Votul diasporei: un calvar al aşteptării care se repetă
Duminică, 26 mai, a plouat la Roma şi a fost vreme bună la Milano. La Roma, românii care aşteptau să voteze şi-au deschis umbrelele ca să se protejeze de ploaie, la Milano şi le au deschis ca să se protejeze de soare… Să fi fost aşteptarea mai insuportabilă la Roma decît la Milano? Pentru românii din diaspora, buna exercitare a dreptului la vot, element fundamental al democraţiei, depinde de multe variabile, printre care şi capriciile meteorologiei.
Pe data de 26 mai 2019, la alegerile europene, electoratul român din străinătate a fost cel mai umilit din Europa. Românii au stat la coadă timp de ore şi ore, au oftat, au îndurat fie ploaia, fie soarele, s-au aşezat pe bordura trotuarelor pentru a se odihni, au mîncat sandwich-uri în timp ce înaintau în ritmul melcului, unora li s-a făcut rău, alţii au plecat după cîteva ore de aşteptare… Cei care n-au fost destul de precauţi şi au venit fără mîncare şi fără apă au stat la coadă flămînzi şi însetaţi.
În multe secţii de votare din Italia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Elveţia sau Franţa, românii care s-au deplasat împreună cu copiii lor au avut noroc, li s-a permis, din motive umanitare, să intre peste rînd. Cei care au avut intuiţia (dar şi forţa) de a se trezi foarte devreme şi de a se aşeza la coadă de pe la ora cinci sau şase dimineaţa au reuşit să voteze cu mai puţini nervi decît cei sosiţi după ora nouă.
Ca şi la alegerile prezidenţiale din 2014, românii şi-au blestemat soarta, au fotografiat cozile şi au pus fotografiile pe Face-book, au comunicat cu cei din ţară, au protestat, au dat interviuri, şi-au exprimat amarul… S-au motivat unii pe alţii, şi-au spus „Să nu renunţăm, să nu le facem jocul celor care nu doresc ca noi să ne exprimăm prin vot în favoarea Europei“. Din cînd în cînd s-au mai defulat. Au strigat „Hoţii! Hoţii!“ sau au cîntat „Deşteaptă-te, române!“ ca să-şi dea curaj. Mii de români au sperat că de la Bucureşti va veni o decizie de prelungire a operaţiunilor de votare după ora 21. Dar nu a fost să fie…
Ca şi la alegerile prezidenţiale din 2014, mii de italieni, germani, britanici, olandezi, belgieni, elveţieni sau francezi, trecînd întîmplător pe lîngă cozile formate de români în faţa centrelor de votare din diverse oraşe, s-au întrebat ce se întîmplă. Şi au aflat că în Europa există un popor, poporul român, care nu-şi poate exercita în mod demn dreptul la vot. Europenii au aflat că printre ei se află o diaspora românească umilită sistematic de incompetenţa autorităţilor de la Bucureşti.
„Bătaie de joc.“ Sînt cuvintele pronunţate cel mai des de românii din diaspora în timp ce încercau să voteze. Şi-au spus-o în gînd, şi-au spus-o unii altora în timp ce comentau proasta organizare a votului, au scris-o pe reţelele de socializare. A spus-o şi preşedintele ţării într-o intervenţie televizată duminică seară după anunţarea rezultatelor. Cei care trebuiau să le asigure românilor exercitarea în condiţii de normalitate şi de demnitate a dreptului la vot şi-au bătut joc de diaspora într-un moment cînd România asigură preşedinţia Uniunii Europene… Nu este aceasta şi o insultă adusă Europei?
Nu ştiu cît de programată a fost intenţia unor responsabili de la Bucureşti de a şi bate joc de românii din diaspora sau de a-i frîna în elanul lor pro-european, dar incompetenţa acestor „organizatori“ sare în ochi. Oare sînt românii blestemaţi să nu înveţe nimic din greşelile trecutului? Ceea ce s-a întîmplat la prezidenţialele din 2014 să nu fi cîntărit cu nimic în pregătirea dispozitivelor de vot pentru europenele de anul acesta?
Oare să fie incompetenţa românească „altfel“ decît cea care apare uneori şi pe alte meridiane europene? Să aibă oare Cioran dreptate, să fie condamnaţi românii la un fel de incompetenţă eternă? Ciudată este această incompetenţă care, în România, nu cade niciodată sub incidenţa Justiţiei. Ea nu este considerată ca un delict, ci mai degrabă ca un dat natural. Incompetenţa românească mi se pare una extrem de „subtilă“. Ea se ascunde după masca nevinovăţiei, a banalităţii.
La întrebarea „De ce nu s-a putut vota normal în străinătate?“, incompetenţii din sfera deciziei ridică fără îndoială din umeri şi nu se simt responsabili. Ei au chiar o privire sinceră, omenească. Şi probabil că sînt tentaţi să spună: „Păi… aşa s-a întîmplat. Nu că am fi antieuropeni sau antidemocraţi… Pur şi simplu sîntem incompetenţi înnăscuţi…“.
Chiar dacă guvernul de la Bucureşti şi ar da demisia în urma modului insultător în care i-a tratat pe românii din diaspora, problema incomptenţei şi a amatorismului din sînul democraţiei româneşti nu va dispărea ca prin farmec. Ceva profund înrădăcinat în fiinţa românească, mai precis convingerea că „merge şi aşa“, trebuie dezrădăcinat.
Umilinţele îndurate de români în faţa centrelor de vot din străinătate sînt injuste şi nedemne, dezastruoase pentru imaginea României ca stat membru al Uniunii Europene, acuzatoare pentru autorităţile de la Bucureşti, demoralizante pentru românii din străinătate care îşi iubesc ţara, imposibil de justificat şi de tolerat.
După 30 de ani de la căderea comunismului şi de iniţiere în practica democratică, după zece ani de la intrarea în Uniunea Europeană, România nu are destule „ştampile“ pentru diaspora care votează în străinătate. Pentru că şi acest cuvînt a fost pronunţat des în unele centre de vot din străinătate. Cuvîntul caragialian „ştampilă“. Deci, pînă la urmă, nimeni nu e vinovat, dragi români, pentru umilinţele îndurate duminică, 26 mai. Ştampilele sînt de vină, iată concluzia.
