Uşor cu energia pe scări

"Este un joc politic mizerabil", spune preşedintele Băsescu despre scandalul Petrom-OMV. Şi are dreptate, cu amendamentul că a contribuit el însuşi la ridicarea mizei şi a vizibilităţii întregii poveşti. Cînd a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, special pentru problema energiei, preşedintele părea că are planuri mari. Fie şi numai implicarea acestei instituţii, cu nume pompos şi rol constituţional destul de neclar, şi tot era un semn că ar fi ceva important în discuţie. Mai rău, au circulat chiar zvonuri cum că s-ar pregăti o politică de forţă faţă de OMV, care le-au adus aminte unora de mişcările din Venezuela şi Bolivia, unde statul, condus de populişti agitaţi s-a pus în fruntea poporului, declarînd război companiilor de energie. Luni, preşedintele Băsescu a dat două interviuri despre problema energiei, unul pentru Evenimentul zilei, celălalt pentru Adevărul. Impresia generală, citind interviurile, este că a făcut un balet destul de complicat între condamnarea unui contract de privatizare care, în mod evident, îl enervează, şi grija de a nu da un semnal prost pentru economie şi investitori. Trebuie spus că, înainte de şedinţa CSAT, discuţiile din jurul subiectului au amintit de atmosfera de început a anilor ’90, cînd nu ne vindeam ţara. Acum, se pare că am vîndut-o prost, dar dezbaterile, dacă se pot numi aşa, nu prea au lămurit de ce anume s-a întîmplat asta, care erau soluţiile alternative şi ce se mai poate face acum. De fapt, nu e foarte clar nici de la ce anume ne-am aprins. Pare că de la creşterea preţurilor la gaze, operată de Petrom. Doar că oricum România s-a angajat, la încheierea negocierilor cu UE, că va alinia preţurile la energie, aşa că surpriza nu ar fi trebuit să fie atît de mare. Ar fi trebuit negociate perioade de graţie mai lungi, dată fiind diferenţa de salarizare faţă de Uniune? Deşi pare înţeleaptă din cale afară, întrebarea e destul de irelevantă în realitate. Corect este să întrebăm dacă România ar fi putut obţine aceste concesii, date fiind condiţiile politice precare în care au fost închise negocierile în 2004. Şi răspunsul cel mai probabil este că nu. Dar, în ciuda acestor date, politicieni în căutare de voturi, unii chiar din PSD, al cărui guvern a privatizat Petrom, au activat din nou logica lui "noi versus străinătatea rea". OMV a fost, pentru o vreme, boierul rău care punea botniţe ţăranilor şi acum jecmăneşte poporul cu preţul la gaze. Asta, deşi statul poate limita aceste preţuri, prin autorităţile de reglementare. Ca să încurce lucrurile şi mai mult, Parchetul General a declanşat o anchetă, care se anunţă a fi de lungă durată, privind un grup de oficiali şi consultanţi acuzat, nici mai mult, nici mai puţin, decît de trădare şi spionaj, grup implicat în privatizările din domeniul energetic şi cu conexiuni la Ministerul Economiei, indiferent de culoarea Guvernului. Parchetul pare a fi acţionat la sesizarea serviciilor secrete. Deocamdată, sînt prea puţine date certe despre caz pentru a putea face o analiză, deşi presa din zilele astea pare că le ştie deja pe toate şi ceva pe deasupra. Cum din grupul luat la întrebări de procurori face parte şi funcţionarul superior ce a semnat privatizarea Petrom, legătura dintre "trădare" şi preţul gazelor părea evidentă într-un mediu public paranoid. Prim-ministrul Tăriceanu a avut o intervenţie salutară înainte de a pleca în Franţa, spunînd că nici nu se pune problema de a aduce în discuţie contractul de privatizare. Lucru destul de clar pentru orice persoană rezonabilă, dar care merita spus răspicat în acest context agitat. Dar de ce a convocat preşedintele CSAT? Nu e foare clar. Concluziile întîlnirii au fost destul de blînde, dacă ne gîndim că şedinţa fusese convocată din avion, lăsînd impresia că ne paşte o criză iminentă. În primul rînd, s-a decis să fie date publicităţii contractele de privatizare şi contractele de furnizare din domeniul energetic, cu acordul partenerilor. E bine de amintit că tot Traian Băsescu ceruse acum un an acelaşi lucru, iar povestea a trenat. Pentru că pe vremea cînd au fost încheiate contractele, ideea de transparenţă părea doar un moft oengistic, acum statul român depinde de bunăvoinţa companiilor, care pot cere despăgubiri după publicarea unilaterală a detaliilor. Răspunsul OMV a fost isteţ şi doar aparent binevoitor: sîntem de acord cu publicarea contractului, dacă şi celelalte contracte de privatizare a utilităţilor vor fi făcute publice. Adică a trimis statul să negocieze şi cu ceilalţi. În al doilea rînd, CSAT a decis că România are nevoie de o strategie energetică pentru viitor. Cam puţin faţă de furtuna care se anunţa. În interviurile de luni, preşedintele a făcut un balet, cum spuneam. S-a arătat nemulţumit de concesionarea extracţiei de petrol, de statutul OMV, pe care îl consideră neclar (are 51% din acţiuni listate la bursă, deşi pericolul preluării de către Gazprom este inexistent, după cum spun experţii bursieri în ziare). Dar a ţinut să precizeze apăsat că nu se pune în discuţie acest contract. A reamintit că scumpirea gazelor fusese o obligaţie asumată de România în negocieri şi a dezvăluit că s-a consultat cu premierul asupra momentului şi a măsurilor de atenuare a impactului social şi că amîndoi au ţinut cont de prognozele Băncii Naţionale asupra inflaţiei. Deşi crede că soluţiile din contractul de privatizare au fost prost alese, spune că statul trebuie să accepte situaţia şi să plece de la această situaţie în creionarea viitoarei strategii de securitate energetică. Mai mult, chiar recunoaşte că decizia de privatizare a îmbunătăţit managementul, iar OMV a reinvestit profitul obţinut de Petrom. Un preşedinte cu mult mai calm decît cel ce convoca CSAT-ul din avion.