Zadarnicele chinuri ale dragostei epistemice

Publicat în Dilema Veche nr. 874 din 7 - 13 ianuarie 2021
Zadarnicele chinuri ale dragostei epistemice jpeg

Aud mereu că arheologia completează informațiile oferite de sursele scrise și o să încerc să explic de ce această afirmație – foarte inofensivă, nu? – mă obligă la cusurgeală. N-ar trebui; îmi închipui că cei care folosesc formularea asta nu vor, de fapt, să spună altceva decît că ceea ce aflăm, să zicem, din viața lui Augustus scrisă de Suetonius despre lumea romană din vremea primului împărat este, pur și simplu, foarte diferit de informațiile pe care ni le dau despre această lume săpăturile arheologice din castrele romane de la Haltern, la 60 km est de Rin. Cu această formulare aș fi, de altfel, foarte împăcat. Cealaltă însă n-are cum să fie benignă pentru că trimite la o relație cu năbădăi între două științe.

Ideea „completării” între cele două surse – adesea însoțită de analogia nefericită a puzzle-ului – sugerează o compatibilitate fundamentală între informația din sursele scrise și cea din săpăturile arheologice. În realitate, ele sînt ca merele și perele sau, cu un termen din filozofia științei – introdus de Kuhn, căruia nu-i plăceau fructele – incomensurabile. Arheologia casei lui Shakespeare, oricît de interesante sînt pipele găsite în ea, nu compensează pierderea piesei lui Love’s Labour's Won.

Realitatea e că abia de pe la 1950 a început să fie pusă la îndoială ideea că arheologia e un fel de slujnică a istoriei, un furnizor amabil și prostuț de ilustrații ; cu alte cuvinte, acolo unde Vegetius vorbește despre scuturi, poftim un exemplu de scut găsit de băieții ăștia pe teren la Dura Europos. Pînă azi stereotipul cel mai stabil legat de arheologie zice că ea este o știință auxiliară a istoriei, un fel de bază de date cu poze de unde extragi ceva simpatic, pentru ca publicul să bage la cap mai ușor discursul solemn al istoriei. Gîndiți-vă la ultima carte pe care ați citit-o al cărei titlu începea cu Istoria… Pun pariu că ea se bazează pe izvoarele scrise, măiestrit analizate, contribuția arheologiei limitîndu-se la cîteva inscripții, o săbioară și fotografia mare a statuii lui Augustus de la Prima Porta – sau a altui lider blazat, de la caz la caz. Realitatea e că, din păcate, arheologii au prea multă istorie în cap, iar istoricii prea puțină arheologie.

Cu unele excepții. În anii ’20, Rostovțev scria o istorie socio-economică excepțională a Imperiului Roman, ce-i drept, încă dominată de sursele scrise, încorporînd însă și o cantitate imensă de material arheologic. Cu toate astea, o jumătate de secol mai tîrziu, Moses Finley se plîngea că între timp nu s-au mai făcut progrese în direcția asta, ba din contra. Un alt mare istoric al Greciei, Anthony Snodgrass, descria în anii ’80 o eroare tipică a arheologilor (the positivist fallacy): tendința de a echivala mecanic descoperirile arheologice semnificative cu ceea ce sursele scrise subliniază ca semnificativ. Cu alte cuvinte, găsești într-un sit arheologic un strat zdravăn de dărîmătură, îl interpretezi automat ca fiind produs de cutremurul din 363 d.Hr. În altă parte, stratul de cenușă e musai de la invazia cutrigurilor din 559 d.Hr. (sau cea doriană, cea cimeriană sau mai știu eu care), din același motive – pentru că despre ele ți-au împuiat capul sursele scrise. Realitatea este că, afară de situații excepționale, de obicei legate direct de marile centre de putere antică (cum ar fi distrugerile persane de pe Acropola din Atena), corelațiile între răscoalele și cutremurele din sursele scrise și urmele de distrugere găsite de arheologi în provincii sînt mai degrabă iluzorii. Între foarte puținii care au scris explicit și lucid pe această temă a fost Egon Schallmayer, care discuta situația din teritoriile romane de la vest de Rin. Acolo, explica neamțul, în secolele I-III d.Hr. sînt identificate arheologic multe niveluri substanțiale de distrugere, deși aflăm de puține războaie în sursele scrise, în vreme ce, pentru secolul IV și referitor la același teritoriu, sursele scrise vorbesc de nenumărate distrugeri, dar pe șantier constați că ele nu se reflectă în stratigrafie. Faptele din arheologie nu sînt aceleași cu faptele din izvoarele literare.

Una peste alta, uneori îți vine să faci numai arheologie preistorică, mai solidă metodologic, poate și din cauză că, deoarece se ocupă prin definiție de timpuri pentru care nu avem surse scrise, a trebuit, vrînd-nevrînd, să ia totul de la zero. Căci în arheologia clasică, atunci cînd spui că sursele arheologice le completează pe cele scrise, e ca și cum ai spune că, deși picturile lui Klimt de pe la 1900 de pe tavanul universității din Viena au fost distruse, golul poate fi umplut cu partitura Toscăi, cam tot de pe atunci, care, iată, ni s-a păstrat.

Iar noi, înainte de a căuta interdisciplinaritatea în dialogul între istorie și tehnicile de bălțare a cailor, poate n-ar fi rău să ne amintim că ea e chiar aici, la ușa noastră, în colaborarea între istorie și arheologie. Colaborarea asta părea prea banală, prea de la sine înțeleasă ca să merite să fie considerată interdisciplinaritate. De fapt, între cele două științe există dificultăți reale de transfer și armonizare a cunoștințelor. Ce baftă!

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal, Humanitas, 2019. 

Sursa foto: Britannica

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.