Revenire la povestea cu Staborul

Doamna Daniela Vasilescu ne-a trimis o replică la articolul meu „Poveste cu ţigani, romi, căsătorii şi modernizare“. O reproduc, tăind din motive de spaţiu scurte fragmente care nu afectau linia de argumentaţie, şi răspund spre final.
 
Stimate Dle Ghinea,

Vă scriu în primul rînd pentru că articolul dvs. invită la dezbatere încă din prima frază, dar în al doilea rînd, deoarece am fost afectată de lipsa de echilibru din articol. Să mă explic: în timp ce ideea că un tribunal tradiţional al romilor ar putea avea beneficii clare prin rezolvarea mai uşoară a conflictelor este expediată în două rînduri, potenţialele consecinţe negative ale funcţionării unui astfel de tribunal ocupă tot restul articolului şi încă prin întrebări peiorative – „Am avea motive să credem că respectiva va fi bătută crunt?“ – şi paralela la sharia, care în conştiinţa cititorului european oarecare (neinformat) deja ridică semnale de alarmă. Consider că în acest mod i se face tribunalului ţigănesc un proces nemeritat „avant la lettre“ şi prin aceasta se întăreşte atitudinea discriminatorie împotriva romilor, deja greu de schimbat în societatea noastră. Nimic din ce fac ei nu e bun, trebuie privit cu suspiciune etc. etc.

Cred că acest sentiment pe care mi l-a lăsat articolul ar fi putut fi combătut prin menţionarea faptului că în spaţiul public românesc nu am auzit, pînă acum, de nici un conflict între o hotărîre a Staborului şi normele juridice care constituie cadrul legal oficial; dimpotrivă, Staborul ajută, în unele cazuri, organele legii pentru pedepsirea unui infractor, deferindu-l pe acesta justiţiei. De asemenea, o privire mai atentă asupra gestului dlui Cioabă arată că el, sub pretextul protejării şi amplificării unei vechi tradiţii a romilor, nu face altceva decît să o apropie, prin formele adoptate, de justiţia „mainstream“. Cred că intenţia exprimată de dl Cioabă, inclusiv în declaraţia citată, este de a completa justiţia oficială, şi nu de a o înlocui sau contrazice (...). 

Nu ştiu ce părere aveţi dvs., dar eu resimt lipsa de cenzură socială a comportamentelor în societatea noastră actuală, ca să nu mai vorbim de ineficienţa justiţiei, care găseşte căi de a nu sancţiona comportamente pe care toţi membrii societăţii le condamnă din punct de vedere moral, social (...). Poate că prin întărirea tribunalului lor comunitar romii răspund tocmai acestei carenţe a justiţiei publice pentru care cu toţii avem partea noastră de vină. Vă puneţi problema protecţiei indivizilor contra comunităţii la romi – dar se pare că este foarte simplu de realizat. Alegînd să nu mai facă parte din comunitate, aceştia ies automat din sfera de autoritate a Staborului. Apartenenţa la comunitate şi aderenţa la hotărîrile acestui tribunal sînt la latitudinea fiecărei astfel de persoane. Desigur, nu mă refer aici la minori, care nu pot face această alegere şi pe care justiţia şi societatea trebuie să continue să-i protejeze chiar împotriva comportamentelor abuzive ale propriilor părinţi. De aceea cred că exemplul nunţilor între copii utilizat de dvs. nu îşi are locul într-o discuţie despre Stabor, pentru că, pur şi simplu, în acest caz justiţia oficială trebuie să-şi facă datoria indiferent de tradiţii, norme ale comunităţii rome, sau altele de acelaşi fel.

Avînd în vedere toate acestea, v-aş ruga să aşteptăm mai întîi să vedem faptele – ce influenţă şi ce consecinţe va avea activitatea tribunalului dlui Cioabă asupra comunităţii rome – şi să ne abţinem de la a-i anticipa eşecul. Deşi educaţia dlui Cioabă poate fi mai sumară sau mai tîrzie decît a dvs. sau a mea, nu mi-a făcut deloc impresia unei persoane lipsite de inteligenţă (...). Închei spunîndu-vă ca sînt de etnie română, sînt ortodoxă şi am răspuns „nu“ la ancheta socială a Academiei Române la întrebarea „Aţi fi de acord cu intrarea unei persoane de etnie romă în familia dvs.?“.

