uniunea Europeană, şi pilonul estic – o uniune dominată de Rusia. Cele două părţi ale Marii Europe ar trebui să conlucreze pe toate planurile, să se consulte permanent şi să ia deciziile mari numai în comun. Evident, proiectul lui Putin privind Uniunea Euro-Asiatică (despre care am mai scris aici) este concretizarea acestui pilon estic al Marii Europe. La fel de evident, decizii în comun înseamnă că Rusia ar trebui să controleze politica Marii Europe, în ceea ce priveşte apărarea şi afacerile externe.

● În 2003 – arată Menkiszak –, imediat după ce UE a lansat un document care creionează politica sa de vecinătate, vicepremierul rus de atunci, Viktor Khristenko, publica un editorial în care spunea că Rusia nu are nimic împotriva unor contacte dintre UE şi statele din CSI, dar aceste contacte trebuie intermediate de Rusia, în cadrul unui proiect mai mare. Este doar un exemplu din multele intervenţii citate de cercetătorul polonez. Şi arată un mod de a gîndi: Rusia are aerul că face un favor europenilor (sau europenilor de vest, dacă intrăm în acest joc), permiţîndu-le să aibă relaţii cu state şi popoare care altfel se presupune că sînt independente şi suverane.

● Rusia propune Uniunii Europene – arată Menkiszak – un parteneriat prin care la nivel global UE să joace rolul de adjunct în lupta cu americanii, iar la nivelul fostei URSS, Rusia să controleze interacţiunea dintre statele CSI şi UE. În esenţă, o logică a stăpînului de şerbi care le permite străinilor să vorbească cu supuşii săi. Parteneriatul Estic al UE, o politică iniţiată de polonezi şi suedezi, special pentru statele din CSI care care au ambiţii europene, a dus la contrareacţie: proiectului Uniunii Euro-Asiatice. Parteneriatul Estic ar trebui să înregistreze cel mai mare succes al său la sfîrşitul acestei luni, la Vilnius, unde se speră semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina şi parafarea acordurilor cu Moldova şi Georgia. Armenia, care a negociat şi ea conştiincios documentul, a fost deraiată brusc în urma unui şantaj grosier. Rusia garantează securitatea Armeniei în faţa vecinului mai bogat şi mai bine înarmat Azerbaidjan. Pentru a forţa Armenia să abandoneze negocierile cu UE, Rusia a vîndut masiv arme azerilor, spunîndu-le apoi armenilor: mai vreţi să vă garantăm securitatea? Simplu, eficient, demonic. Acesta nu este real-politik, este politică internaţională de mardeiaş care scoate şişul şi îţi spune: nu-i aşa că vrei să fii prietenul meu? Şi ce este uimitor e că Rusia încă crede că toate aceste ţări ar trebui să o iubească. Ar trebui să fie mîndre şi bucuroase că intră în spaţiul rus de influenţă. Ca ofiţerul lui Kundera, spiritul rus pare a nu înţelege de ce vor toţi ăştia mici să iasă din acest spaţiu. De ce nu ne iubiţi?  

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

accident motilor buun jpeg
Accident teribil la Cluj. Șoferul a murit pe loc, iar mașina este făcută zob
O mașină a fost făcută zob duminică dimineața, 25 septembrie, pe o arteră principală din Cluj-Napoca. Tânărul șofer a decedat, fiind într-o stare atât de rea încât nu i s-au putut aplica manevre de resuscitare.
Roger Waters,  fondatorul Pink  Floyd, a cântat  în faţa a 50 000  de spectatori jpeg
Concertele lui Roger Waters în Polonia au fost anulate din cauza poziţiei sale faţă de Ucraina
Roger Waters urma să susţină la Cracovia, în aprilie 2023, spectacolul „This Is Not A Drill”, dar, potrivit presei poloneze, unii consilieri municipali au început pregătirile pentru a-l declara persona non grata.
mazda asko
Mazda nu va mai produce mașini în Rusia. Ce alți producători auto s-au retras din cauza războiului
Mazda Motor Corp discută cu societatea sa mixtă din Rusia încheierea producţiei de maşini în această ţară, după ce invadarea Ucrainei a provocat perturbări în lanţurile de aprovizionare.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?