„Viața merge înainte“
Citatul din titlu îi aparține doamnei Viorica Dăncilă, premierul României. Zilele astea, viața doamnei Dăncilă merge înainte, imună la solicitarea de demisie venită din partea președintelui sau a unei părți a societății civile.
Și de ce n-ar rămîne doamna Dăncilă premier? Are de partea sa majoritatea parlamentară, majoritatea presei și majoritatea apatică a populației care, prin refuzul implicării, face posibilă supraviețuirea unui guvern inept și cinic, cu ieșiri obraznice și disprețuitoare la adresa propriului popor. Inept pentru că acumulează stupid deficite, pentru că nu e în stare să ia măsuri pentru domolirea inflației (mai devreme sau mai tîrziu, mult trîmbițatele creșteri de salarii vor fi înghițite în creșterea prețurilor), iar investițiile publice sînt cvasi-inexistente. Cinic pentru că, deși e dominat de reprezentanții stîngii, cabinetul PSD-ALDE face lucruri pe care nici un guvern de dreapta n-a îndrăznit să le facă pînă acum – un exemplu dureros e trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, decizie care aruncă, pe termen lung, sub șinele trenului o parte semnificativă a salariaților din România. Doamna Dăncilă poate rămîne premier și pentru că, în afara României, nu prea știe nimeni de domnia sa. N-a lăsat nici o urmă în cei nouă ani pe care insistă să repete că i-a petrecut la Bruxelles și Strasbourg. Nici una.
Atunci cînd am cerut reprezentanților unui guvern străin cu un cuvînt greu în politica europeană o opinie despre doamna D., am obținut un zîmbet ironic și rugămintea să nu îi citez. Genul ăsta de interacțiuni sînt cumva dureroase indiferent cît de mult încerci să îți menții autonomia ca ziarist.
Doamna Dăncilă, cu stîngăciile ei, cu refuzul sau incapacitatea militantă de a emite idei adaptate funcției și epocii în care trăim, face din cetățenia română un detaliu stînjenitor. Amestecul domniei sale în dosarul sensibil al ambasadei din Israel e cu atît mai ridicol cu cît – e din ce în ce mai clar – nici un fel de gîndire strategică nu a stat la baza lui. Urmăriți, dacă aveți vreme, imaginile de la primirea premierului român în Israel – dacă ar exista un TIFF al inadecvării, doamna Dăncilă ar lua premiul cel mare.
Se spune adesea că n-are rost să i se ceară foarte multe actualei deținătoare a principalei funcții executive în stat. Și asta pentru că, în absența oricărei dorințe de autonomie, dna Dăncilă e doar un instrument docil în mîinile lui Liviu Dragnea. Probabil așa e, dar tot cred că e o greșeală. Atitudinea asta ascunde o gîndire care pune accentul pe antipatii de moment și personalizează în exces funcțiile publice. N-ar trebui să uităm nici un moment că premierul României ia decizii în numele nostru, are o influență uriașă asupra economiei și reprezintă țara în aproape toate interacțiunile importante. În atari condiții, să pretinzi că doamna Dăncilă nu e importantă mi se pare o eroare. De deciziile (sau non-deciziile, dacă vreți) de azi ale Vioricăi Dăncilă depind nu numai autostrăzile sau spitalele viitorului, ci și respectul de sine al unei națiuni întregi. Or, în momentul ăsta, România nu merge înainte sau înapoi, ci în jos, spre Emil Bobu.
Cred că președintele a avut perfectă dreptate să ceară demisia premierului. Chiar și pentru membrii PSD e destul de clar că actuala deținătoare a portofoliului, cu toți consilierii ei și aparatul agresiv de propagandă care i s-a pus la dispoziție, nu face față poziției. Cred, pe de altă parte, că ambiguitățile președintelui au contribuit la actuala situație. Nu e clar ce calcule și-a făcut dl Iohannis atunci cînd a acceptat drept premier o persoana necalificată pentru o carieră politică sau administrativă reală, dar la un moment dat tot va trebui să explice raționamentul. Nu va putea spune că n-a știut despre cine e vorba. Asta nu e o scuză pe care președintele o poate invoca.
Aici aș vrea să precizez cîteva lucruri. România nu are o „școală de premieri“, iar foștii deținători ai postului au avut, la rîndu-le, destule defecte. Și totuși. Pentru astfel de poziții te pregătești activînd în administrație, business sau parcurgînd cu încăpățînare etapele unei cariere politice. Te mai califici citind mult și încercînd să înțelegi. Îți pregătești ascensiunea încercînd să înțelegi societatea și să reprezinți segmente din ea.
Viorica Dăncilă nu îndeplinește nici o astfel de condiție. Domnia-sa lîncezește fără regrete într-o baltă de autosuficiență care o ridică la suprafață după niște principii ale fizicii care n-au nimic de-a face cu normalitatea. Arhimede ar fi confuz.
Viorica Dăncilă e coșmarul administrativ și politic cu care ne speriau prietenii noștri acum 20-25 de ani. Ori de cîte ori am fost nemulțumiți de Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Adrian Năstase sau Emil Boc, se găsea întotdeauna cîte un sceptic glumeț care spunea că se poate și mai rău.
După neserioși, amatori de dictatură sau marionete, avem primul premier fără însușiri. Și pentru că, în atîta amar de viață, doamna Dăncilă n-a reușit să își contureze o personalitate publică relativ coerentă, o fac alții pentru ea.
De asta e imperios necesar să i se ceară demisia. E prea tîrziu ca să mai fie un administrator bun sau un politician decent. Dar e încă la stadiul la care acumulează însușiri. Și, din cîte vedem cu ochiul liber, nimeni nu are bunăvoința să îi împrumute ceva competență sau măcar un dram de simț al ridicolului.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