Cu stimă,

Daniela Vasilescu

Răspuns

Vă mulţumesc pentru mesaj şi pentru argumentaţie. Articolul meu recunoaşte posibilele bile albe ale Staborului respectiv şi faptul că mă întind mai mult cu riscurile nu e lipsă de echilibru, ci pur şi simplu asta mi-am propus: să dezbatem riscurile. Ceea ce şi facem. Am pomenit sharia în contextul în care şeful Bisericii Anglicane vorbise despre asta. Iar el se referea la o formă de justiţie tradiţională, aşa cum sînt şi tribunalele rabinice, şi ele pomenite de mine. În rest, îmi faceţi un proces de intenţie. 

Spuneţi dvs. că nu a existat nici un conflict între decizia Staborului şi normele juridice româneşti. Posibil, dar nu avem de unde şti. Nici eu, nici dvs., pentru că pur şi simplu este o realitate ignorată. Dimpotrivă, eu ştiu poveşti de la mine de la ţară (vechi, din copilărie) în care miliţianul negocia cu bulibaşa predarea hoţilor romi. Şi uneori se mulţumea cu faptul că bulibaşa îi trăgea o mamă de bătaie respectivului hoţ şi dădea calul înapoi proprietarului. Se termină cu bine, dar tot e un conflict cu normele juridice. Mai spuneţi că Staborul poate ajuta organele legii. Poate. Dar poate că nu. Poate că nu are chef. Poate că ţine cu hoţii. Poate are altă părere despre caz. Mulţi de „poate“. Caz în care justiţia nu mai e una pentru toţi. Dacă Staborul e drăguţ şi ne ajută, foarte bine – de la caz la caz. Dar zic că nu e o idee bună să ne propunem în sine ca relaţia dintre stat şi indivizii romi să fie intermediată prin Stabor. 

Şi eu resimt lipsa de cenzură a comportamentelor sociale. Ba chiar afirm răspicat că rasismul la adresa romilor este larg răspîndit în România. Dar nu orice critică la adresa romilor este rasistă. Acesta este păcatul multiculturalismului: îi tratează pe indivizii minoritari ca fiind nematuri destul cît să suporte o critică şi o dezbatere. Îi infantilizează dorind să-i protejeze. 

Vreau să apăr drepturile romilor ca indivizi. Dreptul comunităţii de a fi într-un fel sau altul mi-e suspect. Pentru că, la un moment dat, dreptul comunităţii înseamnă dreptul bulibaşelor de a decide asupra individului supus lor. Şi cred că statul modern, liberal, nemulticultural trebuie să intervină pentru a apăra individul de bulibaşă. Dvs. ziceţi că sînt bine intenţionaţi. Foarte bine. Dar dacă nu sînt, atunci vreau un stat pregătit să intervină.

Şi ajung la Florin Cioabă. Nu ştiu de ce vă luaţi faţă de el atitudinea asta superioară (educaţia lui poate fi mai...). Eu îl tratez ca pe un lider. Calitate în care îl critic. Mai mult chiar, afirm că declaraţia lui citată de mine denotă rasism. Ştiu, nu e comod să te gîndeşti că şi minoritarii pot fi rasişti. În definitiv, poliţia gîndirii de la SNSPA m-a tras de urechi pentru că am zis că şi negrii pot fi rasişti. Dar să ne gîndim puţin. Dacă un român zice: „Individul X se căsătoreşte cu un ţigan şi îşi pierde urma printre ţigani“, am spune despre el că e rasist? Eu aş zice că da. În fond, a te amesteca cu romii e o chestie profund negativă în capul lui. Ce zice Cioabă? „Cei găsiţi vinovaţi sînt marginalizaţi, apoi sînt obligaţi să întemeieze familii cu români şi aşa li se pierde urma.“ A întemeia familii cu români e o chestie negativă în capul lui. E rasism? E un rasism de sorginte tribală, dar tot rasism este. Poate că Cioabă are un rol pozitiv, nu ştiu, dar nu văd de ce i-am judeca declaraţiile mai puţin sever decît o facem cu liderii români.
 
Nu înţeleg poanta cu respingerea ideii de a avea un rom în familie, eu unul nu aş avea nimic împotrivă. Vă mulţumesc că mi-aţi dat prilejul să aduc aceste clarificări.