Va mai rămîne România o democraţie liberală?

Aşa cum era de aşteptat, premierul turc în exerciţiu, Recep Tayyip Erdogan, a cîştigat alegerile prezidenţiale – primele cu vot direct din istoria acestei ţări. Şi astfel, omul forte de la Ankara şi-a consolidat proiectul de putere personală. Urmează acum modificarea Constituţiei, în ideea întăririi prerogativelor prezidenţiale. Este obiectivul fundamental al noului preşedinte, aşa cum a fost formulat şi în campania electorală. Pe la începutul ascensiunii lui Erdogan, modificarea legii fundamentale fusese planificată în vederea accelerării procesului de aderare a ţării la Uniunea Europeană, prin reducerea rolului armatei sau consolidarea independenţei justiţiei. Între timp, proiectul european al Turciei a fost îngheţat, şi nu doar din vina Ankarei, ci şi ca urmare a respingerii ideii de apartenenţă a Turciei la Uniunea Europeană, în mai multe mari capitale ale Vechiului Continent. Aşa că la Ankara nu a mai rămas decît proiectul de putere, personal, al lui Erdogan.

Turcia se menţine astfel cu succes în grupa „democraţiilor neliberale“ din regiunea noastră, alături de Rusia şi Ungaria. Ca să fim cinstiţi, termenul de „democraţie neliberală“ a început să fie pus în circulaţie nu de liderul turc, ci de premierul ungar Viktor Orbán. Iar consacrarea a venit chiar într-un discurs ţinut în această vară pe teritoriul românesc, la Băile Tuşnad.

Dar ce este o „democraţie neliberală“? Pe scurt, un sistem în care liderul este ales sau plebiscitat de popor, prin alegeri mai mult sau mai puţin libere. Cît de libere sînt alegerile din Rusia ştim foarte bine. OSCE a exprimat critici şi la adresa procesului electoral din Turcia. Nici Ungaria nu stă strălucit la acest capitol, după ce guvernul şi-a subordonat, aproape în totalitate, mijloacele media. De altfel, subordonarea mass-media de către guvern este o trăsătură caracteristică unei „democraţii neliberale“. Nu demult, într-o discuţie cu oameni de afaceri şi universitari turci, aveam să aflu cum stau lucrurile în ţara lui Erdogan: atribuirea oricărei lucrări publice către una dintre marile companii turceşti conţine şi obligaţia subînţeleasă de a susţine financiar un „bazin de presă“ – ziare, posturi TV şi de Radio, pagini de Internet – bineînţeles, favorabile guvernului.

Prezenţa sporită a statului în economie, primatul „interesului statului“ asupra societăţii civile (oricum, ONG-urile sînt considerate nocive), intimidarea minorităţilor de orice fel, naţionalismul exacerbat însoţit de revizionism în politica externă, promovarea uneori agresivă a religiei dominante, reducerea pînă la desfiinţare a sistemului de protecţie socială reprezintă trăsături fundamentale ale statului „neliberal“. Le regăsim, în proporţii şi în forme diferite, la Ankara, Moscova şi Budapesta.

Modelul poate fi tentant, cîtă vreme pare să dea imaginea de stabilitate şi unitate şi chiar de dezvoltare economică, dacă ne uităm mai ales la Turcia – cazurile Ungariei şi Rusiei rămînînd discutabile.

Ei bine, România se află cumva prinsă la mijloc între aceste trei modele neliberale. Şi asta, înaintea alegerilor prezidenţiale – deci într-un moment important pentru jalonarea viitorului ei. În cei 25 de ani de democraţie, România a avut caracteristici ale modelului neliberal, însă niciodată pe toate deodată. A existat un proiect de putere personală, al lui Adrian Năstase, există şi o aversiune declarată la adresa statului social, a preşedintelui Traian Băsescu – ca să luăm doar două exemple. Dar dincolo de unele derapaje ale liderilor, România a rămas, în linii mari şi cu toate hibele ei, o democraţie liberală. E adevărat, nu una consolidată.

Întrebarea este ce se va întîmpla în următorii ani. Vor reuşi liderii României să consolideze o insulă de liberalism, în mijlocul atîtor proiecte de regimuri autoritare? Sau vom cădea şi noi pradă tentaţiei neliberale? Vom putea crea un model liberal de succes, cu stabilitate economică şi cu o societate unită în diversitatea ei?

Şi ne mai putem întreba dacă liderii comunităţii maghiare se vor apropia de modelul de putere personală propus acum de la Budapesta. Cu alte cuvinte, întrebarea este dacă vor fi gata să arunce peste bord modelul, totuşi, liberal din România – care, cu toate imperfecţiunile lui, le-a asigurat accesul la decizie şi la guvernare –, de dragul unei utopii revizioniste şi populiste. 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.